Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Dublul îndreptar al lui Paul Kalanithi

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU joi, 17 noiembrie 2016
     Era cât pe ce să nu citesc cartea doctorului Paul Kalanithi, When Breath Becomes Air (Random House, 2016, tradusă și la noi sub titlul mai comercial „Cu ultima suflare“, la editura Nemira). Citisem, anul trecut, eseul lui Kalanithi despre timp, din Stanford Medicine. Știam, așadar, care este subiectul cărții: memoriile unui tânăr neurochirurg în plină ascensiune profesională, care află că are cancer pulmonar terminal (adenocarcinom în stadiul IV). O lectură foarte puternică. Însă, în meseria mea, suferința, tragedia, moartea sunt fenomene cu care mă întâlnesc zilnic. Vreau să nu mă mai întâlnesc cu ele când ajung acasă. E o lașitate intelectuală din partea mea, dublată și de ipocrizie: adesea critic tendința culturii noastre de consum de a ne preface, precum Epicur, că moartea nu există, că nu va trebui să o înfruntăm, că vom trăi veșnic. Și iată că eu însumi nu mă simțeam deloc pregătit ca, la sfârșitul zilei, să deschid o carte despre viața în proximitatea și iminența morții. Curiozitatea a fost însă o patimă mai grea decât teama, așa că, până la urmă, am citit-o într-o zi.
     When Breath Becomes Air face parte din acel nou val de literatură de non-ficțiune, pe care, în diletantismul meu, l-am botezat „transcendență interumană“. E vorba de narațiuni ale căror personaje reale ies din matca despre care se consideră, tradițional, că este ermetică și interzisă, încălcarea limitelor lor fiind de regulă un tabu. Paradoxal, mulți dintre autorii acestui val sunt medici (Oliver Sacks și Atul Gawande, printre alții), poate tocmai pentru că rolul social de doctor e printre cele mai conservatoare și ermetice dintre câte sunt. Între medic și pacient există o barieră, o falie care ne desparte și ne unește în același timp. În ultima vreme însă, această delimitare e tot mai des pusă în chestiune, ca și rolurile actorilor sociali care stau de o parte și de alta a ei. Dar, la capătul acestei treceri, adesea dureroasă, forțată și, în cazul de față, tragică, există sens și bogăție, cel puțin pentru cititori. Indiferent de care parte a baricadei se află ei.
     Atât cartea, cât și autorul sunt altminteri greu de clasificat. Este Kalanithi medic sau scriitor? Filozof sau om de știință? Nu e nicio contradicție sau delimitare între aceste categorii. La urma urmelor, orice medic este un scriitor. Orice pacient generează, prin filtrul medicului, o narațiune, un text cu o anumită semnificație. Și orice scriitor adevărat este, în cele din urmă, un vindecător. Iar cartea? Roman, jurnal, non-ficțiune, interogare filosofică? Cu siguranță, e o operă precisă și elaborată cu măiestrie clasicistă. Două părți simetrice și antitetice, niciun cuvânt în plus, o lectură densă și totuși foarte fluidă. Un Dante concis, fără înflorituri renascentiste, dar renascentist totuși prin depășirea aproape continuă a limitelor de stil și gen. O poveste de dragoste. Un page-turner, de citit într-o singură zi, care îți lasă, la final, o durere surdă în piept.
     Dar, dincolo de aprecierile critice sau emoționale, When Breath Becomes Air este de fapt un dublu manual. Pentru omul obișnuit, pentru „pacient și aparținător“, este un îndreptar despre cum să îți întâmpini moartea inevitabilă. Chiar dacă Montaigne zicea că „să filozofezi înseamnă să înveți cum să mori“, nu există prea multe cărți care să abordeze pragmatic subiectul. Dacă relatarea e autentică, Kalanithi moare într-un mod exemplar. Niciodată dându-se bătut, dar nici cu machism și bravadă nerealistă, căutându-și sensul și identitatea până în ultima clipă, înconjurându-se de dragoste, permițându-și să fie vulnerabil până la lacrimi și totuși (sau poate tocmai de asta) niciodată depresiv. Moartea în sine devine astfel aproape irelevantă altfel decât ca factor care dă semnificație vieții. Toți murim. Doar că mulți dintre noi preferăm să pretindem contrariul, să scoatem moartea din ecuație ca să ne putem complace în vieți în care totul e amânat, în care narațiunea și sensul nostru sunt diluate sau chiar incoerente. Orice tratat despre cum să mori trebuie neapărat să fie un tratat despre cum să trăiești. Și cartea lui Kalanithi este un asemenea vademecum.
     Pentru medic, mesajul e chiar mai important. Explorator existențialist al vieții și morții, Kalanithi ne împărtășește ce a descoperit în spital: adevăratul rol al medicului. Muribund fiind, deci fără nimic de pierdut, o face fără să se teamă să dezvăluie propriile noastre tabuuri, vulnerabilități, tociri afective, alunecări etice, în intimitatea sacrosantă pe care medicii o au cu moartea și suferința, de la cadavrul din primii ani de facultate la pacienții care mor în ciuda eforturilor noastre. Dar, mai ales, oamenii cărora boala (a lor sau a celor dragi) le-a schimbat definitiv viața, le-a dezintegrat speranțele de viitor, planurile, însăși identitatea. Rolul medicului nu e doar cel tehnic, de intervenționist chirurgical în cazul autorului, ci acela de „a ține pacientul în brațele noastre protectoare“ până când el și familia lui își regăsesc o traiectorie, o existență, o nouă identitate. E singura victorie adevărată la care poate spera un medic și singurul lucru care te face medic bun, dincolo de „standardul minim de practică“. Tot restul e entropie ireversibilă, poate doar încetinită.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC