Recent, în nr. 8 (24 februarie 2012), „Viaţa
medicală“ a prezentat, sub semnătura dnei Elena Solunca, cu titlul „Vocaţia ca
excelenţă“, o invitaţie la lectura cărţii medicului jurnalist Vlad Mixich,
„Fanaticii“. Apariţia acestui volum de interviuri-eseuri în peisajul actual,
arid şi secetos al societăţii contemporane, cu mulţi (prea mulţi!) care îşi
clamează apartenenţa la intelectualitate, cultură şi morală, atrage atenţia.
Cele nouă personalităţi prezentate în recenzie demonstrează diversitatea
domeniilor în care se poate exprima adevărata vocaţie. Cel de al zecelea
„fanatic“, omis din enumerare, este tânărul cercetător din Institutul
Cantacuzino, biol. Cătălin Ţucureanu, un pasionat al domeniului imunologiei
bolilor infecţioase şi un simbol al echipei de fanatici din care face parte.
În prezentarea sa, Vlad Mixich se lasă
condus de propriul „fanatism“, cu dorinţa de a semnala adevărul (numai adevărul!),
pentru noi şi pentru posteritate, mergând pe urmele fantomei care bântuie
Institutul, după cum presa şi „Viaţa medicală“ au semnalat în mai multe rânduri.
O viaţă profesională trăită în Institutul
Cantacuzino îmi permite să scot în evidenţă tipul de „fanatism colectiv“ al cantacuziniştilor, care a scăpat atenţiei
comentatorilor. Cu fanatism s-au urmărit obiectivele fondatorului – în
cercetare, producţie, învăţământ –, totul în slujba sănătăţii publice. Mai
presus de toate, se întrevede existenţa minţilor luminate şi oneste, străine de
interese meschine şi de grup, care au ajutat şi sprijinit, înţelegând rolul de
interes naţional al Institutului, manifestat în contribuţia continuă la
asigurarea şi menţinerea sănătăţii.
