Newsflash

Noutăţi în cercetare

de Dr. Aurel F. MARIN - mai 25 2015
Noutăţi în cercetare

Fiecare cu bacteriile lui

 

 
 Microbiomul intestinal este, în prezent, unul dintre cele mai fierbinţi subiecte din cercetarea biomedicală. Şi asta pentru că medicina s-a concentrat, istoric, doar pe înţelegerea proceselor fiziopatologice şi pe găsirea unor modalităţi de corectare, oprire sau îndepărtare a acestora. Astfel, dintre bacteriile pe care le găsim în intestin, multă vreme au contat doar cele patogene, aducătoare de boli cu manifestări acute imediate. Abia în anii din urmă au început să apară noi şi noi studii, care indică rolul important al bacteriilor aşa-zis saprofite în procese elementare, precum digestia nutrienţilor şi a vitaminelor, dar şi în procese mai complicate, precum sinteza enterică a unor aminoacizi esenţiali. Microbiomul intestinal este puternic implicat în procesele metabolice, dar are o influenţă deloc de neglijat şi asupra imunităţii şi chiar comportamentului, iar posibilele procese patologice care ar putea avea un punct de plecare intestinal formează o listă mult mai lungă, chiar dacă suntem încă în faza speculaţiilor pentru unele dintre ele.
  Mai multe articole apărute miercurea aceasta în Cell Host & Microbe aduc date noi sau le sintetizează pe cele existente şi propun idei pentru cercetările viitoare în domeniul microbiomului intestinal. Cel mai important este studiul1 realizat de un grup scandinav care a studiat flora intestinală a 98 de femei suedeze şi a copiilor acestora până la vârsta de 1 an. Până acum nu se cunoştea exact cum este colonizat tractul digestiv al nou-născutului şi sugarului, dar s-a bănuit că procesul ar fi influenţat nu doar de calea pe care s-a produs naşterea (vaginal sau prin cezariană), ci şi de felul în care este apoi alimentat copilul (natural sau artificial). Aplicând metode de analiză metagenomică a scaunului, cercetătorii au observat că similitudinea dintre microbiomul intestinal al mamei şi cel al copilului este maximă în cazul naşterii vaginale, dar şi că nutriţia are un impact major asupra tipurilor şi funcţionalităţii bacteriilor în perioada postnatală precoce, factorul principal în tranziţia de la flora sugarului la cea a adultului fiind nu diversificarea alimentaţiei şi introducerea mâncărurilor solide, ci întreruperea alăptării (fig. 1). Cele mai multe din bacteriile care colonizează iniţial tractul digestiv al nou-născutului provin de la mamă, iar transferul începe încă din timpul naşterii, dacă aceasta se face pe cale vaginală. Chiar dacă, la copiii născuţi prin cezariană, colonizarea cu bacteriile mamei este mult mai redusă, transferul se realizează la nivelul gurii şi al pielii. Rămâne însă de demonstrat dacă efectul alterării microbiomului intestinal la vârsta de nou-născut şi sugar se manifestă ulterior, în copilărie şi adolescenţă, printr-o morbiditateFig. 2 – Diverse patologii sunt asociate cu disbioza intestinală. Mecanismele descrise nu se exclud reciproc specifică. Studiul citat poate furniza totuşi o bază ştiinţifică pentru indicaţiile tot mai clare de evitare a naşterii prin cezariană, acolo unde naşterea vaginală nu este contraindicată, şi de promovare a alăptării, beneficiile fiind deja descrise de numeroase studii publicate de-a lungul timpului.
  Plecând de la rezultatele studiului scandinav şi coroborându-le pe acestea cu alte rezultate publicate recent, un grup american publică o analiză2 a legăturii probabile dintre administrarea de antibiotice de la vârste foarte mici şi fenotipurile diverselor boli ale adultului. Antibioticele reprezintă, în mare, cam un sfert din totalul medicamentelor administrate copiilor, iar estimările arată că o treime dintre ele (dacă nu mai mult) nu sunt necesare. Deşi în multe din situaţiile în care sunt administrate nu au efecte terapeutice, antibioticele afectează direct compoziţia florei intestinale (disbioză) şi administrarea lor a fost asociată cu diverse patologii apărute la distanţă, precum obezitatea, alergiile şi bolile autoimune (fig. 2).
  Cell Host & Microbe a dedicat, în fapt, un întreg număr special echilibrului gazdă–microbiotă, din cuprinsul căruia, alături de cele două articole deja prezentate, mai amintim aici un review3 care a cercetat dovezile existente privind legătura dintre microbiomul intestinal, alergii şi astm. Mecanismul implicat în apariţia tot mai frecventă a terenului atopic şi a astmului la copil este hiperactivarea braţului Th2 al imunităţii adaptative, proces influenţat de flora intestinală.
  Un alt studiu interesant care vizează microbiomul uman a fost publicat4 săptămâna aceasta în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America de un grup de la Harvard. Cercetarea a plecat de la marea variabilitate individuală a bacteriilor din şi de pe organismul uman şi a verificat cât de specifice sunt acestea pentru identificarea unei persoane la distanţă în timp. Surprinzător, peste 80% din cazurile cercetate ulterior (analiza microbiomului s-a făcut la momentul iniţial şi la un interval de timp cuprins între 30 şi 300 de zile) au putut fi identificate pe baza rezultatelor iniţiale.

