Trecem grăbiţi, uneori chiar fugim
prin viaţă, uitând să privim în jur, să identificăm detalii, să ne bucurăm
privirea şi sufletul cu frumuseţile lumii. Declarăm trufaşi că iubim natura,
dar prea puţin o cunoaştem, o respectăm, o protejăm. Lumea necuvântătoarelor e
plină de farmec, uneori doar la un pas distanţă şi se lasă uşor descoperită.
Depinde doar de noi…
Pe malul Dâmboviţei, la podul Izvor
din Capitală, pescăruşii se bucură de apă şi soare cu dinţi, deşi zăpada e încă
stăpână pe trotuare. Gata de zbor? Decolăm!
La doar câţiva metri, în Cişmigiu,
o ceată gălăgioasă şi zgribulită de vrăbii face planul pentru ziua care abia a
început.
Fetelor, trebuie să facem rost
de
firimituri! Atenţie maximă la toţi trecătorii!
Pe cărarea ce duce de la mânăstire la
peştera „Sfântul Ioan Casian“ (despre locurile acestea minunate din podişul
Casimcei v-am povestit mai demult, într-o invitaţie la un pelerinaj spiritual),
mi-a ieşit în cale o broscuţă. O fi fost fermecată? N-am aflat, am fost
surprinse amândouă de întâlnire. A stat doar cât să apuc s-o fotografiez, apoi
s-a pierdut prin ierburile de-o culoare cu ea.
În biserica „Sf. Ioan Botezătorul“
din satul turcesc Şirince vă arătam luminace învăluia piciorul mesei altarului, rămas peste veacuri, martor
neclintit. Vă spuneam atunci că liniştea era „tulburată“ doar de ciripitul
rândunelelor care-şi aveau cuiburile pe bolţi. Acum vă fac cunoştinţă cu
câteva, din noua generaţie.
Ştim
deja să zburăm!