Studentul numărul 1: „Legat de examenul practic de
microbiologie... Ce am putea face concret pentru a ne fi permis să dăm examenul
puțin mai devreme, dat fiind că exact în prima zi de sesiune dăm examenul la
fiziologie?”
Studentul numărul 2: „Mă numesc... și împreună cu...
(reprezentant al grupei...) am avea marea rugăminte să dăm examenul practic la
microbiologie în săptămâna 29.05–4.06 deoarece primul nostru examen este la
fiziologie în data de... și am dori să avem măcar o săptămână de pregătire
înainte de acesta. Examenul practic la fiziologie oricum este deja fixat pentru
data de... și nu se poate modifica. Am discutat deja cu asistenta noastră,
doamna... și dânsa a spus că este dispusă să dăm în acea săptămână, însă doar
cu acordul dvs. Apelăm la înțelegerea dvs. și sperăm că va fi posibil”.
Două citate pe aceeași temă. Mai întâi vreau să precizez că este
vorba despre doi studenți pe care îi apreciez. Nu pentru această solicitare!
Rugămintea lor vine în contextul în care m-au auzit vorbind de multe ori la
curs și sunt dintre viitorii colegi care pot să îmi înțeleagă mesajul. Cu toate
acestea, nu prea colegial, îmi cer să încalc regulamentul universitar și să
„închei” semestrul de paisprezece săptămâni în treisprezece. Apoi, trebuie să
precizez că la data primirii acestor rugăminți mai erau trei săptămâni până la
examenul de fiziologie – timp suficient pentru învățat și/sau repetat chiar și
în cazul în care studiul urma să înceapă abia atunci.
În mod colegial, între sfaturile pe care le-am dat repetat
studenților mei a fost și cel cu privire la pregătirea din timp, unica variantă
care permite reținerea noțiunilor studiate pentru o perioadă semnificativă –
chiar și după examen. Timpul, așadar, a început să se scurgă din luna martie și
oricare dintre viitorii colegi se putea pregăti corespunzător, din vreme. În al
treilea rând este de subliniat lipsa de colegialitate în cadrul discuțiilor pe
fronturi diferite, de exemplu prin negociere cu asistenții universitari pentru a
convinge coordonatorii de curs să renunțe la reguli (să încalce regulile). În
mod normal solicitările de acest tip nici nu ar trebui să ajungă la mine. Ar
trebui să fie stopate la nivel de asistent de grupă. Studenții pot cere orice.
Colegii care se ocupă de ei în cadrul lucrărilor practice trebuie să își
protejeze profesorul și să îi anunțe pe studenți scurt și fără comentarii
suplimentare: „Semestrul universitar are paisprezece săptămâni, activitatea
noastră durează atât cât este stipulat în regulamentul universitar, fiecare
dintre noi are drepturi și îndatoriri, haideți să ne vedem de treabă”.
Problema viitorilor colegi nu este cum să scadă numărul
săptămânilor de activitate ci, cum să învețe mai bine, cum să fie mai
preocupați de misiunea lor, cum să ajungă medici buni sau foarte buni și oameni
pe măsură. În plus, ar trebui să fie preocupați de lucrurile cele mai
importante. Recent le-am prezentat din nou modul cum se organizează granulomul
TB, modul minunat (inexplicabil prin scheme obișnuite, la îndemâna noastră) în
care macrofagele alveolare naive reacționează, se adună, „își distrug pereții”,
se unesc unele cu celelalte și realizează o „coroană de protecție”, secretă
citokine și stimulează limfocitele T care la rândul lor „le învață” pe
macrofagele din următoarea generație „cum să se poarte” cu Mycobacterium
tuberculosis. Și astfel, din o sută de oameni infectați doar cinci fac
tuberculoză... că dacă nu ar fi așa... vai de noi!
Studenților trebuie să le fie foarte clar că au drepturi, dar și
îndatoriri. Universitatea noastră a pregătit în sprijinul comunității
universitare o Cartă. Oare câți dintre viitorii colegi au citit-o (deși fac
parte din comunitatea universitară a UMF „Carol Davila”)?. Oare câți dintre
viitorii colegi au citit reglementările privind activitatea studențească? În
cazul în care acestea sunt perfectibile, cine să participe la îmbunătățirea
lor, cu propuneri? Chiar ei! Dar dacă nici nu le citesc... Studenții se
preocupă foarte mult de note. „Notele contează!” Dar mult mai importante sunt
noțiunile cu care rămân după examen sau chiar și pentru mulți ani, ulterior. În
acest scop este necesară pregătirea continuă, sau aproape continuă (între
sfaturile pe care insist se regăsesc și cele legate de sănătatea lor, de
necesitatea de a merge în excursii, de a face sport, de a se odihni în mod
corespunzător).
Și iată, revenim la note și la atenția dedicată acestui scop.
Săptămâna trecută discutam despre un procent: 2,13%. Calculasem acest
procent pentru doar două serii și jumătate din patru. Acum pot anunța
rezultatul final. Din patru serii de viitori colegi, interesați în a lua note
bune (cel puțin declarativ), doar doi virgulă nouăzeci și șapte la sută (2,97%)
au urmat sfaturile primite. Aminteam necesitatea de a scrie complet și corect
titlul subiectului de examen. Discutam despre modul în care trebuie tratat un
subiect clasic, de diagnostic în microbiologie (exersat săptămânal împreună cu
ei timp de peste douăzeci de săptămâni). Pentru a evita erorile la examen am
ales ca la curs să discut de încă patru ori modul în care acest tip de subiect
trebuie tratat, cu sfaturi și exemple concrete. Și?! La colocviul de săptămâna
trecută, sfaturile mele au fost respectate în întregime de mai puțin de 3%
dintre viitorii colegi. Evident că m-am necăjit – tare. Apoi, mi-am adus aminte
de cuvintele profesorului care m-a coordonat în pregătirea tezei de doctorat.
În primii ani, domnia sa m-a văzut necăjit după o sesiune de examene. Am
discutat despre studenți, despre munca noastră (ca asistenți), despre transmiterea
corectă a noțiunilor și despre rezultatele (slabe) la evaluare. Atunci dânsul
mi-a spus: „Dacă vei avea, din o sută, un student bun sau foarte bun, trebuie
să fii mulțumit”. Am încercat să îl ascult. Încerc în continuare. Nu reușesc.
Eu doresc ca toții viitorii colegi să fie buni sau foarte buni și știu că este
posibil. În același timp consider că este și aceasta o lipsă de colegialitate:
lipsa pregătirii, învățătura superficială, în ciuda încercărilor noastre de a
le fi alături și de a-i ajuta.
Procentul menționat este foarte mic, mai ales că se leagă de
ideea de notă – și toți viitorii colegi doresc să ia note mari. Iar eu și
colegii mei din catedră nu putem să pricepem această nepotrivire: să vrei să
iei note mari și să te porți ca și cum nu ți-ar păsa de note. Însă, se poate și
mai și. Pentru că din tezele citite se pot extrage nenumărate „perle”. În
categoria „perlelor” se poate pune și situația unui coleg care, deși avea de
răspuns la nouă întrebări... a dat răspuns la zece. Cam la fel am putea vorbi
și despre alți viitori colegi care având de ales un răspuns corect (din cinci)
au ales trei, patru, chiar și cinci răspunsuri. Dacă aplicam (după terminologia
eronată a viitorilor colegi) „grila negativă” ar fi obținut un rezultat cu
minus în față. Un student a scris: „Gonococul este un enterococ gram pozitiv
care crește pe un mediu ce trebuie să conțină CO2 pentru care se
folosește esicatorul”. Nu vom comenta erorile de scriere. Însă, mutarea unui
microorganism Gram negativ în altă zonă a microbiologiei nu ar trebui să fie
posibilă. „Stafilococii produc toxiinfecții alimentare prin endotoxinele
preformate”. De această dată avem o mutare inversă, microorganismul Gram
pozitiv deține structurile celor Gram negative. Această eroare a apărut în
câteva zeci de teze. În ciuda realității, în ciuda repetițiilor și în ciuda mea
– am atras atenția cu privire la endotoxină de cel puțin douăsprezece ori pe
parcursul acestui an. „Meningococii se pot dezvolta pe geloză simplă”. Ei, cât
de multă economie am putea face la mediile de cultură și cât de multe
microorganisme implicate în meningită am putea izola dacă lucrurile ar sta
chiar așa! Însă se poate și mai și: „Meningococii se pot izola din lichidul
cefalorahidian la indivizi sănătoși”. Sau: „Yersinia pestis produce
pesta pneumococică”. Cu privire la același microorganism apar enunțuri hilare,
dar și cu erori ce produc multă mirare: „Principala boală pe care o produce în
afară de toxiinfecțiile alimentare este pesta, transmisă de purice care a
ciupit un șoarece având această boală”. Să râzi... să plângi... Ce să facem mai
întâi!?
Până
voi afla răspunsul la ultima întrebare, nu îmi rămâne decât să păstrez
speranța, să continui să le dau exemple de colegialitate atât în vorbă, cât și
în faptă, să îmi doresc să le înțeleagă, dar mai ales să își înțeleagă rolul și
misiunea, colegial.