Au
fost publicate, de-a lungul timpului, diverse observații și studii care au
arătat importanța exercițiilor fizice în prevenirea, tratarea și creșterea
ratei de supraviețuire în diverse forme de patologie neoplazică. Ipotezele
invocate în explicarea acestui fenomen au fost multiple, fără ca vreuna să fie
capabilă a identifica cu precizie mecanismul prin care se obține îmbunătățirea
rezultatelor prin efortul fizic.
Rogers
C. și colab. oferă o listă a efectelor benefice induse de exerciții, apărută înSports medicine, care se reflectă în capacitatea lor de prevenire a
cancerului. Acestea sunt modificările de greutate și structură a corpului, cu
reducerea masei adipoase, modificări în secreția hormonului de creștere și a
celor reproductivi, reducerea inflamației cronice, reducerea fenomenului de
angiogeneză și a activării factorilor carcinogeni. În The Economist au
fost de curând prezentate cele mai recente rezultate ale cercetărilor
experimentale efectuate de echipa condusă de Pernille Hojman, de la Spitalul
Universitar din Copenhaga (Danemarca), care par a se apropia de înțelegerea
mecanismului final al efectului antineoplazic, obținut prin solicitare fizică.
Studiile au fost realizate pe șoareci cărora li s-a indus cancerul hepatic prin
injectarea de dietilnitrosamine, melanomul cutanat și melanomul cu metastaze
pulmonare prin injectarea de celule melanice maligne, șoarecii au fost apoi
expuși la diferite grade de exerciții fizice și comparați cu martori care nu au
avut acces la exerciții. În cazurile de melanom cutanat, tumorile au avut în
final o masă cu 61% mai redusă la șoarecii care au practicat exerciții zilnice,
iar la animalele cu tumori pulmonare s-a remarcat, de asemenea, o masă tumorală
mai mică cu 58% față de martori.
Microscopia
țesutului tumoral a arătat că animalele supuse la efort prezintă tumori cu o
prezență mai mare de celule imune, limfocite T și NK (natural killer).
Un alt lot a fost mai întâi modificat genetic, astfel încât să nu aibă
limfocite T, după care animalele au fost expuse formării de tumori, prin aceleași
metode ca la grupul primar. Subgrupul de animale care a urmat cele șase
săptămâni de program cu exerciții fizice a prezentat, din nou, tumori cu masă
mai mică decât martorii. Astfel, s-a ajuns la concluzia că nu limfocitele T
sunt agenții protectori față de multiplicarea tumorală, ci subspecia de
limfocite NK, care sunt celule cu proprietăți mixte: cele de limfocit T și cele
de limfocit citotoxic. Celulele NK produc mai multe interleukine (IL–4, IL–2,
IL–3, IL–17, IL–21), factorul de stimulare a coloniilor de macrofage și
factorul de necroză tumorală TNF–ɑ. Aceste celule reprezintă 0,1% din totalul
celulelor sanguine periferice.
Atunci
când s-a realizat o modificare a sistemului imun al animalelor, prin eliminarea
limfocitele T și cele citotoxice, efectul protector al exercițiilor fizice nu
s-a mai produs. Experiența unor studii mai vechi demonstrase că adrenalina mobilizează
eliberarea celulelor NK, iar cercetătorii au folosit injecțiile cu adrenalină
la un al treilea grup de animale cu tumori, care nu au fost expuse la exerciții
fizice. La aceștia s-a înregistrat o reducere a masei tumorale, dar nu atât de
pronunțată ca aceea obținută prin exerciții. Adăugarea IL–6 a contribuit la
reducerea progresiei tumorale.
Studiile
cercetătorilor danezi au demonstrat că mecanismul de prevenire a tumorilor
canceroase prin exerciții, cunoscut de mai demult, însă neexplicat încă, se
bazează pe intervenția sistemului imunitar, prin intermediul celulelor
limfocitare de tip NK, stimulate de adrenalină și de IL–6. Astfel se face încă
un pas în înțelegerea substratului bolilor maligne și a căilor de blocare sau
reversie a lor. Populația sănătoasă poate beneficia de o reducere a riscului de
boală neoplazică printr-un stil de viață activ, care include exerciții fizice
regulate, iar cei care suferă de cancer ar putea beneficia și ei de aceste
exerciții.