Newsflash

Începutul unei discuții serioase

de Dr. Cosmina ZEANA - sept. 16 2016
Începutul unei discuții serioase
    În „Viața medicală“ nr. 33/2016, prof. dr. Oliviu Pascu semnează un amplu și elegant articol intitulat: „De ce pleacă medicii din țară?“. Sunt unul dintre cei care au plecat deja și îmi permit câteva scurte comentarii. Desțărarea reprezintă o traumă și nu toți o suportă fără probleme. Dorul de țară nu este ușor de suportat, toată literatura exilului atestă acest lucru. Câștigurile mai mari în Vest sunt ispititoare la prima vedere, dar totul trebuie așezat în balanța motivației fiecăruia, iar puterea de cumpărare este diferită. De pildă, chiria lunară pentru un apartament cu trei camere și două băi în cartierul Harlem din New York, care nu este considerat de lux, este de șapte mii de dolari sau mai mult. Transportul este mai costisitor. Benzina este ieftină, dar pentru parcarea mașinii plătești cinci sute de dolari pe lună la New York, astfel că mulți medici au trecut de la mașină la bicicletă. Biletele la un spectacol bun au prețuri exorbitante pentru un român aflat în vizită aici și, totuși, medicii – care aparțin aceleiupper middle class – își permit. Regimul de lucru este cu mult mai dur, nimeni nu pleacă din clinică înainte de orele 17, spre deosebire de România.
    Îndată după căderea comunismului, un mare val de români americanizați au dorit să revină în țară. Printre ei și medici. Au fost însă stopați de mineriadele oribile, de corupție și de restaurarea nomenclaturii comuniste.
    De plecat – pleacă absolvenții cei mai buni, iar pentru mulți dintre ei principalul motiv este corupția sufocantă și atmosfera nesănătoasă din sistem, care nu permit afirmarea și concurența onestă și bazată pe performanță. Universitățile americane și cele din alte țări ale Uniunii Europene caută prin orice mijloace să atragă valori. Sistemul de pile sau cumpărarea de posturi și funcții sunt aici de neconceput. Faptul că, plecată din România cu mari greutăți și fără bani, am ajuns cadru didactic la Facultatea de Medicină a Universității Columbia din New York este o dovadă. Profesorul Vincențiu Beroniade, un mare nefrolog, nu a depășit, la București, gradul de șef de lucrări, dar, în Canada, a fost imediat numit profesor, a condus reviste de nefrologie de vârf etc. Cazul său m-a pus pe gânduri. Am lucrat un timp scurt cu marele genetician Constantin Maximilian, care nu a ajuns profesor la IMF „Carol Davila“ București, până în 1990, în ciuda meritelor sale recunoscute în plan internațional. (...)
   O carieră în cercetare? Aici e nevoie de muncă, rigoare, talent și corectitudine. Intoleranță la fraudă. Dipak Das, profesor american, a fost destituit pentru falsificarea unor cifre într-o cercetare efectuată cu mulți ani în urmă. Cum să facă însă față, în România, un cercetător onest plagiatorilor și celor care practică frauda științifică ori exploatării de tip feudal în cadrul ierarhiei? Cum să accepți să susții examenul de medic primar în fața unui șef de comisie care nu a trecut această probă de calitate, ci a obținut titlul pe căile ocolite ale atestării fără concurs? Cum să ai drept conducător de doctorat un profesor care a comis fraudă științifică și plagiat? O țară în care nu există nici măcar un caz de anchetare riguroasă a fraudei științifice, în ciuda sesizărilor înregistrate oficial. Și apoi, cum să revii într-o țară în care Parlamentul se străduiește să promoveze legi care permit plagiatorilor și fraudatorilor să facă parte în continuare din corpul didactic universitar?
    Vă mulțumesc, domnule profesor Oliviu Pascu, pentru că ați deschis o discuție serioasă pe această temă și sper că este doar începutul unei dezbateri pe fondul problemei.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe