În perioada 30 mai – 2 iunie 2012, am
organizat şi participat la cel de al 22-lea congres al Societăţii Române de
Pneumologie, care a avut loc la Poiana Braşov. Tema principală a congresului a
fost: „Plămânul – ţintă sau cauză“, o temă ambiţioasă şi provocatoare. Plecând
de la acest titlu, pneumologii au înţeles repede că se încearcă punerea în
valoare a suferinţei pulmonare, cu multiplele sale probleme de diagnostic şi
terapie. Misiunea plămânului a fost analizată în detaliu, cu focus pe
diferitele roluri pe care plămânul le poate juca, de la cel de victimă până la
cel de actor, care distribuie şi influenţează alte organe. Aceste obiective au
fost atinse, participanţii reuşind, din plin, să aprofundeze împreună aspectele
complexe din patologia pulmonară. A fost o oportunitate perfectă pentru a reuni
medici practicieni, oameni de ştiinţă, dar şi tinerele speranţe în formare,
care să-şi împărtăşească opiniile despre lumea pneumologiei, la nivelul anului
2012.
Anul acesta, deşi încă unul de criză, la
congresul nostru criza nu s-a văzut. Am avut 27 de standuri de companie, au
fost sponsorizaţi de Societatea Română de Pneumologie peste 75 de lectori români,
50 de colegi aleşi în ordinea înscrierilor, majoritatea tineri, şi 25 de invitaţi,
nume de marcă din străinătate. Cifrele spun totul: nouă cursuri precongres, 28
de simpozioane majore, 11 simpozioane de firmă, trei întâlniri ale grupurilor
de lucru, o lansare de ghid de cancer pulmonar, aproape 100 de comunicări orale
şi o secţiune dedicată asistenţilor medicali, cu peste 100 de participanţi. Dacă
adăugăm aici şi cei peste 800 de participanţi, din care peste 600 aveau taxa de
membru SRP plătită, avem tabloul complet al unui congres care nu a simţit criza
prin care trecem.
Cu toate acestea, au fost câteva lucruri
care, la sfârşitul acestui congres, merită să fie menţionate. Astfel, deşi am
avut o relansare a relaţiilor franco-române, sub forma unui simpozion, deşi
ne-am bucurat de prezenţa mai multor preşedinţi de societăţi şi membri marcanţi
ai unor asociaţii profesionale precum: Societatea de Pneumologie de Limbă
Franceză, Societatea Italiană de Pneumologie, ACCP, ERS, Societatea Română de
Alergologie, Societatea Română de Chirurgie Toracică, prezenţa în săli a
colegilor nu a fost cea pe care ne-am dorit-o. De asemenea, am rămas neplăcut
impresionat de graba pe care au manifestat-o unii colegi, în a părăsi devreme,
sâmbătă, un congres care se termina după-amiază (bineînţeles, cu invocarea de
varii motive – de la distanţe mai lungi de parcurs până la anunţurile funeste,
de furtună şi ploi). În acelaşi timp, aveau loc sesiuni cu invitaţi străini
importanţi, care ar fi putut menţine la cote înalte interesul pentru subiecte
mai rar atinse în congresele noastre, legate de infecţiile respiratorii şi
noile terapii. În schimb, prezenţa la serile de socializare a fost masivă,
fiecare venind „cu căţel şi purcel“, depăşindu-se cu mult numărul de persoane
care îşi plătiseră taxele de participare.
La fel de dureros rămâne modul în care unii
colegi înţeleg să se implice, să sufere alături de societate în alegerea
temelor, a sesiunilor, dar şi absenţa unor lideri de opinie, care nu înţeleg că,
indiferent de furtunile care vin peste SRP, această societate trebuie să
lucreze la turaţie maximă, pentru crearea lobby-ului necesar pentru pneumologia
românească.
Mai există o problemă – artificială – indusă
de limitarea prezenţelor la congrese sau manifestări ştiinţifice, prin acele
opt zile de educaţie medicală. Mulţi manageri, în diferite colţuri ale ţării,
nu înţeleg că, totuşi, există puţini medici care fac turism medical, dar că, în
general, liderii de opinie şi colegii practicieni fac eforturi serioase să
ajungă la o manifestare, plătind hoteluri tot mai scumpe, taxe de participare
tot mai mari şi, în aceste condiţii, a-i obliga să ia, în acea perioadă,
concediu de odihnă sau fără plată se transformă într-un alt obstacol în calea
educaţiei medicale – indiferent dacă ea este distribuită de unii sau asimilată
de alţii. Din această cauză, şi la acest congres, am participat activ, dar
fiind în concediu de odihnă. Cred că acest semnal de alarmă ar trebui luat în
considerare de responsabilii din Ministerul Sănătăţii, care ar trebui să fie
mai flexibili în acordarea acestor zile de educaţie medicală, indiferent că
este vorba de manifestări naţionale sau internaţionale. Să nu uităm că suntem,
totuşi, mai puţini, un fapt vizibil şi la acest congres. Se poate vorbi deja de
o diasporă formată din pneumologi români în Franţa, Anglia, Germania şi acest
lucru se petrece în condiţiile în care cei rămaşi în ţară robotesc şi fac faţă
cu greu mai multor sarcini de serviciu sau mai multor pacienţi distribuiţi per
medic.
Pentru tot ce am menţionat în acest articol
există rezolvări şi chiar şi eu am învăţat multe lucruri pe care sper să reuşesc
să le aplic sau să ajut la aplicarea lor pe viitor, ca de exemplu: • cursurile
precongres vor trebui să fie fără plată; astfel, participarea va fi asigurată
printr-un număr mult mai mare tineri implicaţi şi prezenţi • intrările în săli
trebuie monitorizate prin scanarea ecusoanelor, iar creditele de la Colegiul
Medicilor se vor acorda diferenţiat; în acest fel, nu vor mai exista probleme
de prezenţă • pentru respectarea orarului, în cazul prezentărilor, vor trebui
introduse reguli mai stricte, care merg de la avertismente repetitive până la întreruperea
efectivă a prezentării, dacă timpul este depăşit.
În final, trebuie să menţionez că, în timp,
de la un congres la altul, Societatea Română de Pneumologie progresează, atât
prin calitatea expunerilor vorbitorilor români, cât şi prin somităţile care
caută cu insistenţă România, creând o competiţie reală şi utilă pentru toată lumea,
vizibilă şi apreciată de participanţi.
