O
constatare cinică din presa anglo-saxonă spune că „good news is no news”.
Știrile pozitive nu sunt căutate, nu fac audiențe. De ce ar fi diferit publicul
din România? Un experiment făcut de o televiziune generalistă, care în 2001 a
înlocuit știrile despre accidente și violuri cu informații utile, cultură și
economie, nu a rezistat decât două săptămâni. Postul respectiv era să dea
faliment: nu doar că scăzuse audiența, dar nu se mai uita nimeni!
Unde
vedem, însă, diferența: este adevărat că în Occident știrile negative privesc
politicienii, vedetele mondene sau faptul divers, de la accidente la violențe
în baruri, dar presa nu se rezumă la știri. Publicul este interesat de propria
educație, caută informații utile, și mai ales vrea să afle cauzele problemelor.
Câtă deosebire față de modul în care este tratat la noi un subiect pe care îl
știm prea bine.
„Știrile”
medicale sunt gustate de public în special în momentele în care personalul
medical este găsit vinovat, este atacat sau identificat drept țap ispășitor.
Dacă în presa mainstream există încă jurnaliști profesioniști care
păstrează echilibrul, se documentează și reflectă toate pozițiile, în noile
media domină sentințele pronunțate înainte chiar de citirea știrii. Vizualizând
întâmplător anumite știri pe Facebook, am observat că în momentul în care se
distribuia o postare despre un medic/act medical, multe persoane comentau
înfierând personalul implicat, fără să verifice veridicitatea celor postate,
exacerbând știrea respectivă cu propriile frustrări sau prejudecăți.
Să
ne întoarcem la exemplul presei occidentale. Recent, a apărut o știre despre o
româncă decedată la urgențe într-un spital din Spania, după o așteptare de
peste 12 ore pentru a fi examinată. Indubitabil, o eroare a sistemului medical
spaniol, probabil în urma unei erori umane. Autoritățile spaniole au așteptat
întâi poziția spitalului, nu s-au grăbit să promită sancțiuni, înainte chiar de
a ști despre ce e vorba, doar pentru a arăta că „taie în carne vie”, ca să se
pună la adăpost ei, oficialii. De ce să ne reproșeze nouă lipsa unei
intervenții preventive, de la alocarea resurselor pentru dotări sau personal
până la control? Nu mai bine aruncăm totul pe spital sau pe medici? Rapid, ca
în Vestul sălbatic, unde câștigă pistolarul care trage primul. Nu mai contează
cine are dreptate, important e că am arătat spre un „vinovat”, presa are pe
cine pune la zid, iar „vinovatul” nu mai este credibil, trebuie să se apere, nu
ne mai poate ataca pe noi. Reacția spitalului spaniol a apărut imediat,
încercând să lămurească cauzele pentru care s-a produs acea eroare și,
bineînțeles, să ia măsuri. Nu au încercat să se scuze, invocând caracterul
accidental al acestei situații: asistentele au chemat persoana din sala de
așteptare și, neprimind răspuns, au presupus că plecase. Fraza-cheie a fost, în
opinia mea: „vom căuta cauzele incidentului, astfel încât astfel de situații să
nu se mai repete”.
Stați
așa! Nu este înfierat medicul, nici măcar o asistentă? Nu se poate! Păi, cum,
nu avem un medic sau o asistentă pe care să îi „rumenim” un pic, să spunem: da,
„nu a dat nimic și de aceea nu este examinată, că știm noi că așa merge treaba
la medic” sau „nu se mai satură medicii ăștia și tot nu se uită la pacient”.
Dezamăgitor
este că și autoritățile române preiau atitudinea presei și, dacă se întâmplă
vreo eroare, prima măsură luată este penalizarea persoanelor implicate. De
altfel, subliminal, și cererea drepturilor de către personalul medical pare că
este „faultată” acum de sistem. Medicii sunt puși să muncească mai mult decât
prevede Codul Muncii, li se pun în cârcă 48 de ore obligatorii pe săptămână,
probabil ca să fie „disciplinați”, invocându-se (culmea!) că se asigură
acoperirea gărzilor, deși nu a existat această problemă. Activitatea medicală
și chiar cea educațională sunt din ce în ce mai centralizate, iar rezidenții
sunt coordonați acum doar de șefii de disciplină, parcă toate aceste restricții
sunt făcute ca să li se ia gândul de la a mai cere ceva, inclusiv să își
desfășoare activitatea în siguranță, respectând ghidurile de diagnostic și
tratament și nu restricțiile administrative. Cine să mai analizeze obiectiv
situația și să vadă că una din cauzele accidentelor și incidentelor este chiar
suprasolicitarea și că nu poți reglementa munca cu viața unui om precum pe cea
cu hârtii sau cu utilaje? Fără a mai aminti celelalte lipsuri de sistem.
Asistența medicală primară este pusă în pericol la început de an pentru că
modificările legislative făcute pe „repede înainte” nu sunt coerente și, ce să
vezi, scad veniturile în loc să le mențină măcar la cota de avarie actuală.
Multe probleme interesează direct activitatea membrilor Colegiului Medicilor și
probabil că vor trebui soluționate (și) cu ajutorul Colegiului Medicilor, deși
semnalele lansate până acum de acesta nu au avut ecou în modificările
legislative.
Deși
la început de an ar trebui să fim mai optimiști, reglementările privind
activitatea medicală în România nu ne oferă argumente în acest sens. Cât despre„good news” în relația societății cu medicii... Așteptăm de prea mult
timp schimbarea mentalităților și a prejudecăților, observând că acestea sunt
induse și întreținute, dacă nu agravate. Exemplul Spaniei, țară europeană,
„latină”, cu foarte mulți români integrați acolo ar trebui să ne fie model
acasă. Pot să mă uit azi în ochii fiului meu și să îi spun că poate să dea la
Medicină pentru că o să fie bine? Mai bine îi îndrept privirea spre Vest. Spre
Spania, de exemplu...