La aniversarea a 900 de ani de la înființarea primei
universități din lume, cea din Bologna, în anul 1988, un număr de 300 de
rectori, reprezentând tot atâtea universități din lume, au semnat documentul Magna
Carta Universitatum, care reafirmă principiile de bază ale învățământului
superior: libertatea academică, autonomia instituțiilor universitare și
concentrarea lor pe elementele înfrățite studiu–predare–cercetare. În anii care
au urmat, numărul universităților care au aderat la documentul istoric a trecut
de 800.
Protejate astfel de amenințările exterioare, universitățile
americane contemporane nu au fost pregătite pentru evenimentele șocante din
ultimele luni, în care profesori și studenți au încălcat principiile
universitare și pe cele ale vieții democratice și au introdus în cetățile
academice intoleranța, violența și ura. În noiembrie 2015, la universitatea
statului Missouri, protestul a sute de studenți și profesori, cărora li s-au
adăugat membrii echipei de fotbal, a forțat demisia rectorului.
Apoi, protestele studențești, cu un pronunțat caracter anarhic,
s-au răspândit la mai multe universități americane și s-au asociat cu un număr
de revendicări cum ar fi: desființarea taxelor, controlul de tip cenzură al
publicațiilor universitare și studențești, controlul vorbitorilor invitați cu
respingerea celor neagreați de studenții protestatari, creșterea rolului
studenților în conducerea instituțiilor și crearea de „spații sigure“, un fel
de enclave ale campusurilor în care studenții hotărăsc cine are voie și cine nu
să pătrundă acolo și ce se publică. Punctul de plecare al acestor mișcări este
comun: o exacerbare fără precedent a impunerii unei corectitudini politice
exagerate, care a ridicat susceptibilitățile unei părți a studențimii la nivele
niciodată atinse. Minoritățile sunt cele mai active și mai revendicative, iar
studențimea „ne-albă“ cere instaurarea unor condiții radical opuse principiilor
democrației americane.
Un proces lung de câteva decenii a dus la aceste evenimente.
Admiterea în universități pe principiul „acțiunii afirmative“ și nu în baza
valorii, creșterea continuă a ideologizării pentru diversitate și
multiculturalism prost înțelese, propovăduirea „justiției sociale“ ca o
filozofie de schimbare a societății, orientarea din ce în ce mai pronunțată a
simpatiilor academice pentru cauza poporului palestinian, cuplată cu un
antisemitism din ce în ce mai fățiș, reinterpretarea și rescrierea istoriei
americane, obsesia corectitudinii politice și a „microagresiunii“ sunt câteva
din fenomenele care au afectat și schimbat lumea universitară americană.
De la dezbaterea opiniilor contradictorii, s-a trecut la
interzicerea exprimării acelor concepții care nu plac unor studenți,
autocenzurarea a fost ceva ce mulți profesori au trebuit să învețe pentru a
nu-și vedea carierele amenințate, forța și amenințarea au fost din ce în ce mai
des utilizate pentru a „închide gura“ opozanților, iar pentru cei indezirabili,
studenții au cerut suprimarea suportului, a fondurilor, interzicerea,
excluderea.
Din spații ale libertății de opinie, dialogului nestânjenit și
toleranței educate, mai multe universități au devenit, sau tind să devină
comunități agitate, conflictuale, scindate de mari falii de ideologie politică
și patrulate de cerberii unei poliții a susceptibilității, care amintesc de
poliția gândirii imaginate de George Orwell pentru anul 1984 și care apare,
iată, cu o întârziere de trei decenii, într-un loc neașteptat: Academia.
Profesoara Nadine Strossen, de la Facultatea de drept a
Universității New York, spune că „oamenii au fost făcuți să creadă că au un
drept de a nu fi ofensați (…) cei care susțin diversitatea în componența
corpului studențesc nu recunosc și dreptul la diversitatea de idei“ (www.chroniclemagazine.org).
În noiembrie 2015, la Colegiul Amherst, sute de studenți
protestatari furioși au cerut ca studenții care au scris articole și au pus
afișe în sprijinul libertății de exprimare să „fie supuși unui intens program
de educare pentru competență rasială și culturală“ și ca universitatea să
prezinte scuze publice pentru „atitudinea instituției de supremație albă și de practicarea
multiplelor forme de discriminare ca heterosexism, cis-sexism (condamnarea
transsexualilor), xenofobie, normalism (condamnarea celor cu dizabilități),
stigmatizarea bolnavilor mintali și clasism (condamnarea celor din clase
subprivilegiate)“. Sunt atât de numeroase cererile de modificare a felului de
exprimare, încât, dacă ele ar fi aplicate întocmai, nu ar mai rămâne mult din
libertatea academică. Și cu toate acestea, studenții revendicativi vor un
spațiu universitar închis și controlat de ei și un cod al vorbirii care să fie
cel pe care ei îl doresc.
În țara libertății intelectuale, generațiile noi și mai ales
milenariștii sunt în proporție de 40% în favoarea unui sistem de cenzură
guvernamental care să suprime scrierile sau discursurile care ar putea fi
ofensatoare pentru grupurile minoritare (Pew Research Center). Michael
Bloomberg, politicianul democrat fost primar al orașului New York, a spus că
intoleranța la ideile altora îi aduce aminte de maccarthismul anilor ’50
(Eugene McCarthy, fost director al Comisiei pentru cercetarea activității
antiamericane în faza cea mai critică a războiului rece).
La Universitatea statului California, cei care au intervenit
pentru reabilitarea unei vieți universitare normale au dat definiția
„intoleranței universitare“ ca fiind practicarea actelor de violență și de
intimidare, a amenințărilor, șicanărilor, expresiilor de ură, limbajului
insultător, exprimării prejudecăților și stereotipurilor, folosirii
simbolurilor batjocoritoare, discriminatorii și insultătoare. Tot ei au spus că
împingerea prea departe a măsurilor de prevenire a rasismului sau discriminării
nu trebuie să ajungă la desființarea libertăților de exprimare și impunerea
unui bizar sistem de cenzură, care ar apărea pentru prima dată în istoria universităților
americane. Studenții au dreptul de a fi protejați și discriminarea trebuie
combătută, dar în același timp studenții nu trebuie cocoloșiți și protejați
prin blocarea oricăror opinii contradictorii.
Prin revendicările lor, studenții care au declanșat mișcările
universitare din noiembrie–decembrie 2015 s-au dovedit de fapt a fi partizanii
și violenții susținători ai antidiversității, antipluralismului și
antitoleranței. Este de sperat că mișcarea lor va dispărea ca urmare a
opoziției corecte și că libertatea academică nestânjenită va fi reinstaurată.
Primul amendament al Constituției americane protejează
libertatea de expresie, chiar în cazul acelor idei care sunt greșite. Dar
aceasta trebuie privită ca un fapt inevitabil într-o democrație. Părerile bune
trebuie să învingă prin valoarea lor, nu prin suprimarea oricăror alte opinii
pe cale violentă.
