Newsflash

Nepăsarea care putea să fie fatală

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - dec. 18 2015
Nepăsarea care putea să fie fatală
     Dimineață de noiembrie. Copilul se trezește la fel ca și în celelalte dimineți, face mici mutrițe la trezire, la masa de dimineață, aparent totul este „normal“. A mai acuzat el ceva dureri de burtică, dar orice mămică știe că „durerile“ pot apărea chiar și ca o reacție la plecarea părinților la serviciu, la timpul prea scurt petrecut cu cei dragi. Părinții știu asta. A mai acuzat dureri de burtică, dar acum parcă prea se repetă! La început, mămica aplică sfaturile pe care le-a primit pentru situații similare de la medicul de familie. Dar durerile se repetă, pare că nu se mai opresc, copilul este agitat, mămica sună la medicul de familie.
     Într-un sistem medical – cam antimedicină de familie – cu un program bulversant și multe racile, medicul de familie este de multe ori un „funcționar“, obligat să urmărească și contabilitatea, și salariile angajaților, și coada pentru depunerea documentelor „la casă“, și cardurile de sănătate ale pacienților, mai ales în zilele când sistemul de citire nu mai funcționează sau pare că funcționează, el nu poate veni în consult instantaneu. De multe ori se poate vorbi doar prin telefon. Se poate face medicină „la telefon“? Eu spun: NU! Medicina la telefon este foarte riscantă. Cele ce urmează îmi vor confirma părerea.
     Așadar, primele sfaturi sunt date tot la telefon. Mămica urmează sfaturile. Durerile nu trec. Copilașul suferă. Mămica nu este foarte tare speriată, are deja experiență, au mai fost dureri. Totuși, decide să sune din nou la medicul de familie. Are încredere în aceasta și nu se teme că va fi „repezită“, cum, uneori, se mai întâmplă. Mămica știe însă că medicul său de familie chiar este medic de familie și ceea ce poate va face. Sună și cere sfat. Dar, medicul de familie, cu tot programul cel bulversant decide: „Nu mai vorbim la telefon! Închei un consult, mă urc în mașină și vin să văd copilul. Imediat.“ Zis și făcut. Ajunge la copil și începe consultul. După primele discuții și simțind că „plutește ceva“, medicul se apropie și după primele mângâieri simte: abdomenul este dur. Abdomenul „spune ceva“ – trebuie acționat! Decizia se ia în mai puțin de un minut: „Trebuie mers la spital. Trebuie chemată salvarea, acum!“.
     Mămica protestează, blând, dar pune în aplicare decizia. Se pune chiar problema plecării la spital cu autoturismul personal. Nu este imposibil, dar medicul de familie cunoaște realitățile „sistemului“ și știe că mergând la spital „pe propriile picioare“, la camera de gardă se poate aștepta și ore, multe ore. Sistemul e greu, e complicat, merge prost – Doamne păzește să fii bolnav! Atunci simți pe propria piele „calitățile sistemului“, un sistem de care toți își bat joc (excepțiile sunt puține și întăresc regula) de 26 și de peste 50 de ani. Unii din prostie, alții din răutate, mulți din incompetență, din excesivă nepăsare.
     Mămica dă telefon, transmite răspunsurile conform întrebărilor primite și așteaptă. Copilul plânge, este agitat, doare. După o vreme salvarea vine, iar de acum „începe nebunia“. Medicul vine, consultă (sumar) copilul și dintre primele comentarii pe care le face unul este cu privire la incompetența medicului de familie. Nu am fost de față, nu am auzit cu urechile mele toate comentariile (mămica s-ar putea să le transmită, după ce se liniștește complet, către CMR și CMMB, poate și către alte foruri competente), dar chiar dacă nu pot să citez „epitetele“ adresate medicului de familie, pot să spun că medicul „de pe salvare“ a decis că nu este vorba de o urgență, că mersul la spital nu este util, pentru că este vorba de „gaze în burtică“ și colici abdominale. Nu a fost de acord să ducă mămica și copilul la spital și a spus ceva ce-mi pare incredibil (citez cu potențiale erori): „Noi nu suntem o salvare care să poată să vă ducă la spital, pentru asta trebuie să cereți să vină o altă salvare!“. „Mortal!“. Mortal la propriu și la figurat! Viața bate filmul!
     A urmat o negociere. Salvarea copilului a venit și de la încrederea pe care mămica o are în medicul de familie. Ce s-ar fi întâmplat dacă, „plecând urechea“ la epitetele adresate acestuia de medicul venit cu salvarea, ar fi ținut copilul acasă, având încredere în al doilea medic?
     Mămica a insistat: „Vreau să merg cu copilul la spital!“. I s-a răspuns: „Mergeți, e treaba dumneavoastră, dacă vreți“. Mai mult decât atât, medicul „doi“ nu numai că nu a vrut să ducă copilul, nu a vrut nici să dea o recomandare pentru internare și să solicite a doua salvare. I-a spus mămicii că nu are decât să cheme înapoi medicul de familie care să facă această a doua solicitare. Mămica s-a iritat și nu a mai putut rămâne calmă. A devenit fermă. În aceste condiții, medicul „doi“ a făcut solicitarea, nu înainte de a sublinia mămicii că dacă are o solicitare excesivă s-ar putea să fie amendată „de sistem“ (pentru blocarea salvării care putea merge în altă parte, la o urgență); mămica a spus că nu o interesează amenda, ci sănătatea copilului.
     Din momentul plecării salvării „unu“ și până la venirea salvării „doi“ au trecut ore. Multe ore. Între timp mămica mi-a dat și mie telefon, de mai multe ori. Am vorbit, ne-am sfătuit, am mai încercat să ajutăm. Totuși, timpul a trecut. Au ajuns într-un târziu la spital, diagnosticul a fost „peritonită acută“, iar intervenția chirurgicală a avut loc îndată ce sala a fost liberă. Operația s-a încheiat cu puțină vreme înainte de miezul nopții. Între timp, zeci de persoane (familie, prieteni, prieteni ai prietenilor) în alertă, sperând să primească o veste bună de la mămică despre micuțul copilaș.
     Mămica a avut doar cuvinte de laudă pentru toată echipa din spital. Întărindu-se și liniștindu-se, a apelat chiar și la resursele moderne „sociale“ și a postat un mesaj de mulțumire. Doar că istoria nu se oprește aici. Nu degeaba unul dintre medici a spus (după circa trei ore de intervenție) că a participat la una dintre cele mai dificile operații din experiența sa. La câteva zile după operație a fost necesară o a doua intervenție chirurgicală. Din nou, întreaga echipă a dat tot ce știa mai bine pentru binele acestui copil. Acum ne-am liniștit. Eu, noi (mulți) ne-am rugat pentru sănătatea copilului și pentru întărirea sufletească a familiei. Doar mămica, tăticul și încă vreo câțiva știu care a fost durerea, teama, cum au trecut aceste zile și aceste săptămâni.
     Apariția complicațiilor, revenirea în secția de ATI, așteptarea, toate la un loc mi-au „interzis” să mă adresez până acum acestui exemplu de necolegialitate. A fost tragic – putea fi și mai rău. Ce s-ar fi întâmplat dacă mămica se lăsa influențată și rămânea cu copilul acasă în loc să meargă la spital? Să pierzi un copil, cu zile? Lipsa de colegialitate (sumată cu alte și alte cele), ar putea chiar să și ucidă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe