Citesc
cu plăcere şi înţelegere „Maxima moralia“, semnată modest – dr. Sebastian
Nicolau. Cu plăcere, deoarece este un fin cunoscător al marilor şi micilor
probleme ale sistemului sanitar românesc, precum şi a stării sociale a
românilor. Atrage atenţia în mod civilizat, împreună cu dr. Viorel Pătraşcu („Şi
ei sunt pacienţii noştri“), număr de număr, în „Viaţa medicală“, asupra
seniorilor.
După aproape 45 de ani de la intrarea în
sistemul medical şi după 35 de ani de practică chirurgicală şi universitară,
sunt adesea cuprins de nostalgie, dar şi de grija trecerii bruşte în
„senioratul gerontologic“. Nostalgic, deoarece, cu bune şi rele, în
contemporaneitatea mea, principiile hipocratice mi-au călăuzit întreaga
activitate şi rezultatele au fost bune. Grijă, deoarece viitoarea stare de
senior în contemporaneitatea unei lumi româneşti brutal polarizate îmi va
conferi un statut material modest şi unul social îndoielnic.
Starea recentă, de bolnav, a dlui dr.
Sebastian Nicolau, se doreşte un semnal de alarmă asupra imperfecţiunilor
morale, sociale, materiale etc. ale unui sistem medical tot mai americanizat.
Trăim în Europa unită, dar modelele occidentale de convieţuire socială şi
medicală le omitem şi admitem doar reforma demolatoare, antreprenoriatul,
managementul şi marketingul medico-social.
Dintre indicatorii de calitate în actualul
sistem medical, lista de aşteptare şi cifra (numărul) de bolnavi internaţi
contractată de unitatea medicală cu CNAS sunt, birocratic, atent monitorizaţi.
Prima este permisivă, a doua este restrictivă, concepută sub dictatul CNAS, dar
şi cu aprobarea tacită a managerilor de spitale.
Bunul meu coleg dr. Sebastian Nicolau, oare
după vârsta de 65 de ani mă voi încadra în cifra de bolnavi contractată de
spital cu CNAS sau confraţii mă vor îngriji ca pe un „senior“?