Newsflash

Eticheta halatului alb

de Dr. Ştefan GUTUE - sept. 3 2015
Eticheta halatului alb
     În viziunea omului de rând, șpaga este numitorul comun al halatelor albe. După eticheta de „șpăgar“ poate veni și cea de „bun profesionist“, „un medic foarte bun“, poate chiar și „am avut mare noroc cu el“, însă plicul care trebuie să intre în buzunar ca să miște lucrurile reprezintă eticheta finală.
     Paradoxal, din anii de facultate îmi amintesc cum în timpul stagiilor de semiologie și chirurgie, luând anamneza ori în timpul examenului clinic, pacienții îmi spuneau că „eu am mai multă încredere în voi ăștia tinerii că sunteți mai pasionați, vă uitați și la bolnav“. Este drept că noi, studenții, nu aveam presiunea programului de muncă din spital și îi puteam aloca pacientului oricât timp doream. Un alt pacient îmi mărturisea, cu ocazia unei anamneze prelungite, și faptul că „poate voi veți reuși să mai schimbați ceva cu sistemul ăsta medical“. La momentul respectiv nu înțelegeam prea bine despre ce este vorba și până nu ajungi în spital în rolul de aparținător, sau mai tragic, de bolnav, nu poți înțelege. Pot spune cu mâna pe inimă că în anii de facultate simțeam respectul pentru meseria de medic și îmi plăcea să proiectez în următorii ani aceeași imagine.
     Însă lucrurile s-au schimbat odată cu intrarea în rezidențiat. Brusc timpul devine scurt pentru toate sarcinile și apar responsabilități nu doar față de bolnav, ci și față de locul în care profesezi. Ceea ce aveam să descopăr pe lângă toate acestea este că odată cu îmbrăcarea halatului alb, de data asta din postura de medic rezident, vrând-nevrând am intrat în rândul „șpăgarilor“. Ironic, cu câteva luni înainte eram un student care avea tot viitorul și posibilitățile în față și, după un examen solicitant de tip grilă urmat de o lună de vacanță, deveneam brusc un om fără scrupule pentru care nu prima decât beneficiul material. Repet, în ochii publicului.
     Există multe articole scrise pe tema asta, însă am să vă povestesc o întâmplare care va ilustra mai bine decât orice teorie toată percepția oamenilor asupra profesiei de medic, șpăgii și respectului cuvenit.
     În anul al doilea de rezidențiat, părinții m-au ajutat să îmi cumpăr o mașină nouă. Spun „nouă“ deși era second hand, însă acel VW Polo micuț, diesel, care costase aproximativ 4.000 de euro, era pentru mine ca o gură de aer proaspăt după o Dacie 1310 cu care petreceam mai mult timp în service decât pe șosea. Spun cifrele pentru a nu exista dubii asupra transparenței. Eram fericit și aveam toate motivele, cui nu i-ar plăcea o mașină mai bună? Ei bine, fericirea a avut o viață scurtă întrucât toți cunoscuții nu s-au putut abține de la remarci de tipul „a început să îți meargă, nu?“, „au început și pacienții să dea?“, „gata, nu îți mai este rușine să primești?“, și tot așa. Cei mai ambițioși mă întrebau: „cum, doar atât ai reușit să îți cumperi?“. Îmi vine să râd acum deși atunci eram furios.
     Făcând gărzi neplătite și traversând perioada reducerilor salariale cu 25%, nu se punea problema de primit șpăgi pentru că nu mi-a plăcut niciodată eticheta asta, mai ales că primirea plicului echivalează cu anularea respectului în fața pacientului. Interesant este că nimeni nu s-a gândit vreo clipă că mașina ar fi fost cumpărată cu banii părinților.
     Ajungem în ziua de astăzi. Sunt proaspăt medic specialist și lucrez exclusiv în mediul privat încă de la terminarea rezidențiatului, mediul privat cu bune și rele, despre care aș minți să spun că este visul meu din punct de vedere profesional. Știm cu toții eticheta care se pune în mediul privat: „ăștia îți cer bani, aici e cu plată“, „plătești cu banul jos“, „e scump“. Una peste alta, prețurile sunt vizibile pentru toată lumea. Deși poate uneori sunt prea mari, nu există șpagă, iar consultațiile au ca scop lămurirea cauzelor medicale care l-au adus pe pacient la medic, nu evaluarea reciprocă pentru a vedea „cât trebuie să se lase în plic“.
     În urmă cu un an mi-am luat rămas bun de la mașina care m-a plimbat prin anii de rezidențiat și am cumpărat o mașină nouă, tot cu ajutorul părinților. Nu este o marcă așa de populară precum micuțul Polo, însă este nouă. Prețul mașinii a fost mult peste cel al mașinii din rezidențiat, cumpărate în viziunea celor din jur din șpăgi. Acum nimeni nu a mai glumit pe seama provenienței banilor, cel mai probabil fiindcă toți știu că lucrez în mediul privat și își imaginează probabil că sunt bine plătit. Poate că au dreptate, însă am realizat că am scăpat de eticheta pe care am purtat-o ceva timp. Și nu a trecut decât un an.
     Mă gândesc, cu un optimism deloc nejustificat, că medicii români din sistemul de stat pot scăpa de eticheta asta nenorocită pe care, fără să vrea, o poartă de zeci de ani. Avem nevoie de salarii decente, de absența corupției și puțin timp pentru a ajunge la normalitate. Se poate!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe