Newsflash

Într-un spital britanic au murit oameni

de Adrian GHEORGHE - nov. 28 2013
Într-un spital britanic au murit oameni
   În noiembrie 2007, o femeie porneşte campania Cure the NHS“ („Vindecăm NHS-ul“) după ce mama îi murise internată în Stafford Hospital din vestul Angliei, parte a Mid-Staffordshire NHS Trust – astăzi unul dintre cele 145 de spitale-fundaţii din NHS-ul britanic. Admite că mama ei fusese grav bolnavă, dar crede că moartea sa fusese complet evitabilă şi caută răspunsuri. În luna mai a anului următor, comisia de asigurare a calităţii în sănătate (Healthcare Commission) se sesizează şi declanşează o investigaţie privind numărul neobişnuit de mare de decese la Stafford Hospital din anii precedenţi. Mai trece un an şi raportul investigaţiei este făcut public: standardele de îngrijire ale spitalului fuseseră implementate suboptimal; secţiile fuseseră deservite de insuficient personal; şi unii pacienţi fuseseră lăsaţi cu aşternuturile neschimbate, nu fuseseră hrăniţi sau nu îşi primiseră medicaţia. În Anglia anului 2007. Şi nu sună tocmai străin. Directorul executiv şi preşedintele consiliului de administraţie ai spitalului demisionaseră cu două săptămâni înainte de publicarea raportului.
   Liderii „Cure the NHS“ nu se opresc aici şi insistă pentru declanşarea unei investigaţii naţionale, în coliziune frontală cu declaraţiile oficialilor laburişti, pe atunci la guvernare, care insistă că „incidentul“ fusese unul izolat şi care, în mai 2009, blochează în Camera Comunelor începerea celei de-a doua anchete. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ia poziţie la finalul lui iunie şi în septembrie 2009 demarează a doua investigaţie independentă. Şi de această dată cercetarea se desfăşoară în spatele uşilor închise, publicul neavând acces la dezbateri sau la audieri. Nici nu începuse bine investigaţia, că raportul dr. Foster situa Stafford Hospital drept al nouălea cel mai bun (!) din Anglia la capitolul siguranţa pacienţilor. Ulterior, dublând ironia, un alt raport independent va stabili că bazele clasificării folosite de dr. Foster fuseseră invalide.
   Raportul celei de-a doua investigaţii vine în februarie 2010 şi concluzionează că presiunea îndeplinirii ţintelor de performanţă la care fusese supus managementul spitalului condusese la reduceri bugetare drastice şi la compromiterea standardelor de îngrijire. Momentul februarie 2010 pica, însă, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare: David Cameron, liderul opoziţiei conservatoare, se întâlneşte cu reprezentanţii „Cure the NHS“ şi promite că va declanşa o anchetă publică dacă va câştiga alegerile. Alegeri care au loc la 6 mai şi pe care conservatorii le câştigă. La 9 iunie, David Cameron anunţă a treia investigaţie, de data aceasta cu audierile martorilor deschise publicului, care începe în august 2010. Cu o săptămână înaintea începerii audierilor, consiliul de administraţie al Stafford Hospital admisese în presă că plătise compensaţii de peste un milion de lire sterline victimelor neglijenţei profesionale.
   Raportul final al anchetei publice, denumit raportul Francis după investigatorul principal, iese în februarie 2013. Existase, desigur, un context: spitalul fusese retrogradat în calificativele naţionale de performanţă încă din 2004 şi, în perioada 2005–2008, boardul implementase un plan prin care viza recâştigarea statutului, cu orice preţ. Preţul fusese de cel puţin 400 de decese evitabile în acei trei ani. Semnalele de alarmă interne fuseseră ignorate, medicii de familie care asigurau continuitatea îngrijirii pacienţilor nu avuseseră o voce suficient de puternică şi autorităţile regionale erau în acei ani prea ocupate cu propria reorganizare pentru a-şi exercita în mod adecvat funcţia de control. Mai mult, tot în această perioadă, spitalul aplicase la statutul de fundaţie (Foundation Trust) şi îl şi obţinuse. Dintre cele 290 de recomandări ale raportului Francis privind modul în care procesele şi responsabilitatea faţă de pacient se impun regândite la nivelul întregului NHS, remarc aici doar două: impunerea onestităţii şi a compasiunii ca dimensiuni cardinale în desfăşurarea şi evaluarea actului de îngrijire.
   Cu ce rămânem? Pot fi spuse multe cuvinte, mă opresc la trei. Un cuvânt merge către performanţă, care de curând şi-a făcut loc, firav, şi în discursul public din sănătatea românească. Eşecurile instituţionale din cazul Stafford nu au fost determinate de absenţa standardelor de performanţă. Dimpotrivă – contextul este, practic, acela la care noi aspirăm acum: spitale autonome cu statut de fundaţii, standarde de performanţă bine definite şi existenţa unei legături directe între atingerea acestor standarde şi compensaţia financiară a furnizorilor de servicii medicale.
   Departe de a interpreta faptele în sensul demonizării criteriilor explicite de performanţă, e clar totuşi că performanţa de capul ei nu face doi bani fără guvernanţă. Atunci când instituţiile publice trăiesc într-o cultură a monitorizării şi răs-monitorizării, cum este cazul în Regatul Unit, fiecare fiind convins că celălalt îşi face treaba, posibilitatea ca toate mecanismele de control să eşueze simultan s-a transformat într-o probabilitate netrivială. La 2.000 de kilometri distanţă, reciproca ar putea să îngrijoreze mai mult: într-o cultură a lipsei de monitorizare şi de reacţie, unde fiecare este convins că nimeni altcineva nu îşi face treaba, care este probabilitatea ca toate mecanismele de control să eşueze simultan şi cu ce consecinţe?  
   Al doilea cuvânt este despre responsabilitate. Raportul Francis a fost ferm în a nu incrimina persoane sau organizaţii, ci procese şi practici de lucru. Eşecul de la Stafford a fost asumat ca unul al întregului sistem de sănătate şi recomandările au vizat, de asemenea, întregul sistem. Asta nu înseamnă că nimeni nu va fi tras la răspundere – în vara lui 2013 poliţia a început propriile anchete privind decesele evitabile. Guvernul a răspuns la o lună de la publicarea raportului Francis cu propriul document de poziţie, în care îşi asumă eşecul şi, printre alte măsuri, numeşte inspectori specializaţi cu puteri reale în spitale, revizuieşte procesul de formare a asistenţilor medicali şi dispune elaborarea unui standard minim de îngrijire sub care niciunui furnizor de servicii să nu îi fie permis să coboare. Întregul sistem de sănătate va fi fost atins şi pronunţarea numelui „Staffordshire“, oriunde în Anglia, are acum aceleaşi conotaţii, păstrând proporţiile, precum Baloteşti în România. Responsabilitatea are însă înţelesuri complexe. Spitalul Stafford intră în administraţie şi pe tot parcursul verii lui 2013 localnicii au protestat şi au depus petiţii care să îl salveze de la închidere, fără succes. Dacă am trăi, de exemplu, în ţara responsabilităţii, oricât de îngust sau de larg înţelese, de câte ori s-ar putea reforma sistemul de sănătate într-un an?
   În final, un cuvânt şi despre oameni. Am văzut mai sus că în anul 2013 şi încă într-un sistem de sănătate cu valoare aspiraţională este posibilă normarea compasiunii. Preocupările pentru disponibilitate şi autonomie bugetară, performanţă financiară, controlul costurilor şi transparenţă decizională din centrul transformărilor prin care trec astăzi serviciile de sănătate din România sunt absolut legitime. Cu toate acestea, nu avem nicio scuză pentru a nu pune interesul pacientului în centrul acestor politici. Concret, dincolo de vorbe. Nu de alta, dar eşecul de a o face nu va costa puţin.

 

 

Nota autorului: un punct de plecare util pentru cititorul interesat de mai multe detalii privind acest caz este http://www.midstaffspublicinquiry.com

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe