Chirurgul
șef este un personaj foarte important în cadrul echipei în practica
chirurgicală. Dacă ai șansa să fie un personaj vorbăreț, generos cu
explicațiile în diferitele gesturi chirurgicale, diagnostice și atitudini
terapeutice, atunci ești un norocos. Dacă nu, întreabă-l tu despre acestea. Poate
unele din întrebări îl vor amuza sau îl vor enerva, dar nu e nimic, înveți.
Să
îți spun un secret: pe măsură ce întrebi diferite lucruri și ți se oferă
explicații pe măsură, pe atât prinzi mai mult gustul de a căuta răspunsuri
mereu în tot ceea ce faci și în cele din urmă vei ajunge să te lămurești chiar
tu singur, fiindcă îți însușești raționamentul chirurgical pe care nu ți-l
oferă nicio carte de patologie.
Ca
direcție generală în ce privește acțiunile sau gesturile chirurgicale, trebuie
să cauți să înțelegi mereu cum se face un anumit gest și de ce în felul acela.
Pe măsură ce găsești răspunsurile îți vei însuși un mod de gândire chirurgical
și încet, încet îți vei lămuri singur nedumeririle ulterioare sau măcar vei
putea intui un răspuns. Dacă nu, mai există și cărți de medicină, nu uita acest
mic detaliu. O fi adevărat că meseria se mai și fură, dar în medicină nu prea
merge să cânți după ureche, lăutărește. Sau merge, dar puțin și nu pentru mult
timp. Iar bancnotele îți vor fi lipite pe frunte cu scuipat, fără bancnotă
evident, dacă înțelegi ce vreau să spun.
Așadar,
nu fi leneș și caută mereu să înțelegi ce se întâmplă. Să nu îți fie
frică de faptul că vei fi considerat prost pentru că nu înțelegi niște
gesturi care pentru unii sunt arhicunoscute, banale chiar. Știu, e grea povara
recunoașterii propriilor limite, mai ales când alții s-au deșteptat înaintea
ta, dar până la urmă ce vrei să faci? Să rămâi prost în continuare? Nu știu
dacă mândria merită plătită așa scump.
Colegii
de secție sunt la început niște străini de care începi să te apropii pe măsură
ce trece timpul. De unii te vei apropia mai repede, de alții mai încet, în
funcție de afinități. Alții vor fi respingători de la începutul și până la
sfârșitul stagiului. Este important să înveți să dezvolți arta comunicării și
diplomației în așa fel încât să te înțelegi cât mai bine cu toată lumea, mai
ales că uneori te poți trezi că ești nevoit să colaborezi cu colegii mai puțin
plăcuți ca personalitate. Vei găsi printre ei poate și câțiva prieteni, buni
profesioniști, de la care vei învăța lucruri foarte utile și care s-ar putea să
te ajute în carieră mai mult decât îți imaginezi.
Trebuie
să le arăți tuturor respectul cuvenit atât pentru grad, cât și pentru vârstă și
nu în ultimul rând pentru faptul că se chinuiesc să lucreze în sistemul nostru
sanitar bolnav și cu un picior în groapă. Medicii au în general orgolii foarte
mari și de aceea menținerea unei comunicări sănătoase este greu de realizat
chiar și între ei, darămite între un proaspăt rezident și un medic cu vechime.
Să nu mai spun și faptul că există o mentalitate cazonă, ca rezidenții să mai
fie și umiliți uneori, doar pentru a se ști „cine este șeful“. Așa este și în
alte branșe, nu vă speriați.
Singura
umilință la care ar trebui să fie supus rezidentul ar fi aceea de a-i demonstra
deficitul de cunoștințe teoretice și practice, scopul fiind de a-l motiva să
învețe mai mult, să se autodepășească. Și asta, nicidecum prin izbucnirea în
crize de autoritate care nu fac decât să trădeze niște frustrări ale medicului
în cauză. Se spune că recunoști un om de caracter după felul în care se poartă
cu cei de care nu are și nu ar avea nevoie vreodată. Analizează-ți colegii după
acest criteriu și vei realiza foarte repede cu cine ai de-a face. Încearcă să
nu pui la suflet manifestările demne de suporterii de pe stadioane și mergi
înainte. Dacă ți se aduc acuzații false, atunci e cazul să răspunzi și să îți
iei apărarea, menținând în continuare un ton și o atitudine decentă,
comportându-te cu profesionalism.
Foarte
importanți pentru echipă sunt și colegii din alte discipline, relația cu
ei trebuind cultivată și îngrijită cu atenție. Ei îți pot oferi multe
răspunsuri salvatoare care îți vor lărgi sfera de cunoaștere și te pot ajuta
foarte mult în înțelegerea stabilirii unui diagnostic sau a îngrijirilor
postoperatorii, funcție de caz. Poți oricând să înveți de la medicul anestezist
tehnica de intubare, de acordare a primului ajutor, de exemplu. Sau aceștia îți
pot recomanda diferite cărți utile ție, chirurgul.
Totul
este să profiți cât mai mult de pe urma cunoștințelor pe care aceștia ți le pot
împărtăși. Sunt, ca să zic așa, un must have pentru orice viitor medic
de succes. De-a lungul stagiului de chirurgie generală, principalii medici cu
care colaborezi sunt: medicul anestezist (până la sfârșitul carierei),
radiologul, cardiologul (în funcție de cât de bine poți descifra linia aceea
tremurată și mâzgălită pe hârtia roz ieșită din aparatul de EKG),
gastroenterologul și apoi, într-un procent mai mic, restul specialiștilor, în
funcție de comorbiditățile asociate pacientului.
Unii
chirurgi, de exemplu, se încăpățânează să îi dea mereu de muncă
anatomopatologului și autopsierului. Încercați să nu preluați acest model.
Primul lucru important pe care l-am învățat de la medicul cardiolog cu care am
colaborat a fost că aparatul de EKG funcționează normal când linia neagră iese
tremurată, nu trebuie să îi chem pe cei de la service de fiecare dată când unui
pacient i se face investigația. Și mai ales, să nu pocnesc monitoarele din
secția ATI doar pentru că punctul verde de pe ecran are un joc continuu în sus
și în jos.
În
orice caz, nu uita că succesul în medicină ține enorm de munca în echipă, așa
că repet, e bine să ai relații cât mai bune cu acești colegi. În medicină, și
mai ales în chirurgie, nu poți reuși doar de unul singur nici dacă ai fi Chuck
Norris.
