Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Medic, pacient și Google

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU luni, 31 iulie 2017
     În măsura în care orice medic, că și-o dorește sau nu, este o persoană publică, o parte din relația medic–pacient se desfășoară în afara zidurilor cabinetului sau salonului de spital. Așa au stat lucrurile dintotdeauna. Fiecare medic e și altceva decât el însuși: o imagine, un rol social simbolic, o reputație, așteptări. Astăzi, tot independent de voința noastră, imaginea noastră publică se mută online. E așadar important să avem un oarecare control asupra ei, atât pentru propria noastră protecție, cât și pentru beneficiile pe care ea le poate întoarce publicului larg. Deși, din ce în ce mai mult, prezența online e considerată o formă bazală de comunicare, nu există algoritmi verificați despre cum să o construim și putem oricând resimți efecte adverse. Eu, de exemplu, fac față cu greu cantității mari de întrebări pe care le primesc de la oameni aflați într-o suferință psihică. De cele mai multe ori, sunt întrebări care trebuie adresate față în față, la cabinet, către medicul curant, așa că singurul răspuns bun pe care îl pot da e ca omul să își găsească un doctor. Uneori, oamenii vor doar să fie ascultați sau citiți, dar și asta e o povară – afectivă, temporală, fizică – mai mare decât poate duce un medic în afara orelor de program. E o ecuație complexă la care continui să caut soluții.
     Dar contemporaneitatea și internetul au adus încă un element nou în istorie: acum și pacienții noștri au, cel mai adesea, o amprentă publică, ușor accesibilă. Relația medic–pacient își extinde, așadar, limitele reale și mai departe de cele formale și fiecare membru al ei continuă să fie disponibil, într-o măsură variabilă, doar prin tastarea unui nume într-un motor de căutare.
     Și dacă putem să fim convinși că suntem obiectul multor căutări pe Google din partea pacienților actuali și potențiali, lucru altfel normal, cât de des se întâmplă și cât de normală e acțiunea reciprocă? Vă căutați pacienții pe Google?
     În ultimii zece ani, avem de-a face cu o abundență de literatură privind interacțiunile online cu pacienții noștri. Având în vedere lipsa datelor privind riscurile și beneficiile acestora, a expertizei și experienței seniorilor (chiar și majoritatea medicilor relativ tineri sunt născuți înainte de internet) și deci a unui consens profesional, majoritatea literaturii e de domeniul opiniei și dezbaterii. Dar dezbaterea pare tot mai mult să tindă într-o anumită direcție.
     Prin 2009, informațiile despre pacienți oferite de Google erau privite mai curând ca o curiozitate marginală de către comunitatea medicală, iar „recomandările” includeau mai ales suspiciune și coroborare a informației, precum și consultarea legii locale în privința chestiunilor legate de confidențialitate. Câțiva ani mai târziu, în 2013, în buletinul informativ al Asociației americane de psihiatrie (APA), într-un text numit „Beware of ethics traps in social networking world”, experți în etică ai APA păreau pe deplin conștienți și foarte alarmați de impactul masiv al internetului asupra relației medic–pacient, priveau simplul fapt de a avea un cont de social media ca necesitând o extremă prudență din partea unui medic, solicitarea „prieteniei” unui pacient era considerată interzisă, iar înregistrarea datelor provenite de pe Google în foaia de observație – neetică.
     Mai trec câțiva ani și iată că, luna aceasta, în aceeași publicație, putem citi proaspătul articol cu titlul „To Google or not to Google: patient online ‘footprint’ is easily accessible”. Mai întâi, aflăm că un sondaj demonstrează că majoritatea medicilor (dintr-un anumit centru medical universitar luat ca eșantion) își „google-uiesc” pacienții. Există mereu justificări: pentru a afla de soarta unui pacient care a încetat brusc să vină la control, pentru a verifica plauzibilitatea relatărilor pacientului, pur și simplu pentru a obține informații suplimentare, precum cele furnizate de familie, pentru a verifica antecedente judiciare etc. De cele mai multe ori însă, medicii nu solicită consimțământul pacientului pentru a face căutarea, nu îl informează nici post-factum, nici nu vorbesc prea mult despre asta în cadru științific medical. Așadar, fenomenul există, e probabil generalizat și nu are rost să pretindem contrariul. Mai apoi, cu toate rezervele validității, valorii și eticii atașate acestui tip de informații despre pacient, acestea sunt concepute ca publice și permanente, și sus-numiții experți etici nu exclud ca ele să poată fi incluse în standardul de îngrijiri, deci colectarea lor să devină obligatorie pentru fiecare medic, într-un cadru bine reglementat. Dezbaterea etică este încă prezentă, dar de la extrema prudență am ajuns la îndrăzneala speculativă. Singura dificultate care pare să persiste e separarea curiozității personale, care nu e etică, de curiozitatea medicală, motivată de cel mai bun interes al pacientului.
     Pentru autorul acestui text și pentru mulți dintre cititori, lucrători într-un sistem precar și deficitar, dilema morală a căutării pacienților pe net e rezolvată automat de lipsa de timp. Dar și pentru noi e ceva de învățat aici. E vorba de sintagma pe care autorii articolului o folosesc și despre care bănuiesc că va deveni, oricum, parte din dogma medicală: noțiunea de fenotip digital.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC