Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Noutăți în cercetare

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN vineri, 25 martie 2016

Periplu metabolic

 

     Unul dintre subiectele cele mai „fierbinți“ din cercetarea biomedicală este obezitatea, cu întreaga cohortă de manifestări metabolice și cardiovasculare. Deși toate manualele prezintă pe larg descrieri amănunțite ale mecanismelor fiziopatologice, preferabil cu cât mai multe citokine, gene și mecanisme de semnalizare implicate, lucrurile sunt departe de a fi în vreun fel clarificate. Multe cercetări vizează microbiota intestinală, adică totalitatea bacteriilor care colonizează intestinul, dar chiar dacă rezultatele comunicate până acum sunt interesante și promițătoare, ele sunt departe de a explica suficient de convingător mecanismele intricate ale tulburărilor metabolice.
     Misterul continuă, chiar dacă am găsit, între articolele publicate de principalele reviste științifice ale lumii, cercetări care prezintă câteva mecanisme importante implicate în apariția obezității. Astfel, un studiu1 apărut vinerea aceasta (18 martie) în Science descrie rolul pe care îl joacă o enzimă – O beta-N-acetil-glucozamin-transferază (OGT) – în apariția obezității. Transferaza, pe care studii anterioare au descris-o în miocite și în adipocite, pare să fie implicată în rezistența la insulină, crescând rata de fosforilare a substratului receptorului de insulină 1 (IRS1), reducând semnalizarea insulinei și glicozilarea componentelor implicate în semnalizarea insulinei. Grupul american de la Johns Hopkins a reușit, folosind un virus adenoasociat, să șteargă gena OGT din neuronii șoarecilor adulți (ștergerea genei în perioada embrionară se însoțește de letalitate precoce, probabil din cauza afectării diviziunilor mitotice). Rezultatele au fost cel puțin surprinzătoare: în doar trei săptămâni, cantitatea de țesut adipos s-a triplat, fără a se înregistra și vreo creștere a altor țesuturi, iar distribuția grăsimii nu a urmat vreo specificitate predefinită (fig. 1). Comportamentul alimentar al șoarecilor cu gena OGT ștearsă s-a schimbat dramatic după intervenție: cantitatea de alimente ingerate a crescut rapid și a atins un platou la un nivel mai mare decât dublul cantității ingerate înainte de intervenție. La fel de interesant este și că restricționarea dietei după intervenție la cantitatea de hrană asigurată anterior nu a fost urmată de o creștere ponderală; aceasta a survenit însă aproape imediat ce animalul a avut acces la o cantitate mai mare de hrană. În ceea ce privește mesele, acestea au rămas aceleași, ca frecvență, singura schimbare fiind în cantitatea ingerată.
Fig. 1 – Șoareci înrudiți și care au împărțit aceeași cușcă au fost injectați fie cu un virus de control (dreapta), fie cu un virus care a șters gena OGT din neuronii din nucleul hipotalamic paraventricular (stânga). Intervenția a făcut ca animalele să mănânce de două ori mai mult decât cele din grupul control. Fotografia a fost realizată la cinci săptămâni după injectare
© Olof Lagerlöf
 
     Mai departe, studiul a intrat în detalii histopatologice, pentru a vedea ce structuri cerebrale au fost afectate după acțiunea vectorului viral. În circuitul implicat în controlul alimentației, cei mai afectați au fost nucleii mediani din hipotalamus, în special nucleul paraventricular; dintre aceste celule, unele au exprimat tireoliberină (TRH), altele oxitocină. La proba inversă, anume activarea optogenetică a neuronilor din nucleul paraventricular, s-a observat scăderea cantității de alimente ingerate în 24 de ore, fără o reducere a frecvenței meselor. Concluzia cercetării este că populația neuronală din nucleul paraventricular ar fi implicată în controlul sațietății, iar OGT cuplează aportul cu necesarul energetic al organismului. Chiar dacă este foarte probabil să mai fie implicate și alte mecanisme în reglarea aportului alimentar, este de sperat că o intervenție la nivelul OGT ar putea fi o țintă terapeutică promițătoare pentru combaterea epidemiei de obezitate.
     Un comentariu2 care însoțește studiul din Science amintește că expresia OGT în neuronii implicați în alimentație nu se limitează la cei din nucleul paraventricular, ci se regăsește și în nucleii hipotalamici arcuat, ventromedian, dorsomedian și lateral, dar și în nucleul tractului solitar și în nucleul parabrahial, din trunchiul cerebral. Cu alte cuvinte, reglarea funcției OGT se face heterogen în populații neuronale distincte neuroanatomic și neurochimic (fig. 2). Avem deci o piesă nouă dintr-un puzzle, dar suntem departe de a înțelege măcar cât de mare este imaginea pe care vrem să o reconstruim.
     Un alt studiu3 interesant a apărut săptămâna aceasta în Nature Genetics. Acesta folosește tot un model murin, pentru a demonstra un principiu încă suficient de controversat: transmiterea epigenetică la mamifere. Utilizând proceduri de fertilizare in vitro, pentru a evita orice posibilitate de contagiune, un grup münchenez demonstrează că o dietă parentală bogată în grăsimi crește susceptibilitatea urmașilor de a dezvolta obezitate și diabet. Ipoteza care se desprinde din această cercetare este că măcar o parte din actuala epidemie de obezitate cu care ne confruntăm ar putea fi cauzată de alimentația părinților.
     Ieșim din zona mecanismelor fundamentale pentru a semnala publicarea4, în revista Diabetologia, a rezultatelor din studiul clinic CROSSROADS (Calorie Reduction Or Surgery: Seeking Remission for Obesity And Diabetes). Cercetarea a realizat screeningul metabolic pentru 1.808 adulți cu diabet zaharat tip 2 și IMC de 30–45 kg/m2, din care apoi au fost selectați 43, repartizați fie în grupul chirurgical, care a suferit o intervenție de bypass gastric Roux în „Y“, fie în grupul de intervenție intensivă medicală și asupra stilului de viață. Aceste intervenții au constat în exerciții aerobice de cel puțin 45 de minute, de cinci ori pe săptămână, timp de un an, dublate de tratamentul optim al bolii de bază. Scopul principal al studiului a fost remisia diabetului la un an (HbA1c < 6%), fără administrarea vreunui medicament antidiabetic. După repartizarea pe grupuri, 11 pacienți s-au retras înainte de efectuarea intervenției, astfel că au rămas 15 persoane în grupul chirurgical și 17 în cel cu tratament medical intensiv. La un an, primul grup a înregistrat o scădere medie în greutate de 25,8 ± 14,5% vs. 6,4 ± 5,8% în grupul medical. Remisia diabetului s-a înregistrat la 60% din pacienții operați și la doar 5,9% din pacienții tratați medical intensiv, iar valorile HbA1c au scăzut de la 7,7 ± 1,0% la 6,4 ± 1,6% în grupul chirurgical, respectiv de la 7,3 ± 0,9% la 6,9 ± 1,3% în celălalt grup, în condițiile în care pacienții operați au primit mult mai puține medicamente după intervenția chirurgicală. Concluzia? Chirurgia bariatrică a fost mult mai eficientă în remisia diabetului zaharat de tip 2 la pacienții cu obezitate ușoară sau moderată, în comparație cu un program intensiv medical și de exerciții fizice.
Fig. 2 – La șoarece, OGT din neuronii din nucleul hipotalamic paraventricular acționează ca un senzor de nutrienți prin controlul supraalimentării, în vreme ce OGT de la alte niveluri ale sistemului nervos controlează activitatea metabolică a țesutului adipos. Aceste regiuni neuronale care exprimă OGT există și în creierul uman
© N. Cary/Science
 

 

Îmbolnăviri prin refuzul vaccinării

 

     În SUA, epidemiile recente de rujeolă și alte boli ce pot fi prevenite prin vaccinare au determinat responsabilii de sănătate publică să caute, pe de o parte, metode de comunicare mai inteligente, pentru a informa corect populația asupra imunizării copiilor, dar și pentru a contracara torentul de prostii vehiculat pe internet, menit să sperie mamele de baubaul vaccinării, iar, pe de altă parte, să colecteze și să prelucreze datele epidemiologice existente, pentru a aprecia cât mai bine impactul pe care îl are refuzul vaccinării asupra sănătății publice. Aici survine diferența majoră dintre ce fac americanii și ce facem noi: ei colectează date și pe ele își bazează orice intervenție care vizează sănătatea publică; noi nu știm nici măcar câte doze de vaccin au fost achiziționate și apoi distribuite în teritoriu, câte au fost administrate cu adevărat și câte doar pe hârtie, câți părinți refuză de fapt vaccinarea copiilor și câți nu și-i vaccinează pentru că nu au acces la un medic de familie, nu găsesc vaccinuri atunci când reușesc să ajungă la medic sau sunt pur și simplu descurajați de la vaccinare de vreo credință îndoielnică a medicului sau pentru că cine-știe-ce-produs alternativ le e „recomandat“ ca fiind mai eficient sau mai sigur. De fapt, noi nu știm aproape nimic despre amploarea acestui fenomen în țara noastră – și nu doar datele ne lipsesc, ci de-a dreptul specialiștii în politici de sănătate și epidemiologii de sistem. Așa că putem să ne uităm liniștiți la ce fac și publică americanii. Nu ne privește direct și, dacă – Doamne ferește! – se întâmplă ceva la noi, găsim vreun oficial de demis și vreun alt (i)responsabil de pus în loc.
     JAMA a publicat marți (15 martie) o analiză5 a datelor deja existente din diverse studii de supraveghere epidemiologică, pentru a vedea ce s-a întâmplat de au fost raportate epidemii de rujeolă apărute după ce infecția fusese eliminată din SUA (la 1 ianuarie 2000) și de ce infecțiile cu pertussis au căpătat proporții epidemice după minimul istoric atins în 1977. Pentru rujeolă, au fost identificate 18 studii și nouă rapoarte de focare epidemice, totalizând 1.416 cazuri (din care 178 cu vârsta sub 1 an), 56,8% fără istoric de vaccinare antirujeolică. Din 970 de cazuri pentru care existau date privind istoricul vaccinării, în 574 de cazuri imunizarea nu s-a făcut în pofida eligibilității, iar în 405 din rațiuni non-medicale (motive religioase sau filozofice). Cele 32 de rapoarte privind epidemiile de tuse convulsivă au inclus 10.609 persoane pentru care au existat date privind istoricul vaccinării, iar cele mai mari epidemii au mers acolo unde rata persoanelor nevaccinate sau incomplet imunizate a variat între 25 și 45%. Analiza unui subset de persoane nevaccinate a arătat că refuzul imunizării fusese înregistrat la 59–93% din cazuri.
     Datele publicate pun sub semnul întrebării dubiile privind eficacitatea vaccinului antipertussis și eventuala dispariție a imunizării în timp, dată fiind rata foarte mare a cazurilor nevaccinate.
1. Lagerlöf O et al. The nutrient sensor OGTinPVN neurons regulatesfeeding. Science. 2016 Mar 18;351(6279):1293-6

2. Schwartz GJ. A satiating signal: a glycosylation enzyme in specific brain neurons is a nutrient sensor that controls body weight. Science. 2016 Mar 18;351(6279):1268-9

3. Huypens P et al. Epigenetic germline inheritance of diet-induced obesity and insulin resistance. Nat Genet. 2016 Mar 14

4. Cummings DE et al. Gastric bypass surgery vs intensive lifestyle and medical intervention for type 2 diabetes: the CROSSROADS randomised controlled trial. Diabetologia. 2016 Mar 17

5. Phadke VK et al. Association between vaccine refusal and vaccine-preventable diseases in the United States: a review of measles and pertussis. JAMA. 2016 Mar 15;315(11):1149-58

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC