Scriu aceste rânduri la câteva zile după ce
am vizitat iar o bucăţică de Germanie. De data asta doar oraşul München. Acolo
s-a ţinut, timp de cinci zile, Congresul European de Cardiologie.
Europa este în criză. Şi Germania este în
criză. Oare?
Frumuseţea şi liniştea pe care mi le-au dăruit
Münchenul au fost aceleaşi dintotdeauna, găsite când vizitez Germania. Oraşul
este plin de statui minunate. Am contemplat îndelung statuia Scufiţei Roşii înconjurate
mieros de zâmbetul lupului. Oare Scufiţa Roşie este Germania şi lupul criza?
Sau poate e pe dos, Scufiţa Roşie este Europa şi lupul este economia germană de-a
pururi gata să înghită şi să învingă orice concurenţă.
De la poarta intrării la congres, îţi întorci
fără să vrei privirea spre oraş. Ai două tablouri. Unul este al unor zeci de
macarale care construiesc ceva. Unde e criza? Celălalt este al unui grup de
lacuri şi fântâni cu pescăruşi, raţe, gâşte şi multe lebede. Copiii le dau mâncare,
tinerii le iau cu ei prin fotografie, bătrânii le mângâie cu privirea. Unde
este neliniştea?
M-am dus să beau o bere, undeva, aproape de
centru. Berăria se întindea într-un parc mare cât Cişmigiul. Erau sute de mese şi
mii de scaune. Halbele consumate nu puteau fi debarasate decât cu camionul. Nemţii
– căci nemţi erau, nu turişti – se bucurau. Cu bucurie senină, de după-amiaza
de sâmbătă. Urma să vină curând Oktoberfest, când întreaga Germanie, în frunte
cu Münchenul, trăiesc cele mai calde momente dintr-un an. În fiecare an ce
trece, deşi este vreme de criză, berea consumată este mai multă şi bucuria mai
mare.
Erau zile calde de vară. Nemţii – nu erau
turişti, erau localnici – se bucurau în deplină seninătate de liniştea oraşului
lor. Criza fugise undeva departe.
Germanii trec liniştiţi, cu demnitate, prin
anii 2008, 2009… 2012 şi ce urmează. Ca de obicei, ei sunt stăpânii vremurilor,
nu vremea stăpâna lor. Dar asta doar pentru că vremea nu vine de aiurea, ea
este clădită de germanii înşişi. Poate învăţăm şi noi ceva.