Newsflash

Două greșeli

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 14 2015
Două greșeli
     Opinia mea este destul de fermă: atunci când cineva nu știe, există o singură soluție corectă, să întrebe. În articolul „Scoate nasul din pagini și din carnetul cu note“ (rubrica „Student la medicină“, „Viața medicală“ nr. 31/2015, pag. 12), apare următorul text: „Niciun cadru didactic nu îți va spune cum să faci o lucrare, cum să o prezinți publicului sau cum să răspunzi la întrebările unei comisii. Asta înveți pe cont propriu, făcând mai mult decât ți se cere“. De două ori greșit!
     Accesul în sfera „Cercului de microbiologie“ este universal și fără obligații. La Cercul de microbiologie, de aproape 15 ani, se discută nu doar lucruri legate de microbiologie, ci și cum trebuie prezentată informația științifică, care sunt modalitățile de abordare din perspectiva prezentatorului, cum se realizează o lucrare și cum se participă la o activitate care se poate încheia prin realizarea și prezentarea unei lucrări (la un congres științific studențesc ori la un congres național sau internațional). Studenții (care doresc, bineînțeles, nimeni nu este silit să învețe ce nu dorește) învață să scrie și chiar să publice o lucrare în reviste științifice și... câte și mai câte. Accesul nu doar că este universal, dar și foarte facil, la un clic distanță: www.microbiologie.ro. Sunt convins că există și alte activități asemănătoare organizate de alte cadre didactice din universitatea noastră. Ca atare, o expresie de tipul „niciun cadru didactic“ este nepotrivită și nu ar trebui să mai fie repetată.
     Apoi, este incorect să discutăm despre „a face mai mult decât ți se cere“. Atenție! Ne aflăm într-o zonă specială, care nu se poate numi meserie, ci misiune, având la bază (așa ar trebui) o vocație. Ce înseamnă „mai mult decât ți se cere“? Orice viitor medic trebuie să aibă tendința spre vârf, spre ceea ce este mai nou și mai bun. Cursurile și lucrările practice ar trebui să reprezinte un punct de plecare. Există bibliotecă reală și virtuală (electronică). În ultimii patru ani, a existat și un efort material important al universității pentru a permite accesul gratuit la zeci sau sute de mii de articole, la cărți științifice, la conferințe și congrese (și materialele produse în cadrul acestora).
      Nu îmi place să critic tinerii și viitorii colegi, însă am pretenția ca, în cadrul comunității universitare, să existe comunicare, colaborare, colegialitate și susținere reciprocă și tot ce este mai bun și necesar dezvoltării acesteia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe