Fiecare cu bacteriile lui
Microbiomul
intestinal este, în prezent, unul dintre cele mai fierbinţi subiecte din
cercetarea biomedicală. Şi asta pentru că medicina s-a concentrat, istoric,
doar pe înţelegerea proceselor fiziopatologice şi pe găsirea unor modalităţi de
corectare, oprire sau îndepărtare a acestora. Astfel, dintre bacteriile pe care
le găsim în intestin, multă vreme au contat doar cele patogene, aducătoare de
boli cu manifestări acute imediate. Abia în anii din urmă au început să apară
noi şi noi studii, care 
indică rolul important al bacteriilor aşa-zis saprofite
în procese elementare, precum digestia nutrienţilor şi a vitaminelor, dar şi în
procese mai complicate, precum sinteza enterică a unor aminoacizi esenţiali.
Microbiomul intestinal este puternic implicat în procesele metabolice, dar are
o influenţă deloc de neglijat şi asupra imunităţii şi chiar comportamentului,
iar posibilele procese patologice care ar putea avea un punct de plecare
intestinal formează o listă mult mai lungă, chiar dacă suntem încă în faza
speculaţiilor pentru unele dintre ele.
Mai
multe articole apărute miercurea aceasta în Cell Host & Microbe aduc
date noi sau le sintetizează pe cele existente şi propun idei pentru
cercetările viitoare în domeniul microbiomului intestinal. Cel mai important
este studiul1 realizat de un grup scandinav care a studiat flora
intestinală a 98 de femei suedeze şi a copiilor acestora până la vârsta de 1 an.
Până acum nu se cunoştea exact cum este colonizat tractul digestiv al
nou-născutului şi sugarului, dar s-a bănuit că procesul ar fi influenţat nu
doar de calea pe care s-a produs naşterea (vaginal sau prin cezariană), ci şi
de felul în care este apoi alimentat copilul (natural sau artificial). Aplicând
metode de analiză metagenomică a scaunului, cercetătorii au observat că
similitudinea dintre microbiomul intestinal al mamei şi cel al copilului este
maximă în cazul naşterii vaginale, dar şi că nutriţia are un impact major
asupra tipurilor şi funcţionalităţii bacteriilor în perioada postnatală
precoce, factorul principal în tranziţia de la flora sugarului la cea a
adultului fiind nu diversificarea alimentaţiei şi introducerea mâncărurilor solide,
ci întreruperea alăptării (fig. 1). Cele mai multe din bacteriile care
colonizează iniţial tractul digestiv al nou-născutului provin de la mamă, iar
transferul începe încă din timpul naşterii, dacă aceasta se face pe cale
vaginală. Chiar dacă, la copiii născuţi prin cezariană, colonizarea cu
bacteriile mamei este mult mai redusă, transferul se realizează la nivelul
gurii şi al pielii. Rămâne însă de demonstrat dacă efectul alterării
microbiomului intestinal la vârsta de nou-născut şi sugar se manifestă
ulterior, în copilărie şi adolescenţă, printr-o morbiditate
specifică. Studiul
citat poate furniza totuşi o bază ştiinţifică pentru indicaţiile tot mai clare
de evitare a naşterii prin cezariană, acolo unde naşterea vaginală nu este
contraindicată, şi de promovare a alăptării, beneficiile fiind deja descrise de
numeroase studii publicate de-a lungul timpului.
Plecând
de la rezultatele studiului scandinav şi coroborându-le pe acestea cu alte
rezultate publicate recent, un grup american publică o analiză2 a
legăturii probabile dintre administrarea de antibiotice de la vârste foarte
mici şi fenotipurile diverselor boli ale adultului. Antibioticele reprezintă,
în mare, cam un sfert din totalul medicamentelor administrate copiilor, iar
estimările arată că o treime dintre ele (dacă nu mai mult) nu sunt necesare. Deşi
în multe din situaţiile în care sunt administrate nu au efecte terapeutice,
antibioticele afectează direct compoziţia florei intestinale (disbioză) şi
administrarea lor a fost asociată cu diverse patologii apărute la distanţă,
precum obezitatea, alergiile şi bolile autoimune (fig. 2).
Cell
Host & Microbe a dedicat, în fapt, un întreg număr special echilibrului
gazdă–microbiotă, din cuprinsul căruia, alături de cele două articole deja
prezentate, mai amintim aici un review3 care a cercetat dovezile
existente privind legătura dintre microbiomul intestinal, alergii şi astm.
Mecanismul implicat în apariţia tot mai frecventă a terenului atopic şi a
astmului la copil este hiperactivarea braţului Th2 al imunităţii adaptative,
proces influenţat de flora intestinală.
Un alt
studiu interesant care vizează microbiomul uman a fost publicat4
săptămâna aceasta în Proceedings of the National Academy of Sciences of the
United States of America de un grup de la Harvard. Cercetarea a plecat de
la marea variabilitate individuală a bacteriilor din şi de pe organismul uman şi
a verificat cât de specifice sunt acestea pentru identificarea unei persoane la
distanţă în timp. Surprinzător, peste 80% din cazurile cercetate ulterior
(analiza microbiomului s-a făcut la momentul iniţial şi la un interval de timp
cuprins între 30 şi 300 de zile) au putut fi identificate pe baza rezultatelor
iniţiale.
Strângeri de mână
Nevoia de a identifica markeri simpli pentru a
diagnostica precoce sau măcar pentru a ridica suspiciunea asupra unei posibile
boli îi face pe unii cercetători să caute semne şi simptome cu valoare
premonitorie în cele mai banale gesturi. La polul opus, desigur, se află
grupurile mari şi bine finanţate, care caută acul în carul cu fân nu uitându-se
după ac, ci secvenţionând genetic pai cu pai; e vorba de studiile genetice, genomice, proteomice şi
metabolomice, care, deşi promit soluţii de viitor ultrapersonalizate, fac
totodată şi o gaură largă în buget.
Pentru
sistemele de sănătate low-budget (da, putem include din oficiu România),
studiul5 publicat joia aceasta (14 mai) în Lancet este (sau
ar trebui să fie) demn de toată atenţia. Este vorba de unul din aspectele
investigate de studiul PURE (Prospective Urban-Rural Epidemiology), care a
inclus aproximativ 140.000 de oameni din 17 ţări de pe cinci continente, urmăriţi
în medie patru ani. Pe lângă alţi parametri, la aceştia a fost notată puterea
cu care pot strânge mâna, măsurată cu un dinamometru (fig. 3). Apoi,
datele au fost corelate cu mortalitatea de diverse cauze şi cu o serie de
patologii frecvente. Din
139.691 de participanţi la studiu, 3.379 (2%) au murit în perioada în care au
fost monitorizaţi. Puterea de strângere a mâinii a fost invers asociată cu
mortalitatea de orice cauză (reducerea cu 5 kgf s-a tradus într-un risc de
deces mai mare cu 16%), cu mortalitatea cardiovasculară (risc cu 17% mai mare),
cu mortalitatea non-cardiovasculară (17%), cu infarctul miocardic (7%) şi cu
accidentul vascular cerebral (9%). Interesant este că puterea de strângere a
mâinii a fost un predictor de moarte mai bun decât valorile tensiunii
arteriale.
Editorialul6 care comentează rezultatele
evidenţiază meritele autorilor de a proba validitatea acestui marker simplu în
populaţii extrem de diferite, nu doar din punctul de vedere al bagajului
genetic, ci şi din cel al nivelului economico-social de dezvoltare. Este
posibil, cred autorii comentariului, ca puterea de strângere a mâinii să fie,
de fapt, un marker al îmbătrânirii, indiferent de mecanismele implicate.
Coronarienii continuă să fumeze
Fumatul
dăunează grav sănătăţii. Deşi e una din puţinele certitudini asupra unor
factori de risc, ea nu se materializează complet în măsuri radicale de sănătate
publică. Şi nu doar în România, unde oricum ne-am resemnat cu ideea că
interesele politicienilor sunt mai importante decât cele ale populaţiei şi ale
sănătăţii publice. Dar e bine să ne reamintim, din când în când, nocivitatea
fumatului, iar literatura ştiinţifică nu conteneşte în a furniza noi dovezi în
acest sens.
Un
studiu7 publicat în Circulation. Cardiovascular interventions,
de pildă, a cercetat influenţa pe care o are fumatul asupra sănătăţii pacienţilor
care au suferit o intervenţie coronariană percutanată. Dintr‑un lot de 2.765 de
pacienţi, la 12 luni după intervenţie, cei care au continuat să fumeze au avut
o stare de sănătate semnificativ mai proastă şi o calitate a vieţii
semnificativ mai scăzută, nu doar în comparaţie cu cei care nu fumaseră
niciodată, ci şi cu fumătorii care au renunţat la tutun odată cu intervenţia.
Editorialul8
care comentează acest studiu remarcă, dincolo de rezultatele uşor de anticipat,
faptul că doi din trei fumători care suferă o angioplastie nu renunţă la fumat
după această intervenţie, în pofida suferinţei coronariene agravate. Este deci
nevoie de mai buna educare a pacienţilor pentru a renunţa la fumat şi prin
implicarea mai amplă a profesioniştilor din sănătate în acest demers.
