Toamna și-a luat rămas bun de la noi, cultural vorbind, cu un adevărat
tur de forță, așa cum este de mulți ani deja, Târgul de carte Gaudeamus. Întâmplarea
a făcut ca o serie de reprezentanți marcanți ai breslei medicale, cunoscuți atât
prin meserie cât și datorită unei relații speciale pe care o au cu condeiul, să
se prezinte în aceeași zi în fața publicului cu cele mai recente apariții editoriale.
Nota bene: s-au desfășurat la ore diferite, astfel încât cronicarul să nu scape
niciuna.
Editura Academiei Române a lansat, la standul propriu, volumului
intitulat „Mâinile chirurgului”, avându-i ca autori pe prof. dr. Mircea Beuran,
prof. dr. Benone Duțescu, dr. Rodica Duțescu Zăvoianu. Aceeași echipă ne-a mai oferit
în urmă cu câțiva ani, la aceeași editură, lucrarea „Asistența urgențelor chirurgicale
din București – Certitudini și speranțe”, dar de data aceasta li s-a alăturat și
psih. Sabina Duțescu Zăvoianu.
Deși titlul ne-ar putea sugera o carte de anatomie, sau poate chiar
una de ficțiune literară, ne aflăm în fața unei lucrări de istorie a medicinii,
care ne poartă de la trepanațiile preistorice până la chirurgia robotică a viitorului.
Firul călăuzitor este faptul că atât în vechime, cât și în prezent și, probabil,
de-acum încolo, succesul oricărei manevre chirurgicale este dat de coordonarea perfectă
a mâinii care stăpânește tehnica cu creierul care integrează toate elementele senzitive
și motorii ale mâinii și le pune în legătură cu toate cunoștințele acumulate în
timp.
Prof. dr. Mircea Beuran
a deschis evenimentul, în fața publicului numeros în rândul căruia am recunoscut
mulți colegi de specialitatea sa, vorbind despre importanța mâinilor, nu doar în
activitatea profesională a chirurgului, ci și în viața obișnuită a fiecăruia dintre
noi, întărind ideea prin citarea unei lungi liste de aforisme despre mână. Intervenția
sa a fost urmată de cea a acad. Constantin Popa, cel care prefațează volumul și
a sprijinit apariția lui, acesta subliniind rolul publicării lucrărilor de felul
acesta pentru toți cei care profesează în domeniul medical. Prezentarea a fost completată
de prof. dr. Nicolae Marcu, cunoscut specialist în istoria medicinii, care a încadrat
volumul în contextul istoriei chirurgiei și al medicinei românești.
Ceva mai târziu, într-unul din spațiile amenajate de organizatori
pentru lansări și dezbateri, Editura Spandugino a lansat o nouă carte semnată de
C. D. Zeletin, fost profesor de biofizică la UMF „Carol Davila” și, totodată, distins
scriitor, eseist și traducător, președintele de onoare al Societății Medicilor Scriitori
și Publiciști din România (SMSPR). Invitați să vorbească au fost criticul literar
Mircea Coloșenco, cel care l-a numit pe C. D. Zeletin „chirurg ce face disecții
spirituale”, asemănându-l lui George Călinescu, autodeclarat arheolog al cuvintelor,
și conf. dr. Corneliu Zeana, vicepreședinte al SMSPR și colaborator al publicației
noastre. Acesta din urmă a insistat asupra erudiției și personalității polivalente
a autorului, preocupat de științele exacte ca și de cele umaniste, omagiind eleganța
scrierilor sale, pline de subtilități de vocabular și nuanțări ale limbii. Nu în
ultimul rând, vorbitorul a ținut să sublinieze faptul că autorul volumului, român
și creștin, și-a servit țara și neamul prin mijloacele care i-au fost la îndemână,
științific și literar.
„Domnu-i domn și lerui ler” este un volum cu caracter special, fără
legătură directă cu sărbătorile ce se apropie, deși poartă în sine adierea unei
vibrații de stea din noaptea Crăciunului, așa cum poetic ne dezvăluie autorul pe
ultima copertă. Tot vocea sa, de această dată în direct, ne-a spus că are un aspect
amestecat, deoarece reunește în paginile sale eseuri literare dedicate unor mari
personalități, prin care a încercat să aducă măcar un element de noutate, cum ar
fi cel legat de „apocatastaza în opera lui Eminescu, pornind de la Luceafărul și
sonetul dedicat Veneției”.
A doua parte este cea de convorbiri, interviuri acordate de-a lungul
anilor, iar cea de-a treia este reprezentată de o seamă de pagini de mărturisiri
autobiografice, ce au un titlu îngrijorător și definitiv: „La arderea manuscriselor…”.
Totul a pornit de la dorința lui C. D. Zeletin de a-și rândui hârtiile adunate în
câteva decenii de activitate literară, și de a distruge acele încercări despre care
consideră că nu merită să mai fie păstrate. Ceea ce ar fi putut să pară doar un
simplu act de organizare și curățenie i-a lăsat însă o impresie de sinucigaș, chiar
dacă manuscrisele au fost doar rupte și aruncate, nu arse la propriu.
Din păcate, intervenția autorului a fost întreruptă în mod abrupt
și total lipsit de curtoazie, exact când discursul său ajunsese în punctul cel mai
interesant, din cauza interferenței celor care urmau pe agenda de lansări în același
spațiu, care au refuzat să înțeleagă că și editura Spandugino fusese întârziată
ca urmare a prelungirii evenimentului anterior. C. D. Zeletin a cerut cu fermitate
să fie lăsat măcar să își ducă la bun sfârșit ideea, și acela a fost momentul în
care l-am revăzut pe profesorul Dimoftache care îi punea la respect pe studenții
indisciplinați.
Acest incident neplăcut, ca și aglomerația și forfota de la standul
Editurii Academiei Române, mi-au prilejuit câteva reflecții legate de felul în care
se desfășoară lansările în cadrul târgurilor de carte, și de faptul că prea adesea
condițiile în care se petrec nu sunt deloc în favoarea autorilor sau a cititorilor
interesați. Este foarte dificil să fii atent sau să îți păstrezi firul discursului
atunci când stai cu ochii pe ceas sau când în jurul tău o mulțime de oameni mișună
în toate direcțiile, uneori tăindu-ți calea. E de asemenea greu să te concentrezi
la ceea ce se vorbește când sunt câteva difuzoare care își fac concurență pe câțiva
metri pătrați, sau în timp ce îți muți greutatea de pe un picior pe altul.
Cumva, această avalanșă de lansări de la târg ajunge să fie în defavoarea
autorilor și a publicului, care doar bifează în loc să se bucure de apariția unor
cărți noi. Situația ar trebui să le dea de gândit editorilor și organizatorilor,
în ideea de a exista mai multe spații pentru lansări, cu scaune, și a lăsa o marjă
de timp între două evenimente succesive, pentru ca astfel publicul și vorbitorii
să poată rezona la unison, iar schimbul de idei și dezbaterile să se poată desfășura
nestingherite.