Newsflash

Mic déjà-vu african

de Adrian GHEORGHE - mai 26 2014
Mic déjà-vu african
   La poarta spitalului judeţean din Murang’a, o pancartă mare şi frumos desenată, ştanţată cu sigla Ministerului Sănătăţii, anunţă viziunea pentru îngrijirile de sănătate din Kenya: un sistem de sănătate eficient şi cost-eficient, pentru o populaţie sănătoasă. Misiunea sa: de a promova şi de a participa la livrarea de servicii medicale integrate şi de înaltă calitate pentru toţi cetăţenii ţării. Ceva parcă deranjează urechea, totuşi. Cum adică „a participa la“? De ce nu „a livra“ direct?
   Murang’a este o localitate aflată cam la o sută de kilometri nord de Nairobi, în mijlocul unor dealuri care se încreţesc lent către Muntele Kenya, aflat la alte câteva zeci de kilometri şi mai la nord. Murang’a este şi capitala judeţului cu acelaşi nume, unul din cele 47 de judeţe nou-formate în Kenya, în locul fostelor districte, după adoptarea prin referendum a unei noi constituţii, în 2010. Un judeţ care trăieşte în primul rând din agricultură, în conformitate cu simbolistica din blazonul său oficial: porumb, banane, roşii, un bob de cafea şi o vacă. Iar spitalul în sine nu arată deloc dramatic. Pavilionar, cu dotări minimale, dar – cu fior pe şira spinării sau nu – comparabil cu spitalele orăşeneşti îngropate în localităţi cu viitor incert din ţări sud-est europene.
   Constituţia adoptată în 2010 a avut drept linie directoare descentralizarea administrativă, în care o serie de funcţii îndeplinite anterior de administraţia centrală, cu bugete cu tot, urmau să fie transferate către autorităţile locale. Principiul fusese dezbătut intens în anii premergători şi sancţionat, în final, prin referendum. Odată adoptată legea, în vara lui 2010, data intrării în funcţiune a noilor structuri a fost fixată pentru vara lui 2013, la mai bine de trei ani distanţă. Nu totul a mers conform planului, întrucât iniţial se propusese un transfer treptat de autoritate, pentru ca, în final, transferul să fie brusc şi complet. Aşa, judeţele s-au trezit în iulie 2013 cu guvernator, adunare judeţeană ca for decizional, buget şi aparat administrativ în mare măsură noi. Descurcaţi-vă! În prezent, judeţele primesc fonduri de la bugetul central sub forma unei sume bloc, asupra căreia au suficientă autoritate pentru a-i decide destinaţia fără a da socoteală nimănui. Ce faci însă cu banii atunci când îţi lipseşte experienţa administrării unui buget de asemenea dimensiuni? Mila, respectiv iniţiativa guvernatorului sunt decisive, deoarece el are în practică toată puterea. Dacă guvernatorul este interesat de investiţii într-un anumit sector, foarte bine. În ceea ce priveşte serviciile de sănătate, ar putea fi interesat de acoperirea deficitului de personal clinic şi administrativ sau de extinderea infrastructurii informatice. Însă poate la fel de bine să aibă planuri mai intense pentru drumuri sau pentru altceva, caz în care acoperirea cheltuielilor curente ale spitalelor şi ale dispensarelor devine cea mai optimistă aşteptare. În birourile de la nivel central se vorbeşte despre guvernatorii cu iniţiativă, „cei buni“ (de exemplu, activi în implementarea dosarului electronic al pacientului) şi cei cu mai puţină prezenţă, „cei dificili“. A trecut abia un an şi personalitatea liderului local colorează deja în mare măsură aşteptările privind dezvoltarea unui judeţ sau a altuia şi implicit direcţia pe care o iau initiaţivele de dezvoltare. „În judeţul X, lucrurile se mişcă mult mai repede, hai să încercăm acest program-pilot acolo.“ Oameni, nu instituţii. Sună cunoscut? Dezechilibrelor anterioare – estul şi sudul ţării sunt mai dezvoltate decât nordul, aflat la graniţa cu Somalia – li se adaugă rapid altele noi.
   La interpelare, starea de spirit la nivelul administraţiilor judeţene pare să fie una de efervescenţă condimentată cu un strop de stupoare. Atât de multe de făcut, atât de mulţi bani, atât de multă autoritate, atât de puţină capacitate umană şi informaţională. De unde date şi analişti pentru a lua o decizie informată, chiar atunci când vrei să faci ceea ce trebuie? „Descentralizarea“ este primul lucru pe care oficialii judeţeni îl menţionează atunci când se referă la starea de fapt, scuzându-se întrucâtva că încă nu sunt complet stăpâni pe situaţie. Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi zeci de ONG-uri finanţate de agenţii americane, britanice, daneze şi alţii susţin programe de dezvoltare a capacităţii de planificare şi analiză la nivel regional, însă va mai trece timp până când programele respective vor produce rezultate.
   Expansiunea unui aparat s-a produs în detrimentul altuia. Ministerul Sănătăţii a fost marele perdant al descentralizării – şi acolo e rost de un gram de stupoare, însă fără efervescenţă. De la gestiunea bugetului pentru mai toate unităţile sanitare din ţară, pe fondul unei acoperiri firave cu asigurare naţională de sănătate, acum bugetul este dramatic redus, numai două spitale universitare au rămas în administrare directă şi o parte apreciabilă din personal a fost absorbită de noile administraţii judeţene sau de alte agenţii. Iar oficialii de aici deschid orice discuţie cu „descentralizarea“, într-o notă de nostalgie şi nesiguranţă. Ministerului i-au rămas formularea politicilor şi monitorizarea sistemului informatic de raportare a datelor de morbiditate şi mortalitate şi prea puţine pârghii pentru a mai schimba ceva pe teren. Rămâne capitalul politic acumulat de-a lungul anilor, care se depreciază rapid, şi cam atât. Judeţele şi guvernatorii au acum toată puterea.
   Alte aspecte complică peisajul. Contribuţia substanţială a donatorilor externi la cheltuielile pentru sănătate face ca numărul părţilor interesate de a-şi apăra investiţiile să fie foarte mare, astfel că mai fiecare astfel de agenţie şi-a impus treptat propriul sistem de monitorizare şi raportare a informaţiilor medicale şi financiare. În plus, componenta privată a furnizării servici­ilor medicale este substanţială, aproximativ jumătate din unităţile sanitare fiind private (societăţi comerciale sau entităţi non-profit) au propriile reguli, propriile sisteme, insuficientă jurisdicţie. Singura speranţă pentru minister de a şti ce se întâmplă cu adevărat în teritoriu este impunerea unor standarde privind interconectivitatea sistemelor informatice deja existente şi compilarea unui data warehouse naţional, care să poată fi analizat pentru a susţine deciziile de politică publică. Se lucrează, mai durează.
   Comparaţiile directe între ţări pot fi injuste. Totuşi, nu putem să nu remarcăm cum o descentralizare pregătită timp de trei ani şi deja implementată de aproape un an, supervizată şi susţinută atent de agenţiile internaţionale prezente pe teren, încă le dă bătăi de cap autorităţilor la toate nivelurile. Acolo unde capacitatea decizională lipseşte din faşă, nicio reformă administrativă nu poate aprinde lumina pe un coridor fără neoane.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe