Unul dintre
subiectele cele mai „fierbinți“ din cercetarea biomedicală este obezitatea, cu
întreaga cohortă de manifestări metabolice și cardiovasculare. Deși toate
manualele prezintă pe larg descrieri amănunțite ale mecanismelor
fiziopatologice, preferabil cu cât mai multe citokine, gene și mecanisme de
semnalizare implicate, lucrurile sunt departe de a fi în vreun fel clarificate.
Multe cercetări vizează microbiota intestinală, adică totalitatea bacteriilor
care colonizează intestinul, dar chiar dacă rezultatele comunicate până acum
sunt interesante și promițătoare, ele sunt departe de a explica suficient de
convingător mecanismele intricate ale tulburărilor metabolice.
Misterul
continuă, chiar dacă am găsit, între articolele publicate de principalele
reviste științifice ale lumii, cercetări care prezintă câteva mecanisme
importante implicate în apariția obezității. Astfel, un studiu1
apărut vinerea aceasta (18 martie) în Science descrie rolul pe care îl
joacă o enzimă – O beta-N-acetil-glucozamin-transferază (OGT) – în apariția
obezității. Transferaza, pe care studii anterioare au descris-o în miocite și
în adipocite, pare să fie implicată în rezistența la insulină, crescând rata de
fosforilare a substratului receptorului de insulină 1 (IRS1), reducând
semnalizarea insulinei și glicozilarea componentelor implicate în semnalizarea
insulinei. Grupul american de la Johns Hopkins a reușit, folosind un virus
adenoasociat, să șteargă gena OGT din neuronii șoarecilor adulți (ștergerea
genei în perioada embrionară se însoțește de letalitate precoce, probabil din
cauza afectării diviziunilor mitotice). Rezultatele au fost cel puțin
surprinzătoare: în doar trei săptămâni, cantitatea de țesut adipos s-a triplat,
fără a se înregistra și vreo creștere a altor țesuturi, iar distribuția
grăsimii nu a urmat vreo specificitate predefinită (fig. 1). Comportamentul
alimentar al șoarecilor cu gena OGT ștearsă s-a schimbat dramatic după intervenție:
cantitatea de alimente ingerate a crescut rapid și a atins un platou la un
nivel mai mare decât dublul cantității ingerate înainte de intervenție. La fel
de interesant este și că restricționarea dietei după intervenție la cantitatea
de hrană asigurată anterior nu a fost urmată de o creștere ponderală; aceasta a
survenit însă aproape imediat ce animalul a avut acces la o cantitate mai mare
de hrană. În ceea ce privește mesele, acestea au rămas aceleași, ca frecvență,
singura schimbare fiind în cantitatea ingerată.
Mai departe,
studiul a intrat în detalii histopatologice, pentru a vedea ce structuri
cerebrale au fost afectate după acțiunea vectorului viral. În circuitul
implicat în controlul alimentației, cei mai afectați au fost nucleii mediani
din hipotalamus, în special nucleul paraventricular; dintre aceste celule,
unele au exprimat tireoliberină (TRH), altele oxitocină. La proba inversă,
anume activarea optogenetică a neuronilor din nucleul paraventricular, s-a
observat scăderea cantității de alimente ingerate în 24 de ore, fără o reducere
a frecvenței meselor. Concluzia cercetării este că populația neuronală din
nucleul paraventricular ar fi implicată în controlul sațietății, iar OGT
cuplează aportul cu necesarul energetic al organismului. Chiar dacă este foarte
probabil să mai fie implicate și alte mecanisme în reglarea aportului
alimentar, este de sperat că o intervenție la nivelul OGT ar putea fi o țintă
terapeutică promițătoare pentru combaterea epidemiei de obezitate.
Un comentariu2
care însoțește studiul din Science amintește că expresia OGT în neuronii
implicați în alimentație nu se limitează la cei din nucleul paraventricular, ci
se regăsește și în nucleii hipotalamici arcuat, ventromedian, dorsomedian și
lateral, dar și în nucleul tractului solitar și în nucleul parabrahial, din
trunchiul cerebral. Cu alte cuvinte, reglarea funcției OGT se face heterogen în
populații neuronale distincte neuroanatomic și neurochimic (fig. 2). Avem deci o piesă nouă dintr-un puzzle, dar suntem departe de
a înțelege măcar cât de mare este imaginea pe care vrem să o reconstruim.
Un alt studiu3
interesant a apărut săptămâna aceasta în Nature Genetics. Acesta folosește
tot un model murin, pentru a demonstra un principiu încă suficient de
controversat: transmiterea epigenetică la mamifere. Utilizând proceduri de
fertilizare in vitro, pentru a evita orice posibilitate de contagiune,
un grup münchenez demonstrează că o dietă parentală bogată în grăsimi crește
susceptibilitatea urmașilor de a dezvolta obezitate și diabet. Ipoteza care se
desprinde din această cercetare este că măcar o parte din actuala epidemie de
obezitate cu care ne confruntăm ar putea fi cauzată de alimentația părinților.
