La
numirea sa în funcţia de ministru al sănătăţii, în urmă cu un an, Eugen Nicolăescu
a anunţat că va reforma (din nou) sistemul de sănătate românesc. Cum arată sănătatea
după un an de reforme „marca Nicolăescu“? (Dr.
A. M.)
Time
for you and time for me
And
time yet for a hundred indecisions
And for
a hundred visions and revisions
Before
the taking of the toast and tea.
(T. S.
Eliot – The Love Song of J. Alfred Prufrock, 1920)
Pentru oricine încearcă să înţeleagă de ce e
România altfel, devine repede evident că România e altfel pentru că nimic din
ceea ce merită într-adevăr atenţie, inventivitate şi efort nu se schimbă. Aşa că
e dureros de uşor de răspuns la întrebare: după un an de reforme propuse de
Eugen Nicolăescu, pentru majoritatea românilor, „sănătatea“ din ţara lor arată
la fel ca anul trecut, ca acum zece ani şi ca acum 30 de ani. Sunt puţini bani
pentru sistemul public, iar cei care există sunt prost folosiţi. Se dă şi se
primeşte şpagă. Se găsesc sau nu medicamente, pansamente, proteze, organe de la
donatori morţi sau vii. Mulţi medici pleacă, mulţi rămân. Universităţile produc
absolvenţi cu miile, rezidenţii câştigă mizerabil, profesorii au case şi
terenuri. Unii profesori, nu ştim câţi, iau mită pentru a facilita trecerea
unui examen sau angajarea unui asistent. Alţi medici „mari“ sunt incompatibili
în diferite feluri sau distribuie (ori primesc, ori amândouă) favoruri
membrilor familiilor lor, prietenilor, partidelor, găştilor şi structurilor pe
care le-au servit în fel şi chip. Se moare înainte de vreme, fără dreptul la
prelungirea vieţii, fără mijloacele care pot alina suferinţa trecerii în lumea
în care ne va fi, oricum, mai bine.
Aşa că, în loc să deplângem stagnarea, ar
trebui poate să îi mulţumim domnului Nicolăescu pentru că în 2013 n-au ars
maternităţi, nu s-au declanşat epidemii, nu s-a murit în proporţii nerezonabile
de frig sau de căldură, nu s-au închis sau dărâmat spitale, nu au fost concediaţi
oameni*. Şi că a reuşit să rămână prieten cu Vasile Astărăstoae şi cu cei care,
la fel ca preşedintele reales al Colegiului Medicilor din România, au proclamat
victoria şi s-au felicitat îndelung după un război care nu a avut loc.
S-au întâmplat însă şi lucruri bune în 2013.
Ieşit din politică, profesorul Irinel Popescu a fost în sfârşit primit în
Academia Română, un for de la care aşteptăm, cu răbdare şi optimism, schimbările
în bine, care întârzie de la dispariţia profesorului Nicolae Cajal, de acum
aproape zece ani. Vor trebui titularizaţi cel puţin profesorii Constantin
Ionescu-Tîrgovişte şi Gheorghe Benga, reprezentanţi străluciţi ai tradiţiei
cercetării medicale din România. Putem spera, în sfârşit, că Secţia de ştiinţe
medicale a Academiei Române va promova o colaborare strânsă cu Academia de Ştiinţe
Medicale, pentru crearea unei doctrine moderne de formare şi selecţie a cercetătorilor.
Mai trebuie spus şi că „neschimbarea“ din
România îi are în vedere şi pe cei care merită, mai mult ca oricând, admiraţia
noastră pentru performanţe de mare calibru. Mă gândesc la profesorul Adrian
Covic, prorector la UMF Iaşi, care a publicat în acest an, până acum, 36 de
articole indexate în Pubmed. Mă bucură
mult că, dintre acestea, cel mai bun, un studiu care şi-a găsit locul în New England Journal of Medicine, a
reprezentat o colaborare cu – printre alte instituţii – facultatea la care
lucrez, Hofstra North Shore – LIJ School of Medicine. Şi-a continuat
activitatea prodigioasă în cercetare şi profesorul Dragoş Vinereanu, prorector
la UMF Bucureşti, cu 17 articole indexate în 2013 în Pubmed, multe în reviste de prestigiu, dintre care putem numi Circulation, American Heart Journal şi Journal
of the American College of Cardiology. Am remarcat, cu admiraţie şi
respect, cele cinci publicaţii ale profesorului Tudor Ciuleanu, de la Cluj, două
din ele în reputata revistă British
Journal of Cancer. În sfârşit, trebuie menţionat succesul cu mare răsunet
în lumea ştiinţei repurtat de profesorul Irinel Popescu şi dr. Simona Dima, de
la Institutul Clinic Fundeni, prin publicarea a două articole în Nature Genetics. Absolut toate publicaţiile
menţionate au fost rodul unor colaborări internaţionale cu cercetători din
America de Nord şi Europa de Vest, o dovadă în plus a imperativului brain networking ca piatră de temelie a
succesului cercetării medicale din România.
*Cu cel puţin o excepţie notabilă:
Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud, ai cărui
medici au fost pur şi simplu concediaţi luna aceasta, înainte de sărbători, după
ce activitatea spitalului fusese sistată în august, la ordinul managerului
Spitalului Judeţean Constanţa, cu care unitatea din Eforie a fost comasată anul
acesta, prin hotărâre de guvern. (n.n.,
A. M.)
Aequanimitas este titlul unui
discurs rostit în 1889 de Sir William
Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică
virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.
