Mă învârteam dintr-o cameră în alta și mă gândeam dacă să m-apuc
să fac ceva util sau nu. Aud o bușitură. Mare buf. Ies cu Maria pe balcon, nu
se vede nimic. Maria: „Hai jos, cred că s-au bușit unii“. „Hai, măi mamă, că nu
cred, nu se vede nimic.“ Maria: nu că hai, măcar ne plimbăm. Ok. Ieșim. Eu, în
papuci. Așteptăm liftul, care nu mai venea. În fine, coborâm, la pas de
plimbare, fără mașină, fără trusă. Ieșim în strada principală. Acolo... iad!
Două mașini ciocnite, una făcută armonică, alta înfiptă în stâlp.
Gata! Îmi revin din plictis, mă mobilizez, o trimit repede pe
Maria la mașină să-mi aducă trusa, strig să cheme cineva Salvarea. Norocul meu,
apare Poliția, rog să oprească naibii circulația. Pe jos, sânge, motorină și
cioburi, multe cioburi. O iau ușor, mă cert cu un nene care filma cu telefonul
mobil și-mi mai și spunea să nu mă bag, să așteptăm Salvarea. Le spun cine sunt
și unde lucrez, se face liniște. Evaluez din ochi situația, mă duc la mămăița
încarcerată, mare traumatism craniocerebral, sânge gârlă, conștientă însă. Îi
pun gulerul, o întreb ce altceva o mai doare, apare în sfârșit un PA*, mai iau
gulere de la ei, le montez gulere și celorlalte două victime. Le pun branule,
mă plimb cu monitorul pe la toți (că doar unul aveam), toți conștienți, toți cu
TCC-uri, unul pe jos. Îmi zice cineva care era cu ăla de jos că a mai fost
intubat și „aveți grijă, că are laringele rănit“. Chiar nu mă interesează
mucoasa lui lezată în momentul ăsta (aveam să aflu că fusese intubat pentru
stop cardiorespirator prin supradoză). „Ce hepatită avem?“, întreb. „C“, vine
răspunsul. Vis! Da, dar am mănuși portocalii.
În sfârșit, mai vine un PA, le montez tuturor gulere, le prind
vene, îi monitorizez, pun băieții să aducă lopețile. Ăștia, săracii, muți,
cuminți, ascultători. După aproape jumătate de oră, vine, în sfârșit, medic de
la ei, îi prezint situația, toți sunt monitorizați, cu TCC-urile pansate, pe
rigide, fără fracturi, doar plăgi tăiate pe ici, pe colo, stabili toți. În
timpul ăsta, stresul meu era că sunt în papuci și n-am chef să mă tai. Pff.
Mămăița încarcerată: „Unde vă găsesc să vă mulțumesc?“. Las’
mamaie, fă-te bine și roagă-te. Pentru noi toți!
Mă întorc acasă cu Maria – de mare ajutor mi-a fost, a stat
numai lângă mine și mi-a dat tot ce i-am cerut la mână. Amândouă bucuroase, cu
gândul că nimic altceva nu contează. Am fost acolo.
*Mașină de intervenție
de prim ajutor, fără capacitate de evacuare a victimei (SMURD)
