Pacient, 74 de ani, căzut în stradă. Ambulanţa
oprită de trecători din trafic. Pacient inconştient, palid şi transpirat, cu
plagă sângerândă membru superior (sângerândă toată în ambulanţă, logic – niciun
strop de sânge pe jos, zici că a stat în aşteptare să curgă tot în salvare). La
locul cu pricina, lume multă, gură-cască, sfaturi de la românii-doctori de pe
margine: „Duceţi-l repede, că moare!“, „Poate că a făcut decădere (sic) de
calciu“, „Ăsta nu mai scapă, că aşa a făcut şi un frate de-al maică-mii“, „Nu
la Pantelimon, că acolo mori cu zile“...
După ce mă asigur că respiră şi reuşim să ne
facem loc prin mulţimea de gură‑cască (unul nu pune mâna să te ajute, că toţi
sunt operaţi recent), îl urcăm în ambulanţă, monitorizăm, EKG, mă rog, tot ce
trebuie. Pf... vine un damf de etanol. Mă lămuresc care e treaba şi, ajutat,
omul începe să-şi revină. Dar îşi revine cu: „Plecaţi, bă, de‑aici. Ieşiţi
afară!“. Măi nene, stai un pic, că nu stau chiar aşa lucrurile: dacă pleacă
cineva, aia nu-s eu. Eşti în ambulanţa mea, da?
Printre gură-cască, un puşti frumuşel, care
părea că ştie ce vorbeşte, în încercarea lui de a domoli mulţimea. Îl întreb
cine e, zice că student la medicină, că e înscris în programul nostru „Exista
un erou în fiecare dintre voi“ (nu primise cazul pe aplicaţie, era pur şi
simplu în zonă). Pe băiatul ăsta l-am urcat în ambulanţă, i-am dat mănuşi şi
l-am rugat să mă ajute să facem bandaj compresiv (de s-ar opri şiroaiele
alea!), ţine-i mâna să mai prindem încă o venă, fă aşa... Puştiul – extrem de
încântat (n-am reţinut decât că îl cheamă Silviu) şi cred că această primă
experienţă a lui îl va motiva pentru viitor. Cred că s-a simţit util. Şi chiar
a fost!
Când pacientul, întors printre noi, a
început să vorbească, lumea: „Vai, aţi fost norocul lui, îngerii lui păzitori“.
De parcă nu ştim că toţi beţivii au îngerii lor.
