În articolul „Ce face Colegiul Medicilor?”
din „Viața medicală” nr. 35/2017, semnat de dr. Nicolae-Iordache Iordache,
autorul scrie: „Nu înțeleg de ce Colegiul Medicilor își descurajează medicii
(proprii membri, pe care aparent îi reprezintă) în loc să-i încurajeze să
raporteze orice abatere de la o conduită etică, morală și profesională.”; „Nu
înțeleg de ce Colegiul Medicilor nu își asumă rolul de lider în a creiona
cadrul etic și moral (…) și în a-l face cunoscut atât membrilor săi, cât și
societății.”; „Nu înțeleg de ce Colegiul Medicilor se comportă ca un sindicat
și nici acesta măcar unul bun.”.
În urmă cu un an și jumătate, dr. Cristian
Sever Oană scria articolul „Va deveni irelevant Colegiul Medicilor?” („Viața
medicală” nr. 10/2016), care începea cu fraza: „CM este perceput de unii medici,
mai ales tineri, ca o autoritate a statului și nu ca propria lor organizație.”
Frazele celor doi arată cât de confuză este situația/funcția Colegiului
Medicilor (ca și cel al medicilor stomatologi, de altfel). O altă colegă, dr.
Letiția Coriu, lider în „Alianța Medicilor”, consideră că CM, „prin statutul ei
[organizației, n.m.], ar trebui să ne apere interesele” (vezi VM nr. 35/2015).
Interesant este că dr. Coriu este unul dintre medicii tineri care nu percep
Colegiul ca pe o autoritate a statului.
Dr. Oană este supărat că la intrarea în
Colegiu nu se dau examene de competență, nu există nicio selecție, „pe scurt,
nu te întreabă nimeni, nimic (...) Plătești, arăți diploma… și intri”. În
antiteză cu dr. Coriu, care a afirmat că CM „nu te apără la nevoie…”, dr.
Iordache este supărat pe acest organism că „se comportă ca un sindicat”, care
prin statut îi apără pe medici, deși nu îndeajuns...“
Ce spune legea
Legea 95 din 2006, republicată la
28.08.2015, arată în Titlul XII, Capitolul III Organizarea și funcționarea CMR,
Secțiunea 1 Dispoziții generale, Art. 412 (1) că CMR este organism profesional,
apolitic, fără scop lucrativ, de drept public, cu responsabilități delegate de
autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei
de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.
Cu alte cuvinte, CM este o autoritate a
statului, creat de legislativ pentru ca medicii să practice medicina controlat,
în binele pacienților. Din acest punct de vedere, al exercitării profesiei, CM
nu este al medicilor, ci este al cetățenilor români, adică al pacienților. Fac
precizarea că, în legea amintită, mai apar organisme echivalente CM, adică
autorități ale statului pentru exercitarea profesiilor respective: stomatologi,
farmaciști, asistenți, biologi etc.
Abuzurile statului
Problema Legii 95R/2015 este că ea continuă
abuzul statului instituit asupra medicilor încă de la prima lege a CM din 1995
(L74), atunci când afirmă, la art. 414 (b) că „apără demnitatea și promovează
drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate“. Prin
acest text, statul controlează toate drepturile medicilor, ceea ce este în sine
pozitiv, dar are dreptul să controleze și interesele medicilor, ceea ce este un
abuz.
Abuzul se manifestă și prin alte trei
aspecte legislative: termenul „membru”, „cotizație”, modul în care se înțelege
în România dreptul de a „aviza înființarea cabinetelor medicale private,
indiferent de forma lor juridică, și participă, prin reprezentanți anume
desemnați, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unitățile
sanitare publice” – art. 414 (3).
Calitatea de membru. Dat fiind
faptul că CM este o autoritate a statului, un medic nu poate fi „membru” al
unei astfel de autorități. Legea creează această confuzie. Medicii cred că sunt
membri ai unui organism profesional, când de fapt ei trebuie să fie doar
„înregistrați” la o autoritate a statului, care este CM. Prin urmare, cuvântul
„membru” ar trebui eliminat din textul legii.
Termenul cotizație. Ceea ce plătesc
medicii la CM, autoritate a statului, nu este cotizație. Este o taxă, care să
le permită să practice meseria de medic în România. Cotizația este altceva.
Legislativul trebuie să schimbe cuvântul „cotizație” din L95R cu cel de „taxă”.
Avizarea cabinetelor corelativ
cu „participarea la examenele din spitale publice”. În multe țări, Franța,
Germania, Marea Britanie, Canada, Danemarca, există un gen de negociere între
medici, organizați în sindicate, de obicei, și organismul statului de acest tip
(„Ordin”, „Cameră”, „Consiliu medical general”), în sensul că există un numerus
clausus la intrarea într-un teritoriu. De aceea, în București lucrează acum
14.000 de medici (vezi VM 23.01.2015), când acum zece ani erau doar 10.000. În
țară nu mai sunt medici în vaste teritorii etc.
Rezoluția CEDO
La 23 iunie 1981, CEDO (Curtea europenă a
drepturilor omului) judeca plângerea a trei medici belgieni care au considerat
că Ordinul medicilor din Belgia este neconstituțional și că încălcă convențiile
la care Belgia era/este parte, cu precădere articolul 11, paragraful 1 din
Convenția din 4 noiembrie 1950 privitoare la apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale. Medicii belgieni au acuzat „obligația de aderare la
Ordinul medicilor din Belgia”, cum am dori noi să acuzăm obligația de a adera
la CMR, ca inhibând libertatea de asociere, care include și libertatea de a nu
te asocia (!). Aceeași poziție a avut-o și un grup de parlamentari români în
urmă cu 11 ani, care au contestat la Curtea Constituțională Legea 95/2006
(Reforma în sănătate a ministrului sănătății din acele vremuri), adică
obligația de înscriere în CMR, în corelație cu Constituția României, art. 37
(dreptul la asociere). În acest sens, medicii belgieni în cauză au arătat că
însăși existența Ordinului medicilor din Belgia are efectul eliminării
libertății de asociere.
CEDO a arătat (la punctul 63 al dezbaterii)
că: „Ordinul, prin natura sa legală și funcția specific publică, nu constituie
o asociație în înțelesul articolului 11, paragraful 1”. Curtea europeană
explică ce înseamnă, în Belgia, organizarea Ordinului și funcția sa. Acest
paragraf este important pentru comparația cu ceea ce ar trebui să fie CMR, iar
noi să înțelegem de ce acesta este autoritate a statului.
Curtea notează mai întâi că „Ordinul
belgian al medicilor este o instituție de drept public. Nu a fost înființat de
persoane, ci de legislativ; este integrat structurilor statului, iar
judecătorii sunt, în cea mai mare parte, numiți de Coroană”. Astfel, CEDO arată
că a fi membru în Ordinul medicilor din Belgia nu echivalează cu a avea
drepturi ca membru, ci numai a avea obligația de a te înregistra în evidențele
Ordinului. Căci, Ordinul medicilor „urmărește un scop din sfera interesului
public asupra practicării medicinei. În contextul ultimei funcții, Ordinului i
se cere, în primul rând, să păstreze o evidență a doctorilor practicieni”.
Aceasta înseamnă că organizația respectivă
nu aparține unui grup de persoane, adică nu aparține profesioniștilor,
medicilor (!). În acest sens, legislația din Marea Britanie a găsit o rezolvare
reușită a problematicii, care se prezintă sub forma lui General Medical
Council (GMC), o organizație independentă atât de puterea executivă, cât și
de cea judecătorească și de organizațiile medicilor, ce are ca atribut apărarea
intereselor pacienților. Ea a fost înființată în 1858, după mai bine de 17 ani
de discuții parlamentare. GMC are, în principal, două atribute/obligații: este
organizația obligatorie pentru înregistrarea medicilor și este singura
organizație care îi poate judeca pe medici pentru practică neadecvată.
Înregistrarea medicilor este anuală, iar pentru aceasta medicii plătesc o taxă
de aproximativ 80 de lire pe an. GMC este condus de medici (75%), din care 50%
sunt aleși dintre practicieni și 25% nominalizați de universitățile de
medicină, și de nemedici (25%), numiți de guvern.
În contextul în care CEDO constată că
Ordinul medicilor nu are și nici nu poate avea capacitatea legală de a apăra
interesele grupului de profesioniști numiți medici, nu se mai pune problema
încălcării dreptului la asociere al medicilor. Căci se constată existența unor
organizații (belgiene) care apără interesele corpului medical (punctul 65),
„iar aderarea la acestea este liberă”. Privit din punctul de vedere al
Rezoluției CEDO, observăm duplicitatea legii române a sănătății, Legea 95R,
care, în două articole diferite, prevede două lucruri din care unul neconform
cu prevederile CEDO: art. 412 vs 414 (vezi mai sus textele). Dacă CMR este o
persoană de drept public (conform legii, așa este), atunci nu poate fi
organizație neguvernamentală, sau dacă este neguvernamentală trebuie ca statul
să conducă o parte din activitatea ei. Pe de altă parte, o organizație de drept
public nu are dreptul să reprezinte decât interesele publicului. Cu alte
cuvinte, CM nu are dreptul să reprezinte interesele medicilor, precum nici
Ordinul medicilor din Belgia (Franța sau Canada) sau General Medical Council
din Marea Britanie nu o fac.
Este o dilemă legislativă pentru țara
noastră, generată de o hotărâre a CEDO. Curtea Constituțională din România a
încercat să facă lumină în acest caz prin Hotărârea 298 din 2006, în care a
explicat cum este cu Rezoluția CEDO discutată anterior. Dar, deși Hotărârea
Curții Constituționale este obligatorie, nimeni nu a sesizat că Legea din
România (L95R/2015) este abuzivă.
În concluzie...
CMR face exact ceea ce trebuie să facă: să
îi apere pe pacienți de doctorii care nu își exercită profesiunea conform
Testului Bolam [dar despre Testul Bolam, cu altă ocazie]. În plus, este cazul
să observăm că CM și-a onorat atributul de „a își asuma rolul de lider în a
creiona cadrul etic și moral”, prin faptul că a publicat în Monitorul Oficial
Codul deontologic al medicilor din România. Însă, până când Parlamentul nu va
aduce definițiile legislative actuale la logica definițiilor CEDO, funcția
colegială va fi greșit înțeleasă, iar medicii vor suferi din cauza lipsei de
apărare.
