Nu, nu este nicio
greșeală. Un asemenea personaj există și poartă numele de Peter Hurley. Într-o
zi de sfârșit de primăvară, plină de lumină și prospețime, la Durău, la poalele
Ceahlăului cu vârfurile încă acoperite de zăpadă, prezent la Adunarea generală
a filialei Neamț a forului montan, am fost fericitul beneficiar al unei lecții
uluitoare. Amestec de dragoste, respect și admirație față de România, de bun
simț și cunoaștere din filozofie, economie, etnologie, administrație, turism,
religie și cultură. Lecția aparținea unui Badea Cârțan modern și, evident, mai
tânăr, necunoscut la vremea aceea pentru semnatarul acestor rânduri.
Subțiratic și ceva mai
scund decât înaintașul nostru pedestraș spre Roma, cu privire pătrunzătoare,
mustață și barbă scurtă, personajul era îmbrăcat în blugi strâmți, cu ghete mai
deschise la culoare, cu sacou și cravată, departe de ceea ce s-ar putea chema
„la patru ace“. Într-o română ușor stâlcită, dar cu atât mai fermecătoare,
Peter Hurley ne-a uimit cu discursul său. Cetățean irlandez, născut în 1968, cu
studii superioare și masterat în comerț, plecat să-și găsească un loc de muncă
dincolo de Canalul Mânecii, nu s-a împăcat cu alte țări, a ajuns și în Cehia, până când un coleg i-a amintit de
România. S-a stabilit în București din anul 1994, s-a căsătorit cu o româncă,
cu care are un băiețel de 4–5 ani și – de necrezut - s-a botezat ortodox.
Ne-a descris, în mare,
drumurile făcute pe jos, de la Cernăuți la București și de la Săpânța la Muzeul
Țăranului Român. A plecat fără bani în buzunar, tocmai pentru a se feri de
tentația de a urca în vreun mijloc de transport și, când a fost invitat într-o
căruță sau o mașină, a refuzat. A făcut precum păsările cerului care nu se
îngrijesc de ce vor mânca a doua zi: a bătut (sau nu), simplu, la miez de
noapte sau în plină zi, în prima poartă ieșită în cale și a primit: hrană,
pernă sub cap și, mai ales, dragoste de aproape. A ales drumurile naturale,
chiar ocolitoare, nu cele asfaltate sau pietruite, a mers prin păduri și locuri
neumblate și, când a fost întrebat dacă nu-i este frică de lupi, a spus,
nonșalant, că nu. S-a oprit la toate bisericile din drum, minunat de
alcătuirile lor, s-a închinat și a luat seama la troițele și crucile ieșite în
cale, a cunoscut sumedenie de oameni, în afara celor pe care-i cunoștea deja,
puzderie, și și-a asigurat drumul, unde era așteptat de fratele domnului X, de
părinții lui Y, prietenii lui Z și așa mai departe, despre care vorbește cu
admirație și cărora nu ostenește să le atribuie calități și merite de oameni
simpli sau școliți.
În Franța există un
„drum al vinurilor“, România are „un drum al mănăstirilor”. Peter Hurley a
scris o carte „Drumul crucilor“, splendidă transpunere în cuvânt a drumului de
pedestraș, din Maramureș până la București, pentru care a făcut fotografii și
desene. Mi-a oferit-o și am fost grăbit să-i întorc paginile până târziu în
noapte și l-am descoperit așa cum era și în vorbă : „Am avut plăcerea și
durerea de a străbate de două ori anul acesta «drumul crucilor» și cei 650 de
kilometri, o dată mergând pe jos și o dată scriind“.
Din cartea lui am aflat
că a fost viceconsul al Irlandei în România (2000–2006), este producătorul
Festivalului intercultural de tradiții țărănești „Drumul lung spre Cimitirul
Vesel“, organizat anual la Săpânța, este președinte și membru fondator al
Asociației Interculturale de Tradiții și de Încurajare a Turismului Rural și al
altor organizații care promovează produsele tradiționale și asocierea
producătorilor agricoli. În 2011, a fost decorat (să te crucești și nu alta !)
cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.
