Înainte ca vreun oficial mai mare sau mai micuț să vină cu ideea
unei achiziții masive de defibrilatoare cumpărate din fonduri publice sau pe
banii altora, le aducem aminte că mai toate studiile din ultima vreme,
publicate în revistele cele mai influente ale lumii, au arătat că printre cele
mai importante gesturi care cresc supraviețuirea victimelor unui stop
cardiorespirator nu se numără atât gadgeturile scumpe și ambulanțele
ultradotate, cât intervenția promptă și în cunoștință de cauză a privitorilor.
În cunoștință de cauză, pentru că nu este suficient să vrei să ajuți, trebuie
să și știi ce să faci în cazul în care ești martorul unui stop
cardiorespirator; am văzut filmări, din eterna și fascinanta Românie, în care
privitorii se buluceau la nefericitul căruia i s-a oprit inima pentru a-i da,
cel mult, cu apă pe față sau pentru a-l strânge de mână, dacă nu doar dintr-o
curiozitate morbidă.
Ai putea zice că dovezile venite din țările scandinave și de
peste ocean – că pregătirea populației pentru prim ajutor este principalul
factor de creștere a supraviețuirii în urma stopului cardiorespirator – au fost
cu asupra de măsură suficiente pentru ca responsabilii (funcția, nu atributul)
noștri de sănătate publică să treacă de urgență (sic) o măsură
legislativă care să le permită măcar celor mai tineri dintre cetățenii români
să învețe să intervină într-o situație-limită: educația sanitară în școli.
Desigur, realitatea e alta, e caniculă, e vacanță, de ce să nu lași pe poimâine
ce trebuia să faci ieri?!
Iar dovezile continuă să se adune. Marțea aceasta (21 iulie), în
prestigiosul Journal of the American Medical Association, au fost
publicate rezultatele a două noi studii despre rolul intervenției privitorilor
în stopul cardiorespirator. Primul studiu1, realizat în Japonia, a
urmărit corelația dintre intervenția celor din jur și supraviețuirea fără
sechele neurologice (acestea, mergând până la moartea cerebrală, constituie
cele mai redutabile complicații ale întârzierii resuscitării unui cord oprit,
în cazul în care manevra reușește) la pacienții care au suferit un stop
cardiorespirator în afara spitalului. În acest sens, au fost utilizate datele
înregistrate în registrul național de profil (că tot veni vorba, ce-ați zice să
aibă și România unul?) în perioada 2005–2012, care au inclus nu mai puțin de
167.912 pacienți cu stop de origine cardiacă la care evenimentul nefericit s-a
produs cu martori. În cei opt ani cercetați, proporția cazurilor cu
supraviețuire fără sechele neurologice a crescut de la 3,3% în 2005 (587 de
cazuri din 17.882 de stopuri) la 8,2% în 2012 (1.710 din 23.797). Rata
compresiilor toracice executate de privitori a crescut de la 38,6% la 50,9%, în
vreme ce defibrilarea realizată de privitori a crescut modest (de la 0,1% la
2,3%), ca și cea realizată de aceștia și dublată apoi de urgentiștii veniți la
caz (de la 0,1% la 1,4%), în vreme ce defibrilarea realizată de personalul de
pe ambulanță a scăzut de la 26,6% la 23,5%. Ca o notă pierdută pe undeva prin
articol, departamentele de pompieri din Japonia instruiesc peste 1.400.000 de
cetățeni în fiecare an în procedurile de resuscitare de bază (BLS), adică
aproximativ 1,1% din totalul populației.
Cel de-al doilea studiu2 a urmărit asocierea dintre
intervenția privitorilor și a personalului de prim ajutor (altul decât cel de
pe ambulanță) asupra supraviețuirii în stopul cardiac produs în afara
spitalului. Autorii au folosit datele din registrul de stop cardiac din
Carolina de Nord (n‑am vrea să ne repetăm, dar poate avea și România un
asemenea registru?) timp de patru ani (2010–2013). Politica statală a fost
aceea de a îmbunătăți intervențiile privitorilor și ale echipelor de prim
ajutor prin instruirea în BLS și în utilizarea defibrilatoarelor externe a unei
părți din populația generală, prin antrenarea unor echipe de prim ajutor
(polițiști, pompieri, salvatori) și prin pregătirea dispecerilor să recunoască
stopul cardiac. Combinația de intervenții ale privitorilor și ale echipelor de
prim ajutor a crescut de la 14,1% în 2010 (51 de cazuri dintr-un total de 362)
la 23,1% în 2013 (104 din 451); supraviețuirea fără sechele neurologice a
crescut de la 7,1% la 9,7%. Concluzia a fost simplă: intervenția educațională
la nivel statal a avut ca urmare o creștere a șansei de supraviețuire după un
stop cardiac în cazul intervenției prin BLS și defibrilare a privitorilor și a
echipelor de prim ajutor.
Editorialul3 publicat în același număr din JAMA
subliniază aportul important pe care îl pot avea „laicii“ în sistemul de
urgență, prin aplicarea manevrelor BLS (în mod special a compresiilor toracice)
la cazurile de stop cardiorespirator la care sunt martori în afara spitalului.
Posibile beneficii vor mai veni, cred autorii, și din utilizarea de aplicații
mobile care să permită identificarea voluntarilor salvatori și a
defibrilatoarelor automate din preajma victimelor unui stop cardiac.
Oare cât timp vor mai rămâne needucați posibilii salvatori din
România?
Burețelul
din gât
Un grup de la Cambridge (Marea Britanie) a publicat luni (20
iulie) în Nature Genetics un studiu4 care nu doar aduce o
serie de date noi despre esofagul Barrett, ci și propune o soluție în privința
diagnosticului genetic al acestuia și al cancerului de esofag.
Esofagul Barrett este
recunoscut ca o leziune precursoare a adenocarcinomului esofagian, dar relația
dintre cele două afecțiuni și modul în care se produce progresia către tumora
malignă nu sunt cunoscute. Într-o analiză genetică amănunțită a mutațiilor
apărute în leziunea precanceroasă, cercetătorii au descoperit o mare
eterogenitate a mutațiilor, care se păstrează și în cazul progresiei către
carcinom, fără însă a exista o bună corelație cu prezența displaziei
epiteliale.
Fig. 1 – Buretele încapsulat este atașat de un fir care permite extragerea sa ulterioară
Dat fiind că porțiunea esofagiană afectată se poate întinde până
la zece centimetri, britanicii au pus la punct o metodă ingenioasă de recoltare
a materialului biologic ce urmează a fi supus analizei genetice. Astfel,
utilizând Cytosponge – un burete încapsulat (fig. 1), al cărui
înveliș se dizolvă după înghițire (fig. 2) și care, prin extragere,
poate colecta celule epiteliale de la nivelul cardiei și al regiunii esofagiene
inferioare (joncțiunea esogastrică) – permite analiza genetică și diagnosticul
atât al esofagului Barrett, cât și al adenocarcinomului esofagian, independent
de prezența displaziei vizibile endoscopic (utilizată la recoltarea de material
bioptic).
Fig. 2 – După dizolvarea învelișului, odată cu extragerea sa, buretele recoltează epitelii de la nivelul esofagului
Registre SF
Registrele specifice unor patologii sau intervenții sunt foarte
utile pentru aprecierea influenței diverșilor factori asupra parametrilor
terapeutici. România stă prost spre foarte prost la acest capitol, iar puținele
registre existente au apărut mai degrabă din nevoia industriei de a ține
evidența tratamentelor foarte scumpe decât din dorința programatică a
autorităților sau a societăților profesionale de a avea situații exacte și de a
ameliora diverși indicatori. Cum poți îmbunătăți o activitate dacă nu știi cum
o desfășori? Cred că aici ne‑ar putea răspunde mai toți președinții de comitete
și comiții și autoritățile noastre de sănătate.
Semnalăm, deși pare un pic SF, unul dintre cele mai noi registre
– internaționale, de data aceasta – a cărui descriere a fost publicată5
în Journal of the American College of Cardiology. Este vorba de un
registru al tuturor intervențiilor cardiace fetale invazive, care să permită
compilarea datelor tehnice și evolutive ale unei cohorte multicentrice. Până la
acest moment, începând din 2001, au fost înregistrate 370 de cazuri (mamă–făt,
căci e vorba de intervenții in utero) din care 245 au suferit o
intervenție cardiacă fetală invazivă: 100 de valvuloplastii aortice (experiența
unui singur centru), 86 de valvuloplastii aortice și 16 pulmonare, 37 de
intervenții pentru defecte septale atriale și șase cazuri neclasificate.
Până ca medicina românească să ajungă la performanțe precum cele
prezentate în JACC, ne-am mulțumi să avem registre pentru principalele
patologii, poate așa vom ajunge să înțelegem și să putem cuantifica beneficiul
oricărei măsuri de sănătate publică. Dacă el chiar există altfel decât în
declarațiile oficiale.
Notă autor:
1. Nakahara S et al. Association of bystander interventions with neurologically intact survival among patients with bystander-witnessed out-of-hospital cardiac arrest in Japan.
JAMA. 2015 Jul 21;314(3):247-254
2. Malta Hansen C et al. Association of bystander and first-responder intervention with survival after out-of-hospital cardiac arrest in North Carolina, 2010-2013. JAMA. 2015 Jul 21;314(3):255-264
3. Nichol G, Kim F. Bystander interventions can improve outcomes from out-of-hospital cardiac arrest. JAMA. 2015 Jul 21;314(3):231-232
4. Ross-Innes CS et al. Whole-genome sequencing provides new insights into the clonal architecture of Barrett’s esophagus and esophageal adenocarcinoma. Nat Genet. 2015 Jul 20
5. Moon-Grady AJ et al. International Fetal Cardiac Intervention Registry: a worldwide collaborative description and preliminary outcomes. J Am Coll Cardiol. 2015 Jul 28;66(4):388-99
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