Ieșim din zona
mecanismelor fundamentale pentru a semnala publicarea4, în revista Diabetologia,
a rezultatelor din studiul clinic CROSSROADS (Calorie Reduction Or Surgery:
Seeking Remission for Obesity And Diabetes). Cercetarea a realizat screeningul
metabolic pentru 1.808 adulți cu diabet zaharat tip 2 și IMC de 30–45 kg/m2,
din care apoi au fost selectați 43, repartizați fie în grupul chirurgical, care
a suferit o intervenție de bypass gastric Roux în „Y“, fie în grupul de
intervenție intensivă medicală și asupra stilului de viață. Aceste intervenții
au constat în exerciții aerobice de cel puțin 45 de minute, de cinci ori pe
săptămână, timp de un an, dublate de tratamentul optim al bolii de bază. Scopul
principal al studiului a fost remisia diabetului la un an (HbA1c < 6%), fără
administrarea vreunui medicament antidiabetic. După repartizarea pe grupuri, 11
pacienți s-au retras înainte de efectuarea intervenției, astfel că au rămas 15
persoane în grupul chirurgical și 17 în cel cu tratament medical intensiv. La
un an, primul grup a înregistrat o scădere medie în greutate de 25,8 ± 14,5%
vs. 6,4 ± 5,8% în grupul medical. Remisia diabetului s-a înregistrat la 60% din
pacienții operați și la doar 5,9% din pacienții tratați medical intensiv, iar
valorile HbA1c au scăzut de la 7,7 ± 1,0% la 6,4 ± 1,6% în grupul chirurgical,
respectiv de la 7,3 ± 0,9% la 6,9 ± 1,3% în celălalt grup, în condițiile în
care pacienții operați au primit mult mai puține medicamente după intervenția
chirurgicală. Concluzia? Chirurgia bariatrică a fost mult mai eficientă în
remisia diabetului zaharat de tip 2 la pacienții cu obezitate ușoară sau
moderată, în comparație cu un program intensiv medical și de exerciții fizice.
În SUA,
epidemiile recente de rujeolă și alte boli ce pot fi prevenite prin vaccinare
au determinat responsabilii de sănătate publică să caute, pe de o parte, metode
de comunicare mai inteligente, pentru a informa corect populația asupra
imunizării copiilor, dar și pentru a contracara torentul de prostii vehiculat
pe internet, menit să sperie mamele de baubaul vaccinării, iar, pe de altă
parte, să colecteze și să prelucreze datele epidemiologice existente, pentru a
aprecia cât mai bine impactul pe care îl are refuzul vaccinării asupra sănătății
publice. Aici survine diferența majoră dintre ce fac americanii și ce facem
noi: ei colectează date și pe ele își bazează orice intervenție care vizează
sănătatea publică; noi nu știm nici măcar câte doze de vaccin au fost achiziționate
și apoi distribuite în teritoriu, câte au fost administrate cu adevărat și câte
doar pe hârtie, câți părinți refuză de fapt vaccinarea copiilor și câți nu și-i
vaccinează pentru că nu au acces la un medic de familie, nu găsesc vaccinuri
atunci când reușesc să ajungă la medic sau sunt pur și simplu descurajați de la
vaccinare de vreo credință îndoielnică a medicului sau pentru că cine-știe-ce-produs
alternativ le e „recomandat“ ca fiind mai eficient sau mai sigur. De fapt, noi
nu știm aproape nimic despre amploarea acestui fenomen în țara noastră – și nu
doar datele ne lipsesc, ci de-a dreptul specialiștii în politici de sănătate și
epidemiologii de sistem. Așa că putem să ne uităm liniștiți la ce fac și
publică americanii. Nu ne privește direct și, dacă – Doamne ferește! – se
întâmplă ceva la noi, găsim vreun oficial de demis și vreun alt (i)responsabil
de pus în loc.
JAMA a
publicat marți (15 martie) o analiză5 a datelor deja existente din
diverse studii de supraveghere epidemiologică, pentru a vedea ce s-a întâmplat
de au fost raportate epidemii de rujeolă apărute după ce infecția fusese
eliminată din SUA (la 1 ianuarie 2000) și de ce infecțiile cu pertussis au
căpătat proporții epidemice după minimul istoric atins în 1977. Pentru rujeolă,
au fost identificate 18 studii și nouă rapoarte de focare epidemice, totalizând
1.416 cazuri (din care 178 cu vârsta sub 1 an), 56,8% fără istoric de vaccinare
antirujeolică. Din 970 de cazuri pentru care existau date privind istoricul
vaccinării, în 574 de cazuri imunizarea nu s-a făcut în pofida eligibilității,
iar în 405 din rațiuni non-medicale (motive religioase sau filozofice). Cele 32
de rapoarte privind epidemiile de tuse convulsivă au inclus 10.609 persoane
pentru care au existat date privind istoricul vaccinării, iar cele mai mari
epidemii au mers acolo unde rata persoanelor nevaccinate sau incomplet
imunizate a variat între 25 și 45%. Analiza unui subset de persoane nevaccinate
a arătat că refuzul imunizării fusese înregistrat la 59–93% din cazuri.
Datele publicate
pun sub semnul întrebării dubiile privind eficacitatea vaccinului antipertussis
și eventuala dispariție a imunizării în timp, dată fiind rata foarte mare a
cazurilor nevaccinate.
Notă autor:
1. Lagerlöf O et al. The nutrient sensor OGTinPVN neurons regulatesfeeding. Science. 2016 Mar 18;351(6279):1293-6
2. Schwartz GJ. A satiating signal: a glycosylation enzyme in specific brain neurons is a nutrient sensor that controls body weight. Science. 2016 Mar 18;351(6279):1268-9
3. Huypens P et al. Epigenetic germline inheritance of diet-induced obesity and insulin resistance. Nat Genet. 2016 Mar 14
4. Cummings DE et al. Gastric bypass surgery vs intensive lifestyle and medical intervention for type 2 diabetes: the CROSSROADS randomised controlled trial. Diabetologia. 2016 Mar 17
5. Phadke VK et al. Association between vaccine refusal and vaccine-preventable diseases in the United States: a review of measles and pertussis. JAMA. 2016 Mar 15;315(11):1149-58
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
