Ziua de muncă
a medicului rezident include și interacțiunea cu programele
informatice. Fie că este vorba de programul prin care se fac
externările, specific fiecărui spital, fie că este vorba de
programele de calcul al DRG-ului ori de SIUI, zilnic, medicul trebuie
să se așeze în fața calculatorului pentru a clăpări. Sisteme
informatice din spitale sunt numeroase – nu există un program unic
național – și utilizarea lor este departe de a fi ușoară,
intuitivă. De cele mai multe ori, externarea unui pacient este
prelungită cu 10–15 minute (experiență personală) din cauza
dificultății de a utiliza aceste programe. Spre exemplu, căutarea
codurilor diagnostice este dificilă, iar unele aplicații ascund
foarte bine posibilitatea de căutare în registrul de coduri.
Căutarea este nerafinată și programele nu întorc utilizatorului o
listă de coduri dacă se introduce un cuvânt din denumirea
acestuia. Unele programe necesită încadrarea strictă în categorie
pentru a găsi un cod.
Frecvent, se
întâmplă ca programul să nu salveze o epicriză. Unele aplicații
nu au buton de salvare, aceasta se face automat, dar nu de puține
ori s-a întâmplat ca textul deja introdus să dispară din program,
de la o zi la alta. Din motive necunoscute. Programele se
actualizează periodic, dar amuzant este că se introduc facilități
noi, care nu pot fi utilizate. Spre exemplu, programul pe care îl
folosesc zilnic conținea pentru externare doar câmpul „epicriză“.
După o actualizare, a apărut și câmpul „recomandări“. Însă,
chiar dacă acest câmp este completat în calculator, datele
respective nu se tipăresc pe biletul de externare. Urmarea?
Recomandările se scriu tot în câmpul destinat epicrizei. Situația
nu s-a remediat de mai bine de un an.
Poate că
problema cea mai mare a acestor programe este interfața neintuitivă.
Pentru medicii care nu sunt familiarizați cu calculatorul,
programele sunt aproape imposibil de utilizat. Dificultăți
întâmpină și proaspeții rezidenți – curba de învățare este
destul de plată chiar și pentru cei cu experiență (una-două
săptămâni).
Nu am avut încă
plăcerea de a utiliza „minunatul“ SIUI, întrucât
specialitățile pediatrice nu îl folosesc (încă), dar am avut
ocazia să arunc un ochi asupra aplicației. Cei care sunt siliți să
îl folosească zilnic nu ezită să îl critice prin orice mijloc.
Și pe bună dreptate: serverul este frecvent nefuncțional, iar
interfața este oribilă, dificil de înțeles și de utilizat.
Ca medic
rezident, interacționez zilnic cu programele acestea menite să
ne... ușureze viața. M-am bucurat nespus când am auzit de
programul GovIT Hub. În sfârșit, inginerii programatori pot fi
cooptați pentru a îmbunătăți viețile oamenilor. Însă
fericirea mea s-a dus de râpă când am citit despre unicul proiect
de sănătate – Prietenul pacientului, despre care nu se știe ce
face (am găsit doar două rânduri pe site-ul oficial al
proiectului). Înțeleg că medicul român nu are nevoie de prieteni
hi-tech. Doar avem destui, a se vedea cei de mai sus. Însă cred că
ei ne sunt mai degrabă dușmani. Oare de ce un singur proiect și
oare de ce atât de inutil? Poate pentru că ministrul sănătății
nu are informații despre problema IT a medicilor din țara asta?
Până la urmă, nu am văzut pe nimeni să vină să ne întrebe cât
de ușor sau de greu ne este să interacționăm cu programele zi de
zi, cât de user
friendly
sunt ele, cât de performante, cum ne-au scurtat durata externărilor
etc. De fapt, nu se cunoaște nici măcar câte programe de genul
acesta există, mai ales că firmele producătoare sunt adesea
obscure, iar sistemul de feedback lipsește cu desăvârșire.
Dar nu doar
calitatea softurilor este „la înălțime“. Calculatoarele
folosite în spitale sunt vechi, merg incredibil de greu, iar unele
folosesc în continuare Windows XP, pentru care nu se mai acordă
suport tehnic de câțiva ani deja, astfel că pot să apară
probleme de securitate a datelor.
Sper că
următoarea inițiativă de a aduna specialiști uniți pentru binele
comun să treacă de corupția licitațiilor din țara asta – unde,
cum s-a văzut, băieții deștepți ajung să încheie contracte cu
statul pe sume fabuloase, dar produc calitate zero – și să apară
un proiect valoros, care să poată fi implementat în instituțiile
prăfuite ale statului. Avem nevoie de softuri decente, de
calculatoare decente (și mai multe), menite să ne ușureze munca,
nu să o îngreuneze.
Până atunci,
rezidentul se întoarce la calculatoarele puține și vechi, unde,
pentru a externa pacienții, trebuie să iei bon de ordine, unde
programul îți joacă feste zi de zi, iar imprimantele sunt deja un
lux.