Acasă
Între ghilimele
Un articol recent precizează „în clar” că funcțiile Colegiului, potrivit legii, sunt acelea de control, reglementare și colector de taxe, nicidecum de agregare, protejare și promovare a corpului medical. Sau, formulat mai pe șleau, „stimați confrați, întrebați-vă ce faceți voi pentru Colegiu, nu ce face Colegiul pentru voi”. (M. G. C.)
În filmul de prezentare a României pentru găzduirea Agenției europene a medicamentului, se spune că Bucureștiul are o „rețea excelentă de transport public” și un „sistem de sănătate complet și de înaltă calitate, în unități publice și private”. Sunt cele mai bune două glume pe care le putem auzi până când EMA o să-și aleagă un oraș european în care nu-ți ia două ore să ajungi cu transportul public de la periferie în centru și în care te poți trata la un spital de stat cu certitudinea că personalul medical te va vedea ca pe un om, nu ca pe o boală. (O. R.)
Problemele sistemului național de urgență sunt pe cale să se rezolve. Raed Arafat a anunțat că vor fi achiziționate auto-scări pentru toate orașele cu mai mult de douăzeci de mii de locuitori. E drept, nu vor fi spitale mai bine dotate, medici mai bine pregătiți și plătiți sau un sistem de urgență mai bine organizat care să nu mai încarce inutil activitatea spitalicească, dar măcar pisicile care nu mai știu sau nu mai vor să coboare din copaci vor putea fi salvate. Hashtag #instacats #maibinecumpărămpisici (A. M.)