Newsflash

Întâi durere, apoi revoltă

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - mar. 11 2016
Întâi durere, apoi revoltă
     În urmă cu cincizeci și șase de săptămâni am pierdut o tânără colegă, studentă la medicină. Tocmai promovase un examen și pornise către casă. Colegii ei au scris atunci câteva amintiri despre cea care a fost Alina-Mihaela. „Cu toate că era timidă, tăcută, m-a convins să mă apropii de ea prin gesturile ei simple și sincere. Mă bucur că nu am ezitat să o cunosc, căci, odată ce am intrat în discuție cu ea, Alina a început să se deschidă din ce în ce mai mult. Am cunoscut, în primul rând, o tânără credincioasă; îmi vorbea cu convingere în glas despre Dumnezeu, despre cum El are grijă de noi. Deveneam panicată, speriată de examene, dar ea era mereu liniștită, frica de examene pentru ea nu exista. Îmi aduc aminte că avea lângă patul ei, pe măsuță, cărticica cu rugăciuni, își făcea rugăciunea zilnic și duminica mergea la biserică. De la ea am învățat că liniștea vine din rugăciune“. Locuia la cămin și se pregătea să devină un medic bun. Încă nu știa înspre ce specialitate să se îndrepte, dar știa sigur că dorește să ajute cât de mult oamenii. Dar viața i-a fost curmată, după un examen, lângă Institutul Național de Medicină Legală. Dumnezeu să o odihnească în pace. „Un copil nevinovat. Da, copil. Pentru că simt încă frica pe care am simțit-o când am văzut-o secerată pe trecerea de pietoni, pentru că și eu sunt din provincie și pentru că aș avea atât de mare nevoie de părinții mei, nu doar acum, ci mereu.“
     Întâi durerea, apoi revolta. Crime pe șosea, în București, pe trecerea de pietoni. Intersecția dintre șoseaua Vitan-Bârzești și strada Iuliu Hațieganu se pare că era deja cunoscută drept un loc periculos. Au mai avut loc și alte accidente. În ianuarie 2015 am transmis protestul meu către Brigada de Poliție Rutieră, dar și la alte autorități. Astfel am aflat că problema trebuie rezolvată de Administrația Străzilor București. Prin intermediul Serviciului Circulație, am primit răspunsul acestora: „Urmare a mesajului dumneavoastră înregistrat la Administrația Străzilor, vă comunicăm că instituția noastră urmează să înainteze contractul pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, urmând ca după aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către Consiliul General al Municipiului București, să se liciteze proiectarea, respectiv execuția semaforizării trecerii pentru pietoni din intersecția șoseaua Vitan-Bârzești/strada Iuliu Hațieganu“, urmat de trei semnături. De la data înregistrării respective s-a împlinit un an – douăsprezece luni, cincizeci și două de săptămâni. Între timp, am făcut câteva reveniri, primind răspunsuri diferite. După șapte luni de la prima mea sesizare, patruzeci și patru studenți au protestat și au trimis la rândul lor solicitări pentru rezolvare. În comunitatea universitară sunt aproape nouă mii de studenți; dintre aceștia, au reacționat cam 0,5%. Avem nemulțumiri, ni se pare că lucrurile nu se petrec așa cum ne-am dori, vrem să fie altfel, să fim respectați de autorități (indiferent care ar fi acestea), dar, când să participăm la schimbare... 0,5%. Oare se vor trezi autoritățile atunci când cetățenii dau semne de adormire? Puțin probabil.
     În decembrie 2015 am amintit din nou „povestea gripei“. Era încă o vreme liniștită, fără cazuri confirmate, fără indicatori epidemiologici îngrijorători. Însă în ultimele săptămâni au început să apară semne de alertă („așa-i în gripă“). Zilele trecute, cei doi tineri despre care aminteam sunt înmormântați. Dumnezeu să îi odihnească în pace. Colegul nostru era un om bun, un om plăcut, fără să îi fi spus aceasta vreodată îl simpatizam și mă gândeam la el cu drag pentru că știam că are grijă de copii (studenți), îi călăuzește cu atenție, cu migală, le este alături pe tot parcursul anului și anilor. Îmi aduc aminte de zâmbetul lui. Îmi aduc aminte de aprecierile pe care din când în când studenții le mărturiseau. Acum, în aceste săptămâni, erau îngrijorați. „Domnule profesor, vă rog din suflet să ne țineți la curent cu starea domnului asistent. A fost asistentul nostru și suntem foarte șocați. Ne vom ruga! Vă rog mult să ne spuneți când aflați ceva!“ Ce poți să le spui unor copii? Cum poți să evaluezi o situație gravă și cum ai putea să „prevestești“ ce va urma. „Am auzit de la o colegă că asistentul nostru de la anatomie ar fi internat la terapie intensivă din cauza gripei. Îmi puteți spune dacă este adevărat și unde este internat ca să îl putem vizita?“ Încă de la internare, din acea duminică, starea a fost gravă. Câtă durere. Acasă și în spital. Și totuși, medicii trebuie să reziste și să facă față tuturor acestor presiuni. Această parte a misiunii medicale puțini o înțeleg. Această apăsare, directă, fermă, intensă, uneori chinuitoare. Cine poate să o înțeleagă în afară de cel care o trăiește? Au existat și momente de speranță: „Am luat legătura cu (...). M-a asigurat că totul este în regulă, că este vorba despre o gripă sezonieră suprainfectată fiindcă nu a stat în repaus și că, deși este grav acum, evoluția este una bună. Să sperăm că într-adevăr, lucrurile vor merge bine“. Apoi, când la televizor s-a discutat despre un deces, colegii studenți au intrat în panică. Deja sufereau alături de asistentul lor. „Bună ziua, domnule profesor! Vă rog să îmi confirmați că nu este vorba despre profesorul nostru de la anatomie.“ Iar mai apoi, după ce colegii din spital au făcut tot ceea ce era omenește posibil, am pierdut încă un coleg. Scriu și eu, printre lacrimi, îmi recunosc slăbiciunea și durerea. Studenții au scris în continuare. Dintre cele ce s-au scris și mi-au arătat și mie, am să reproduc următorul mesaj: „Astăzi este despre oamenii care ne părăsesc prea devreme, dar care vor trăi veșnic în sufletele celor pe care i-au îndrumat și determinat să fie mai buni; este despre cei care în ciuda absenței fizice, vor dăinui prin ideile și principiile pe care le-au insuflat generațiilor de studenți. Universitatea de Medicină și Farmacie din București a pierdut un cadru didactic, studenții un mentor, pacienții un doctor; prin înălțarea la cer a doctorului Dan State, cu toții am pierdut ceva, dar rămânem cu mulțumirea de a-l fi cunoscut și de a-i fi fost studenți. Toate gândurile noastre se îndreaptă către familia, colegii și apropiații dumnealui. În memoria dr. Dan State, asistent universitar la catedra de anatomie a UMF «Carol Davila». Dumnezeu să-l odihnească în pace!“. Mi-au trimis și o fotografie, în care putem cu toții vedea zâmbetul colegului nostru, modul în care era înconjurat de cei pe care îi călăuzea pentru a putea învăța mai bine la una dintre materiile cele mai redutabile, în toate facultățile de medicină.
     Am mai pierdut un coleg. Să ne rugăm pentru sufletul lui, să îi păstrăm memoria, să îi ducem mai departe bunătatea, seriozitatea, modul cald și colegial. Să nu uităm!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe