Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, spune că pentru românii care refuză cardul de sănătate din „convingeri religioase“ s-a găsit alternativa folosirii unei adeverinţe medicale. Nu ştiu unde anume scrie în Biblie sau în alt text religios cât de diabolice sunt cardurile. Totuşi, mă întreb dacă argumentul „e împotriva convingerilor mele religioase“ ar funcţiona şi la plătirea taxelor sau a impozitelor. Sau, şi mai bine, la plata chiriei. (A. N.)

Cât timp aşteaptă cu zilele să-şi ia parafa de schimbare de stagiu din strada George Vraca, medicii rezidenţi scriu tot felul de poante pe afişele lipite pe pereţii ministerului sănătăţii. „Program de gravide“ sau „Loc de dat cu capu’“ şi alte trăsnăi de dulce. Ciudat este că angajaţii ministerului nu le şterg şi nici nu înlocuiesc afişele pe care se face mişto de instituţia pentru care lucrează. Poate că le place… (M. V. A.)

Aflu, dintr-un comunicat de presă primit la redacţie, că „62% din jurnalişti consideră că nu sunt bine informaţi de birourile de presă cu care lucrează“. Motivele? Printre altele, „purtătorii de cuvânt (…) sunt interesaţi mai mult de publicitatea gratuită“. Textul citează rezultatele unui studiu publicate într-o revistă gălăţeană. Ironic, biroul de presă care semnează comunicatul este condus de primul autor al studiului. Ştie el ce ştie. (A. M.)

Adevărul ne dă o „ştire bombă“ din Baia Mare: aici va avea loc prima conferinţă din România pe medicina de urgenţă. Am crezut că e o eroare în titlu, dar este repetată şi în corpul textului, din care aflăm şi că la eveniment vor participa Raed Arafat şi „dr. Săndec Dorel“. O simplă căutare pe Google i-ar fi ajutat pe autor şi pe editor să afle, de pildă, că a 15-a ediţie a Conferinţei naţionale de medicină de urgenţă a avut loc toamna trecută, la Poiana Braşov. Sau că numele corect este Săndesc. Nu e greu cu documentarea pe Google. Eu aşa am aflat că pe autorul articolului îl „enervează oamenii pesimişti“. Nu e totuşi cam pesimist să te gândeşti că până în 2015 nu a mai organizat nimeni o conferinţă dedicată medicinii de urgenţă? Sau a fost, de fapt, optimist, gândindu-se că nu o să se prindă nimeni? (A. N.)

Am un mare dubiu, jumătate în serios, jumătate în glumă, în ceea ce priveşte naţionalitatea scriitorului, criticului şi jurnalistului de dreapta Jean d’Ormesson, cel care, se spune, a introdus un nou cuvânt în limba franceză: inaptocraţia (un joc de cuvinte cu englezescul ineptocracy). Ştiţi ce este? Un sistem de guvernământ plin de incapabili şi incompetenţi, inaptocraţi adică. Nu sună cam de pe plaiuri mioritice? (C. M.)

„Noi nu prea avem activitate în mediul rural.“ Nu, nu e afirmaţia unui specialist în urbanistică, ci a responsabilului cu educaţia pentru sănătate de la un DSP din nordul ţării, dintr-un judeţ în care, dacă n-ai treabă pe la sate, înseamnă că stai destul de bine cu timpul. Medicul mi-a explicat şi de ce: sunt distanţele prea mari. Şi atunci, cum să facem? Să organizăm câte-un DSP mai mic în fiecare comună? (A. N.)

Aflu că patru băieţi britanici şi-au făcut o trupă de muzică şi şi-au spus Vaccinurile. Citesc despre ei asta: „Dacă o trupă arată bine, atunci e mai seducătoare. Nu e cazul să arate ca nişte metalari, afirmă şeful Vaccinurilor, Iustin Tânărul“. Am tradus mot-à-mot fragmentul ca să vedeţi ce savuros ar suna engleza tradusă în româneşte dacă am renunţa la englezisme. La fel de savuros ar fi şi un vaccin seducător. De pildă, când spargi fiola, să se audă o melodie de-a Vaccinurilor. Iar explicaţiile să nu vină de la un dom’ profesor plicticos, ci de la Iustin Tânărul. Şi pentru fiecare vaccin făcut, să primeşti bonus şi o pereche de converşi. S-ar face cozi la vaccinuri. (M. V. A.)

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Leyden şi publicat în Frontiers in Psychology arată că mirosul de levănţică ne face să avem mai multă încredere în semenii noştri. Aşadar, dacă magazinul în care tocmai aţi intrat este învăluit în parfum de lavandă, nu vă încredeţi prea tare în politeţea suspect de dulceagă a vânzătoarelor, ci uitaţi-vă atent la etichete, s-ar putea să descoperiţi preţuri ceva cam piperate… (M. D.)

În 2010, pe lista americană a bestsellerurilor a intrat „Băiatul care s-a întors din Rai“, povestea adevărată a unui băieţel care a suferit un grav accident de circulaţie, a ajuns în Rai, l-a întâlnit pe Iisus şi a auzit vocea lui Dumnezeu înainte de a reveni pe Pământ tetraplegic. După cinci ani şi un milion de volume vândute, Alex Malarkey recunoaşte, într-o scrisoare deschisă, că toată povestea cu Raiul a fost inventată pentru a ajunge în centrul atenţiei. Cine ar fi crezut? Adevărul e că, şi dacă pe autor nu l-ar fi chemat Malarkey (eng.: retorică goală, discurs nesincer), nu era loc de dubii în privinţa poveştii lui. (A. M.)