Alcoolul este unul dintre subiectele
sensibile pentru politicile de sănătate publică. Ingestia propriu-zisă are
efecte echivoce corelate cu doza, interesele economice sunt solide şi
libertatea consumului este percepută ca un drept individual inalienabil. Toate
acestea fac dificil de formulat obiectivele de politică publică şi tipurile de
măsuri care să servească aceste obiective. O parte a discuţiei este legată de
consumul individual. Abuzul de alcool reprezintă, fără îndoială, un pericol
pentru consumator şi pentru cei cu care acesta interacţionează. În cea mai
recentă iteraţie (2013) a studiului Global
Burden of Disease, consumul excesiv de alcool a fost plasat pe locul cinci în
topul factorilor de risc pentru mortalitate şi dizabilitate. În Statele Unite,
de exemplu, mortalitatea în rândul tinerilor creşte subit cu până la 9% în
jurul vârstei minime legale pentru consumul de alcool (21 de ani), în principal
din cauza accidentelor de circulaţie (vârsta minimă pentru obţinerea permisului
de conducere este 18 ani sau mai puţin în majoritatea statelor), a deceselor
legate de consumul de alcool şi a suicidului. Nici nu am apucat încă să abordăm
violenţa conjugală, abandonul şcolar, depresia sau scăderea productivităţii.
Pe de altă parte, mitul efectelor benefice
ale „paharului de vin de la masa de prânz“, mai precis în sensul ameliorării
riscului de insuficienţă cardiacă şi de accident vascular cerebral prin comparaţie
cu nebăutorii, a fost susţinut de rezultatele mai multor studii observaţionale
din ultimii douăzeci de ani. Mai dificil rămăsese de pus în evidenţă mecanismul
cauzal prin care consumul uşor şi moderat de alcool reduce riscul evenimentelor
cardiovasculare şi asta din cauza provocărilor asociate designului unui studiu
clinic randomizat în care pacienţii să îşi asume şi să respecte diferite
niveluri de consum de alcool pentru durate suficient de mari. Altfel, teoria
indică HDL-colesterolul drept mediator între consumul moderat de alcool şi
efectul protector cardiovascular. Totuşi, în absenţa randomizării, planează
permanent suspiciunea că diferenţele observate la comparaţia dintre două
grupuri pot fi urmarea unor variaţii neobservate la nivelul unor
parametri-cheie, de exemplu factori comportamentali sau de mediu.
Rezultatele unui studiu care acoperă această
limitare importantă au fost publicate la începutul lunii iulie în The BMJ, cu date din 53 de studii
genetice totalizând peste 260.000 de indivizi de origine europeană. Cercetarea
a folosit o variabilă instrumentală de natură genetică – prezenţa unui
polimorfism al alcool-dehidrogenazei ADH1B – pentru a obţine două grupuri de
indivizi perfect comparabile în ceea ce priveşte caracteristicile clinice,
comportamentale şi de mediu, cu excepţia consumului obişnuit de alcool (purtătorii
variaţiei genetice de interes consumă mai puţin alcool decât nepurtătorii).
Obiectivul studiului a fost de a compara riscul survenirii evenimentelor cardiovasculare
între băutori frecvenţi şi nebăutori în interiorul celor două grupuri pentru a
studia efectul consumului autoraportat de alcool. Rezultatele surpriză s-au ţinut
lanţ. Nu numai că indivizii care au raportat un consum mai scăzut de alcool au
avut un risc semnificativ statistic mai scăzut de boală coronariană şi accident
vascular ischemic, dar nici nivelul de HDL-colesterol nu a variat cu consumul
de alcool. Principala ipoteză privind efectul benefic al consumului moderat de
alcool nu şi-a găsit susţinere şi rezultatele directe au arătat că mai puţin
alcool înseamnă şanse mai mici de evenimente cardiovasculare. A durat ceva timp
să ajungem aici, dar s-ar părea că nu mai rămânem nici măcar cu această scuză.
Lucrurile nu sunt
cu mult mai simple în ceea ce priveşte politicile publice care vizează
reducerea efectelor negative ale consumului. După ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii
a trasat nouă direcţii de politici publice în acest sens, într-un raport din
2008, dovezile privind eficienţa şi cost-eficienţa măsurilor asociate acestor
direcţii au fost discutate într-o serie de publicaţii din 2009. Concluzia de la
acel moment era, pe scurt, că măsurile dure sunt şi cele mai eficiente. Taxarea
ridicată a băuturilor alcoolice, controlul strict (până la interzicere) al
publicităţii pentru băuturi alcoolice, creşterea vârstei minime legale pentru
consum, scăderea concentraţiei maxime admise în sânge şi în aerul expirat în
timpul condusului, programe obligatorii de reabilitare pentru dependenţi,
limitarea densităţii spaţiale a unităţilor de desfacere a produselor alcoolice
– sunt măsuri a căror eficienţă în scăderea consumului abuziv şi/sau a violenţei
cauzate de alcool a fost confirmată. Cumva dezamăgitor, un impact mult mai mic
sau în cel mai bun caz controversat par să îl aibă majoritatea măsurilor soft: programe de educaţie şcolară,
campanii de informare publică, autoreglementarea marketingului băuturilor
alcoolice, trainingul personalului din baruri, programe de educaţie comunitară
sau programe la locul de muncă. Se arată dificil să găseşti măsuri inteligente
care să nu pară şi complet abuzive.
Cu toate acestea,
politica publică a consumului de alcool are doza ei de paradox, asemenea
consumului propriu-zis. A devenit clar, din studii publicate la începutul
anilor 2000, că numărul de zile, respectiv de ore, în care este permisă vânzarea
băuturilor alcoolice este direct proporţional cu consumul şi cu consecinţele
sociale negative ale acestuia. Mai puţine ore în care barul este deschis – risc
redus. Până în 2005, programul magazinelor, puburilor şi cluburilor din Marea
Britanie fusese limitat prin lege astfel încât comercializarea băuturilor
alcoolice era interzisă după ora unsprezece seara. Totuşi, consumul abuziv urca
dramatic. În mijlocul tuturor acestor studii, guvernul de atunci a introdus o
contrareformă prin care, dimpotrivă, le permitea tuturor unităţilor să aplice
pentru licenţe care depăşeau acest prag orar strict, astfel că până şi licenţele
pentru 24 de ore deveneau posibile. Un pariu riscant, vândut publicului la acel
moment în direcţia creării unei culturi de cafenea şi a relaxării programului,
astfel încât consumatorii să nu fie presaţi să bea cât mai mult într-un
interval scurt de timp. Rezultatele programului prelungit au început să se vadă,
controversa continuă. Un studiu din 2010 arată că absenteismul la locul de muncă
a crescut în urma măsurii, în timp ce un studiu publicat în luna mai în Journal of Health Economics punea în
evidenţă o scădere cu aproximativ 10% a numărului de accidente rutiere, mai
ales în rândul tinerilor, ţinând seama inclusiv de trend. Mai mult, scăderea
devine aproximativ 20% când sunt analizate doar evenimentele rutiere din nopţile
de vineri şi sâmbătă ale săptămânii, când accidentele cauzate de alcool sunt
mai frecvente. Cu alte cuvinte, cheflii ajung cu bine acasă, dar dau mai puţin
pe la serviciu.
Nu a mai aşteptat
nimeni rezultatele acestor studii, devenise clar că intuiţia măsurii nu curbase
o linie foarte dreaptă. Ultima strategie a guvernului britanic privind
alcoolul, publicată deja în 2012, constată creşterea continuă a consumului
abuziv şi proclamă revenirea la pârghiile bătătorite: creşterea preţului minim
per unitate de alcool, puteri sporite pentru autorităţile locale de a restricţiona
programul puburilor şi reglementări tot mai stricte pentru marketing, inclusiv
la raftul supermarketurilor. Până şi păhărelul ocazional se îndreaptă
vertiginos către o retrogradare la categoria „recreaţional“, dar cine să îl mai
reglementeze şi pe acela?