Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Doctorul și anonimul

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 9 octombrie 2015
     Mult după sfârșitul programului de lucru, bătrânul doctor își scoase halatul, își puse parpalacul și pălăria demodată și ieși din policlinică. Pe treptele abrupte pe care le cobora cu infinită grijă, își permise să se gândească la ultimul pacient din ziua respectivă, cel cu cardiomiopatia hipertrofică. „Ăsta mai și fumează, are risc de moarte subită, urcă mai degrabă niște scări și gata, nici n-o să apuce să-și dea seama ce i se întâmplă“. Continuă să mediteze astfel și în stația de autobuz, dar își dădu seama că, de fapt, se gândea la el însuși. La urma urmelor, și el o să moară într-o zi și, după cum stau lucrurile, ar putea fi peste zece ani, dar ar putea fi și mâine. Se gândea tot mai des la asta și era de fapt normal. Dar nu la policlinică. „Interesant, poate halatul ăla are efect antidepresiv, blochează gândurile urâte.“
     Într-adevăr, pe măsură ce se îndepărta de policlinică, gândurile lui își schimbau direcția: în loc să se îndrepte către lucrurile și oamenii din jur, se orientau către el însuși, ca niște săgeți ostile. „Sau ca niște bumeranguri“.
     – Ce faceți domnu’ doctor, gata treaba?
     Nici nu-și dădu seama, la început, că vorbea cineva cu el. Se uită la bărbatul din fața lui și îi luă cinci secunde bune de perplexitate până să-l recunoască pe ultimul lui pacient, cel cu cardiomiopatia. Și doar îl văzuse adineauri. O fi declinul cognitiv al vârstei de vină.
     – Să nu vă recunosc, domnule doctor, așa, în autobuz – îi îngână vocal gândurile pacientul. Parcă aveți altă față. Ia ziceți, chiar trebuie să mă las de fumat? Dacă le scad nițel, nu e mai bine? Mă gândesc să nu le întrerup așa, brusc, că mă urc pe pereți.
     Bătrânul doctor nu fusese niciodată amator de conversații în mijloacele de transport în comun. Cu atât mai puțin dădea consultații în ele. Mormăi un „faci cum vrei matale“ și-l văzu pe interlocutor cum dă înapoi. Se văzu pe sine însuși în ochii pacientului, cum propria lui față își rearanjează mușchii în masca de o severitate indiferentă rezervată policlinicii. „Aș putea să fac mai des asta, doar ca să văd dacă se sperie oamenii pe stradă de mine“, chicoti mental doctorul.
     Ajunse acasă pe întuneric. Își puse parpalacul în cui și aprinse reflex televizorul. Chiar dacă se străduia, tot nu reușea să se lase interesat de știri. Schimbă câteva vorbe cu soția. Îi povesti și de ultimul pacient, și de felul în care nu se recunoscuseră reciproc în autobuz. „Poate ar trebui să mă bucur de pensie, în loc să merg zilnic cu autobuzul la policlinică, și să alerg toată ziua la Colegiu pentru prelungirea dreptului de practică. Da, ai dreptate, e absurd, mai bine merg cu tramvaiul sau chiar pe jos, mi-ar prinde bine. Parcă în tramvai respiri mai bine.“
     Soția doctorului murise de șaptesprezece ani, dar instituția căsniciei câștigă, după o anumită vreme, dreptul la veșnicie. Unii vor să se prevaleze de el și să continue conversațiile târziu în noapte. Nimic anormal în asta. E privilegiul vârstei. Alte vârste au alte privilegii, de exemplu, când ești mai tânăr, poți să te întrebi cine ești sau ce vrei. Domnul doctor nu se mai întrebase de multe decenii cine e, dar acum, mai mult ca o curiozitate rebusistică decât ca o dilemă existențială, se gândi dacă unitatea lui de minte nu e cumva o iluzie. Dacă nu cumva există două persoane, care nici măcar nu seamănă una cu alta fizic. Pe una o știe bine, poartă halat, are privirea severă, urechea fină și intelect de Hercule Poirot. E o persoană respectată, nu pe cât și-ar dori, dar oricum, lumea îi spune „domnule doctor“ și ia în serios tot ce zice. Mai puțin tipul cu țigările, dar e treaba lui ce face. Și mai puțin acum decât înainte să iasă la pensie, dar și asta e normal. Persoana asta nu se gândește aproape niciodată la ea însăși.
     Și apoi e celălalt domn doctor, că nu știa altfel cum să-i zică. Ăsta cum o fi? Se strădui să-și dea seama, dar era într-un impas. Nici măcar nu știa cum arăta la față, nu cum se vedea pe el în oglindă, ci cum îl văd ceilalți oameni, în autobuz. Ia să vedem, ce știm despre el: că se gândește la el însuși. Că are o soție cu care stă de vorbă și niște copii cu care nu stă de vorbă. Că la un moment dat a vrut să se facă doctor, dar de ce oare? Sigur, motivele nu mai contează, de-ale tinereții, contează doar că a ajuns unul și că, uite, după vreo cincizeci de ani, poate spune că a scos-o la capăt onorabil și e încă activ, încă la policlinică, văzând bolnavi. Precum ăsta cu cardiomiopatia și țigările.
     Și bătrânul domn doctor adormi foarte târziu, ca în fiecare seară, când algoritmii complicați despre pacienți se topiră în materia amorfă a viselor, din care toți ne tragem.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC