Doar
două lucruri sunt infinite: universul şi prostia. Şi nu sunt sigur în legătură
cu primul.
(Einstein)
Nu,
sunt departe de a mă numi microbist sau fan al vreunei echipe de fotbal. Dar,
ca orice muritor interesat de ceea ce se petrece pe lume, mai sub nasul nostru
sau mai departe, iau în seamă unele evenimente. În timpul ultimei Cupe Mondiale
de Fotbal, mai priveam şi eu la câte o partidă. Mă bucuram de echipele care
voiau şi ştiau să joace balonul, mă amuzam de unele cu ştaif, cărora cu greu le
ajungeai la vârful... bocancului, dar se împiedicau de câte o buturugă mică,
spre deliciul unora şi amărăciunea altora. Dar aşa e lumea şi balonul rotund!
Cât
despre ai noştri?! În afară de fiţe, ifose şi plictis, nu numai că nu ne-au
oferit nimic, dar uitau de bunul-simţ şi îi blamau pe cei care au pus osul: „Ia
mai slăbeşte-mă, dom’le, ce atâta zarvă cu generaţia de aur?! Ce mare brânză a
făcut?“.
Într-o
seară, tocmai când echipa Franţei se dădea în stambă, ce-mi veni prin minte? Ia
să văd dacă nu ne-am alege şi noi cu ceva de pe urma actualei dispute. Dacă
n-am avut noroc, poate mai schimbăm ceva din monotonia sloganurilor pline de
grosolănii şi mizerii de pe stadioane. Ia să testez eu lumea fanilor microbişti!
Zis şi făcut, am ticluit un anunţ de mică publicitate şi i-am dat drumul către
ziarele din patru zări, fără să gândesc la efecte.
VUVUZELE originale, producţie Sud-Africa, VÂND.
Ambalaj original,
garantat.
7 euro bucata sau 50
euro pachetul de 8 buc.
Numai în limita
stocului existent.
Adresaţi comenzile
dv. la O.P. nr. ...C.P. ...
Ei bine, n-au trecut câteva zile de la
lansarea anunţului, că am şi intrat într-un iureş cumplit. M-au sunat de la poştă
să-mi spună că s-a umplut căsuţa poştală, nu mai prididesc cu sacii cu
corespondenţă pe adresa mea şi le-am dat activitatea peste cap.
Am
ridicat întreaga corespondenţă. Treabă complicată, am cerut ajutor unor
prieteni, să ies din impas. Am desfăcut zeci şi zeci de plicuri, suficient ca să
mă lămuresc. Ce să spun?! Eram potopit de mii de comenzi. Cererile de livrare
cu bucata erau şi nu prea, abundau cele cu pachetul şi containerul. Unii îmi
propuneau să-mi cumpere licenţa de import, alţii contractul de distribuţie,
eram tentat cu o călătorie direct la sursă sau întrebat dacă nu deschidem o
filială locală sau o fabrică pentru toată UE, şi aşa mai departe.
Când
doritorii de vuvuzele mi-au dibuit telefoanele şi adresa... să te ţii! Nu
puteam face faţă avalanşei de solicitări. Subterfugiul că stocul s-a epuizat
era fragil, mă temeam că voi fi agresat pentru neonorare de comenzi sau livrări
preferenţiale. Eram urmărit, doar-doar se va descoperi depozitul. Nu era glumă!
M-am baricadat în casă, am scos siguranţele de la tabloul electric, n-am răspuns
la telefon, am răspândit zvonul că am plecat şi câte altele. Şi până la urmă...
chiar am plecat pentru o bucată de vreme la nişte rude în Italia.
Proastă
inspiraţie! Nici măcar nu ştiu cum arată ori cum sună vuvuzelele de aproape. Le-am
auzit doar zgomotul asurzitor pe care îl făceau pe stadioanele Cupei Mondiale.
Când m-am întors, lucrurile se potoliseră. Pe la meciurile noastre se auzea –
rar – câte o drăcie de vuvuzea. Prostul management întrerupsese drumul glorios
al vuvuzelelor către stadioanele noastre şi spulberase oportunitatea unei îmbogăţiri
sigure.
Capitalismul autohton ne-a învăţat cu
riscurile şi beneficiile şi nimeni n-ar putea spune că românul nostru nu este
întreprinzător şi sensibil la progres! Poate că la viitoarea Cupă Mondială...