 

Strângeri de mână

 

  Nevoia de a identifica markeri simpli pentru a diagnostica precoce sau măcar pentru a ridica suspiciunea asupra unei posibile boli îi face pe unii cercetători să caute semne şi simptome cu valoare premonitorie în cele mai banale gesturi. La polul opus, desigur, se află grupurile mari şi bine finanţate, care caută acul în carul cu fân nu uitându-se după ac, ci secvenţionând genetic pai cu pai; e vorba de studiile  genetice, genomice, proteomice şi metabolomice, care, deşi promit soluţii de viitor ultrapersonalizate, fac totodată şi o gaură largă în buget.
  Pentru sistemele de sănătate low-budget (da, putem include din oficiu România), studiul5 publicat joia aceasta (14 mai) în Lancet este (sau ar trebui să fie) demn de toată atenţia. Este vorba de unul din aspectele investigate de studiul PURE (Prospective Urban-Rural Epidemiology), care a inclus aproximativ 140.000 de oameni din 17 ţări de pe cinci continente, urmăriţi în medie patru ani. Pe lângă alţi parametri, la aceştia a fost notată puterea cu care pot strânge mâna, măsurată cu un dinamometru (fig. 3). Apoi, datele au fost corelate cu mortalitatea de diverse cauze şi cu o serie de patologii frecvente.
  Din 139.691 de participanţi la studiu, 3.379 (2%) au murit în perioada în care au fost monitorizaţi. Puterea de strângere a mâinii a fost invers asociată cu mortalitatea de orice cauză (reducerea cu 5 kgf s-a tradus într-un risc de deces mai mare cu 16%), cu mortalitatea cardiovasculară (risc cu 17% mai mare), cu mortalitatea non-cardiovasculară (17%), cu infarctul miocardic (7%) şi cu accidentul vascular cerebral (9%). Interesant este că puterea de strângere a mâinii a fost un predictor de moarte mai bun decât valorile tensiunii arteriale.
   Editorialul6 care comentează rezultatele evidenţiază meritele autorilor de a proba validitatea acestui marker simplu în populaţii extrem de diferite, nu doar din punctul de vedere al bagajului genetic, ci şi din cel al nivelului economico-social de dezvoltare. Este posibil, cred autorii comentariului, ca puterea de strângere a mâinii să fie, de fapt, un marker al îmbătrânirii, indiferent de mecanismele implicate.

 

Coronarienii continuă să fumeze

 

  Fumatul dăunează grav sănătăţii. Deşi e una din puţinele certitudini asupra unor factori de risc, ea nu se materializează complet în măsuri radicale de sănătate publică. Şi nu doar în România, unde oricum ne-am resemnat cu ideea că interesele politicienilor sunt mai importante decât cele ale populaţiei şi ale sănătăţii publice. Dar e bine să ne reamintim, din când în când, nocivitatea fumatului, iar literatura ştiinţifică nu conteneşte în a furniza noi dovezi în acest sens.
  Un studiu7 publicat în Circulation. Cardiovascular interventions, de pildă, a cercetat influenţa pe care o are fumatul asupra sănătăţii pacienţilor care au suferit o intervenţie coronariană percutanată. Dintr‑un lot de 2.765 de pacienţi, la 12 luni după intervenţie, cei care au continuat să fumeze au avut o stare de sănătate semnificativ mai proastă şi o calitate a vieţii semnificativ mai scăzută, nu doar în comparaţie cu cei care nu fumaseră niciodată, ci şi cu fumătorii care au renunţat la tutun odată cu intervenţia.
  Editorialul8 care comentează acest studiu remarcă, dincolo de rezultatele uşor de anticipat, faptul că doi din trei fumători care suferă o angioplastie nu renunţă la fumat după această intervenţie, în pofida suferinţei coronariene agravate. Este deci nevoie de mai buna educare a pacienţilor pentru a renunţa la fumat şi prin implicarea mai amplă a profesioniştilor din sănătate în acest demers.

Notă autor:

1. Bäckhed F et al. Dynamics and stabilization of the human gut microbiome during the first year of life. Cell Host Microbe. 2015 May 13

2. Vangay P et al. Antibiotics, pediatric dysbiosis, and disease. Cell Host Microbe. 2015 May 13

3. Fujimura KE, Lynch SV. Microbiota in allergy and asthma and the emerging relationship with the gut microbiome. Cell Host Microbe. 2015 May 13

4. Franzosa EA et al. Identifying personal microbiomes using metagenomic codes. Proc Natl Acad Sci U S A. 2015 May 11

5. Leong DP et al. Prognostic value of grip strength: findings from the Prospective Urban Rural Epidemiology (PURE) study. Lancet. 2015 May 14

6. Sayer AA, Kirkwood TBL. Grip strength and mortality: a biomarker of ageing? Lancet. 2015 May 14

7. Jang JS et al. Association of smoking status with health-related outcomes after percutaneous coronary intervention. Circ Cardiovasc Interv. 2015 May 12

8. Navar AM, Peterson ED. Smoke signals: urgent need for more successful interventions. Circ Cardiovasc Interv. 2015 May 12

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe