Pacienții
imobilizați la pat au un status de performanță ECOG 3. La acești pacienți,
programul de kinetoterapie trebuie individualizat în funcție de diagnostic,
vârstă, comorbidități, gradul de atrofie al musculaturii. Kinetoterapia are
rolul de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Programele de kinetoterapie
pot fi utilizate în cadrul neurologiei recuperatorii (de exemplu recuperarea
după un accident vascular cerebral soldat cu pareze sau paralizii). Aceste
programe au efecte pozitive atât la nivel muscular, cât și la nivel articular,
îmbunătățesc circulația și stopează procesul de atrofie musculară. În ciuda
multiplelor beneficii există și contraindicații ale acestor programe: procese
inflamatorii acute, hemoragiile active, tuberculoza, fracturi deschise.
Programele
de kinetoterapie conțin, cel mai frecvent, exerciții pasive, în acest caz se
folosesc tracțiunile, mobilizarea pasivă mecanică, mobilizarea autopasivă etc.
De asemenea, pentru prevenirea apariției escarelor, este indicată mobilizarea
pacientului în decubit lateral stâng sau drept. O altă manevră extrem de
importantă în cazul pacienților imobilizați la pat este tapotajul, ce are ca
scop mobilizarea secrețiilor treaheo-bronșice și prevenirea pneumoniilor de
stază.
Pe
durata programului, kinetoterapeutul urmărește exercițiile efectuate prin
măsurarea vizuală a unghiului de mișcare (se observă micșorarea sau mărirea
unghiului), iar urmărirea atentă a mimicii pacientului în timpul exercițiilor
ajută la identificarea zonei dureroase, în cazul în care pacientul se află în
imposibilitatea de a comunica.
Specialistul
în kinetoterapie are și un rol educativ: informează aparținătorii despre
metodele de îngrijire ale pacientului imobilizat la pat, sprijinul fizic și
psiho-emoțional fiind esențiale.
Kinetoterapia
are un rol bine definit în cazul pacienților imobilizați la pat, iar scopul
este îmbunătățirea calității vieții pacientului, dar și a familiei acestuia.
