Acasă
În căutarea echilibrului pierdut
Dr. Monica-Emilia CHIRILĂ
vineri, 15 iulie 2016
Deși farmacoterapia rămâne tratamentul de bază în psihoze, psihoterapia
este un adjuvant valoros. Studierea producțiilor patografice ale pacienților nu
este o noutate, fiind practicată în trecut mai ales în cazul pacienților cronici,
instituționalizați. Termenul de terapie prin artă a fost folosit pentru prima
dată de artistul britanic Adrian Hill în 1942. Acesta, aflându-se într-un sanatoriu
ca urmare a tuberculozei, a experimentat beneficiile terapeutice ale picturii și
desenului, afirmând că valoarea art-terapiei constă în canalizarea atenției și preocupărilor,
eliberând energia creatoare a pacientului, permițându-i acestuia să își creeze o
apărare solidă împotriva dificultăților pe care le are de înfruntat.
Art-terapia se poate concentra pe procesul creativ de realizare a
produsului artistic sau pe analiza expresiei câștigate prin interacțiunea dintre
pacient și terapeut. Abordarea psihanalitică a fost una dintre primele forme de
psihoterapie prin artă. Aceasta utilizează procesul de transfer, terapeutul interpretând
exprimarea personală simbolică, grafică, a pacientului și obținând, de asemenea,
interpretarea pe care o dă pacientul desenului sau picturii pe care a realizat-o.
Art-terapia actuală include un număr mare de alte abordări, cum ar fi: centrată
pe persoană, cognitivă, comportamentală, gestalt, narativă, adleriană etc.
Adresabilitatea nu este limitată la pacienții cu psihoze, tehnica fiind aplicabilă
și în cazul persoanelor cu probleme emoționale sau de comportament, cu dizabilități
fizice sau de învățare, traumatisme cerebrale sau boli neurologice, precum și boli
somatice. Se poate aplica atât individual, cât și grupurilor, fără a fi necesară
o experiență anterioară în domeniul artistic. Terapeutul însă trebuie să aibă o
formare în acest sens, iar procesul în sine nu este superpozabil unei activități
recreaționale sau unui curs de artă. Prin actul creator și analiza rezultatului,
persoanele își pot crește gradul de conștientizare a sinelui și a celorlalți, să
facă față simptomelor, stresului și experiențelor traumatizante, să își dezvolte
abilitățile cognitive și să experimenteze stări pozitive, bucurându-se de viață.
psihoterapie prin artă. Aceasta utilizează procesul de transfer, terapeutul interpretând
exprimarea personală simbolică, grafică, a pacientului și obținând, de asemenea,
interpretarea pe care o dă pacientul desenului sau picturii pe care a realizat-o.
Art-terapia actuală include un număr mare de alte abordări, cum ar fi: centrată
pe persoană, cognitivă, comportamentală, gestalt, narativă, adleriană etc.
Adresabilitatea nu este limitată la pacienții cu psihoze, tehnica fiind aplicabilă
și în cazul persoanelor cu probleme emoționale sau de comportament, cu dizabilități
fizice sau de învățare, traumatisme cerebrale sau boli neurologice, precum și boli
somatice. Se poate aplica atât individual, cât și grupurilor, fără a fi necesară
o experiență anterioară în domeniul artistic. Terapeutul însă trebuie să aibă o
formare în acest sens, iar procesul în sine nu este superpozabil unei activități
recreaționale sau unui curs de artă. Prin actul creator și analiza rezultatului,
persoanele își pot crește gradul de conștientizare a sinelui și a celorlalți, să
facă față simptomelor, stresului și experiențelor traumatizante, să își dezvolte
abilitățile cognitive și să experimenteze stări pozitive, bucurându-se de viață. Artiștii pot beneficia și ei de art-terapie, în situația în care
ajung să sufere de o boală psihică (cum a fost și cazul lui Munch), însă există
și cazuri de pacienți care nu au avut o carieră în acest domeniu, dar care surprind
prin valoarea artistică a producțiilor grafo-picturale. Sunt numeroase colecții
ale spitalelor de psihiatrie, cea mai cunoscută fiind colecția „Prinzhorn“ din Heidelberg,
inițiată de doctorul Hans Prinzhorn, incluzând atât picturi și desene, cât și obiecte
realizate prin diferite tehnici, inclusiv sculpturi, păpuși, obiecte diverse. Înainte
de a se forma ca medic psihiatru, acesta a studiat istoria artei și filosofia, dar
și canto, dorind să devină cântăreț profesionist. În timpul Primului Război Mondial
a fost chirurg pe front, iar din 1919 a devenit asistentul lui Karl Wilmanns la
spitalul de psihiatrie afiliat Universității din 
Heidelberg. S-a ocupat de extinderea
colecției de artă, demers început de Emil Kraepelin. După doi ani, colecția era
mai bogată cu cinci mii de piese, acestea provenind de la 450 de pacienți. În 1922,
a publicat volumul „Artistry of the mentaly ill“, ilustrat cu exemple din
colecție și care, deși nu a avut impact asupra confraților, a fost primit cu surprindere
și entuziasm de mulți artiști. Dintre aceștia, Jean Dubuffet a folosit termenul
de „art brut“ pentru a descrie producțiile artistice care nu au fost influențate
de lumea exterioară, considerându-le expresia pură a creativității. Câteva dintre
aceste creații au fost folosite în 1938 de propaganda nazistă, în cadrul expoziției
„Arta degenerată“, ca termen de comparație cu lucrările impresioniste și neoexpresioniste
condamnate de regimul respectiv. După o lungă perioadă, lucrările au revenit în
atenția publicului, colecția fiind redescoperită în 1963 și sporită de atunci cu
încă peste 14.000 de lucrări, din diverse țări. Periodic, o parte dintre ele, încadrabile
într-o anumită temă, sunt expuse la Universitatea din Heidelberg.
Heidelberg. S-a ocupat de extinderea
colecției de artă, demers început de Emil Kraepelin. După doi ani, colecția era
mai bogată cu cinci mii de piese, acestea provenind de la 450 de pacienți. În 1922,
a publicat volumul „Artistry of the mentaly ill“, ilustrat cu exemple din
colecție și care, deși nu a avut impact asupra confraților, a fost primit cu surprindere
și entuziasm de mulți artiști. Dintre aceștia, Jean Dubuffet a folosit termenul
de „art brut“ pentru a descrie producțiile artistice care nu au fost influențate
de lumea exterioară, considerându-le expresia pură a creativității. Câteva dintre
aceste creații au fost folosite în 1938 de propaganda nazistă, în cadrul expoziției
„Arta degenerată“, ca termen de comparație cu lucrările impresioniste și neoexpresioniste
condamnate de regimul respectiv. După o lungă perioadă, lucrările au revenit în
atenția publicului, colecția fiind redescoperită în 1963 și sporită de atunci cu
încă peste 14.000 de lucrări, din diverse țări. Periodic, o parte dintre ele, încadrabile
într-o anumită temă, sunt expuse la Universitatea din Heidelberg. Arta creată în afara granițelor culturii oficiale, denumită câteva
zeci de ani mai târziu, de criticul Roger Cardinal, „outsider art“, a fost
privită diferit de profesioniștii celor două domenii implicate, terapeuților fiindu-le
reproșată uneori neglijarea valorii artistice și analiza doar din perspectivă medicală.
Asociația americană de art-terapie a luat ființă în 1964, iar cea
britanică în 1968, dar structuri similare există în mai multe țări (Brazilia, Canada,
Coreea de Sud, Finlanda, Israel, Japonia, Olanda, Suedia și România), colaborarea
între acestea contribuind la stabilirea de noi standarde de educație și de practică.
Toate aceste subiecte au fost discutate de prof. dr. Doina Cosman,
psihiatru și psihoterapeut, președinta Alianței Române de Prevenție a Suicidului,
în cadrul unei reuniuni a Atelierului de Filosofie și Antropologie Medicală de la
Cluj. Medicul clujean a abordat atunci tema art-terapiei în psihoze. Dintre cele
peste 50 de tehnici de psihoterapie, aceasta este una în care se dezvoltă și terapeutul,
nu doar pacientul. Ilustrațiile alăturate provin din colecția de art-terapie a prof.
dr. Doina Cosman.
