Newsflash

Medicina nu socoate anii

de Dr. Alexandru TRIFAN - oct. 28 2011
Medicina nu socoate anii
   Dedicată Zilei Medicului Pensionar, la 22 octombrie a.c., a avut loc, din iniţiativa Asociaţiei Medicilor Pensionari din România (AMPR), în Amfiteatrul Mare al UMF „Carol Davila“ din Bucureşti, o manifestare cu o semnificaţie deosebită. După depunerea unei coroane de flori la statuia doctorului Carol Davila, organizatorul primelor structuri de asistenţă medicală din ţara noastră, lucrările reuniunii au fost conduse de un prezidiu format din prof. dr. Vladimir Beliş, dr. Sebastian Nicolau, dr. Gheorghe Avram şi dr. Felix  Marian. Din partea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Pensionari a participat unul dintre vicepreşedinţii săi, dl C. Copil. Dl dr. Sebastian Nicolau, desemnat să conducă Asociaţia până la noi alegeri, a făcut o prezentare succintă a situaţiei actuale a medicilor pensionari şi a clarificat intenţiile de viitor.
   Discuţiile au fost, aşa cum sunt cele între vârstnici, ponderate şi pline de miezul principiilor profesionale şi etice. S-au făcut şi propuneri pragmatice. Astfel, unul dintre vorbitori, care s-a prezentat ca dr. Petre Popescu, a militat, uneori poate mai vehement, pentru ca asistenţa medicală să păstreze şi să continue gestionarea competenţei medicale a vârstnicilor. Dsa a dat exemplul personal, arătând că i s-a permis să rămână colaborator extern voluntar (preferăm termenul benevol) pe lângă o unitate medicală din Capitală. Cu toate că societatea se grăbeşte să retragă dreptul de decizie diagnostică şi terapeutică medicilor pensionari, competenţa lor acumulată de-a lungul anilor nu trebuie aruncată la coş, ci poate fi folosită în activităţi de triaj sau de consiliere a pacienţilor mici şi mari. Dacă autorităţile ar avea urechi de auzit ar da curs acestei propuneri. Transformându-se apoi în Adunare Generală, întâlnirea medicilor pensionari a ales noua conducere a AMPR. Ca preşedinte onorific a fost desemnat în continuare dl prof. dr. Vladimir Beliş, iar ca preşedinte în exerciţiu, în locul dr. Virginia Ioan, pe care am însoţit-o în primăvara acestui an pe ultimul drum, a fost votat dl dr. Sebastian Nicolau. Nominalizaţii ca vicepreşedinţi au fost: dr. Aurora Nemoianu, dr. Radu Beloiu şi dr. Alexandru Trifan. În funcţia de secretar a fost aprobată dna dr. Gabriela Clanoveanu, iar în grupul de membri ai Consiliului de Administraţie au fost incluşi: prof. dr. Marin Mârşanu, dr. Suzana Bantaş, dr. Elly Sideri şi dr. Mircea Ionescu. Dl dr. Sebastian Nicolau a făcut şi propuneri de completare a Statutului, printre altele de constituire a unui Comitet Naţional de Sprijin al AMPR. Festivitatea s-a încheiat cu un frumos concert susţinut de un cvartet de corzi, oferit, la recomandarea dlui conf. dr. Mircea Penescu, de Orchestra Simfonică a Medicilor, dar nu înainte de înmânarea diplomelor de onoare pentru patru medici pensionari nonagenari.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe