Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Dreptul de a spune nu

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU joi, 6 iunie 2013

Medicul are, conform statului său profesional, dreptul de a-şi alege pacienţii, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, când este obligat să intervină. Cât de clar este trasată linia dintre uz şi abuz? Există diferenţe între practica publică şi cea privată? (Dr. A. M.)

 

   A alege pacienţii înseamnă a-i accepta pe unii şi a-i refuza pe alţii. În principiu, un medic trebuie să refuze bolnavii pe care nu-i poate îngriji pentru că nu se pricepe sau pentru că nu are timp. Refuzul de a îngriji trebuie să fie conform principiului justiţiei sociale, adică să se aplice uniform categoriei din care face parte bolnavul. În sistemul privat, principiul justiţiei sociale, la care mă refer, funcţionează cam la fel, să zicem, ca în cazul unei benzinării. Proprietarul are dreptul să stabilească orarul benzinăriei, preţurile practicate, cantitatea minimă şi maximă de combustibil alocat fiecărui vehicul, accesul la pompa de aer şi la toaleta staţiei. Dar nu poate alege clienţii şi nici nu poate schimba ordinea în care sunt serviţi. Un medic, în cabinetul său privat, are dreptul să refuze bolnavi care nu îl pot plăti, pe cei cu boli de care nu vrea să se ocupe şi pe cei care vor să-i consulte în zilele în care cabinetul este închis. Un exemplu des întâlnit în Statele Unite este cel al ginecologilor care nu vor să practice obstetrica; singura obligaţie pe care o au, în cazul in care o pacientă este gravidă, este să-i pună la dispoziţie o listă a obstetricienilor din localitate. Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul spitalelor private. Ca să rămânem în domeniul ginecologiei, în spitalele catolice din Statele Unite nu se efectuează întreruperi de sarcină la cerere, deşi acest tip de avort este legal în întreaga ţară.
   Obligaţiile medicilor din sistemul public sunt mai complexe şi dreptul de a alege bolnavii este mult mai limitat. Motivul principal este legat de faptul că sistemul public aparţine statului, care are un contract social cu populaţia, pentru acordarea îngrijirii medicale. Sistemul public nu poate refuza bolnavii care nu pot plăti, nu poate invoca existenta unor boli de care nu vrea sa se ocupe,  si nici nu îşi închide vreodată porţile. În cazul sistemului public, medicul are contract cu spitalul în care lucrează, nu direct, cu fiecare bolnav în parte, aşa cum se întâmplă în sistemul privat.
   O situaţie care demonstrează limitele etice ale autonomiei medicilor din sistemul public de sănătate din România este cel al unităţilor în care nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în Săptămâna Patimilor, care precede Paştele creştinătăţii de rit ortodox. Iată cum a fost prezentată recent această decizie, de un cunoscut post de televiziune: „Cele mai mari maternităţi care nu vor face avorturi la cerere în Săptămâna Patimilor sunt Braşov, Timişoara, Iaşi şi Constanţa. Medicii de aici spun că vor face astfel de intervenţii doar în cazurile medicale de urgenţă, adică atunci când este absolut necesar pentru sănătatea pacientei. Doctorii spun că nu riscă nimic luând decizia de a nu face întreruperi de sarcină în următoarele zile. Este o intervenţie pe care pacientele decid când o fac, astfel că amânarea cu o săptămână nu le pune în niciun fel sănătatea în pericol. Sunt totuşi şi maternităţi care nu ţin seama de această cutumă creştină din Săptămâna Patimilor. La Cluj, de exemplu, medicii ginecologi vor avea program normal în toată această săptămână şi vor face toate procedurile solicitate de paciente“. Decizia de a refuza efectuarea unei proceduri legale în timpul acestei săptămâni încalcă toate cele patru principii etice ale relaţiei dintre bolnavi şi medici. Beneficienţa şi non-maleficienţa sunt încălcate pentru că prelungirea unei sarcini nedorite poate avea consecinţe psihologice, din cauza anxietăţii şi a stresului. Autonomia pacientei este încălcată în favoarea preferinţei religioase a medicului. În sfârşit, justiţia socială este încălcată, pentru că maternităţi din sistemul public şi, probabil, o parte din instituţiile private nu participă la acest refuz, creând un dezavantaj geografic sau financiar pentru unele dintre femeile care solicită această intervenţie. Poziţia celor care subscriu la această interdicţie este imposibil de justificat legal şi greu de apărat din perspectivă religioasă. Refuzul de a întrerupe sarcini care evoluează normal, dar numai o săptămână în fiecare an, nu este o cutumă creştină. El poate fi prezentat de cei care îl susţin, ca pocăinţă pentru avorturile făcute înainte de Săptămâna Patimilor. Dar pocăinţa (metanoia, în limbajul Evangheliilor) implică mărturisirea răului (a păcatului) pe care l-am făcut, regretul sincer, şi, mai presus de orice, promisiunea solemna de a nu păcătui din nou, în acelaşi fel.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC