Unii
colegi cunosc datele oficiale de la centrul de control al bolilor din Stockholm
(ECDC) sau au întâlnit cazuri de hidatidoză. Infecția cu Echinococcus
granulosus este (?) endemică în țara noastră. De ce am pus semnul
întrebării? Pentru că, în acest caz (la fel ca în multe din bolile
infecțioase), datele pe care le avem la dispoziție sunt... plăpânde. Interesul
pentru supravegherea bolilor este scăzut, iar fondurile necesare sunt la limita
de supraviețuire; din când în când, câte un fenomen epidemiologic mai serios
duce la trezirea autorităților și, pentru o scurtă vreme, situația pare să se
îmbunătățească.
Având
în vedere că există maladii neglijate, la nivelul Comunității Europene s-a
decis că abordarea acestora devine necesară. Astfel, a existat o competiție
pentru granturi și unul dintre proiectele câștigătoare s-a referit la
hidatidoză. Între parteneri, unul este din România. Spiritul de colegialitate
se poate manifesta pe plan local sau la nivel internațional. Pentru a câștiga
un proiect este necesar ca aplicația să fie redactată foarte bine, iar
participanții să demonstreze că pot realiza împreună un consorțiu care să
cheltuiască fondurile europene în mod judicios, corect și cu rezultate
relevante în context european. Fiecare partener are un conducător de proiect și
trebuie să pună la punct o echipă (cel mai adesea multidisciplinară) care să
funcționeze. Coordonatorul partenerului român este o persoană cu multă
experiență, câștigătoare a numeroase proiecte, implicată în multe studii de
interes. Echipa pe care o conduce include clinicieni, chirurgi, membri cu
experiență în domeniul laboratorului și sănătății publice, precum și voluntari.
Despre voluntarii studenți și despre implicarea lor într-o misiune a unei
echipe de colegi merită să discutăm într‑unul dintre articolele viitoare.
În
cadrul proiectului nostru, o parte importantă este reprezentată de munca pe
teren – deplasarea în mai multe sate din diverse județe ale țării, pentru
investigarea activă a prezenței chisturilor hidatice. Fiecare deplasare a
implicat o bună organizare, direcționarea activităților (realizată de
coordonatorul partenerului român) și, fără niciun dubiu, spirit de
colegialitate. Într-o echipă, membrii se suplinesc unul pe celălalt, se
înlocuiesc în momentele de oboseală (activitatea pe teren s-a desfășurat, de
regulă, în intervalul orar 9–18,30 sau chiar mai mult, cu mese de prânz
întârziate mult înspre seară, cu pauze minuscule, cu momente de presiune), se
ajută, încearcă să se înțeleagă din priviri.
Dezinteresul pentru sănătatea publică este
însă arhicunoscut și cvasipermanent. Declarațiile și promisiunile nu țin loc
de fapte. Acest dezinteres nu aparține doar autorităților de sănătate, dar și
societății civile și – de ce nu? – trusturilor mass-media. De acest dezinteres
m-am lovit adeseori atunci când lucram într-o poziție de conducere în sistemul
de sănătate. Îmi aduc aminte că o persoană ajunsă astăzi într-o poziție destul
de însemnată în cadrul postului de televiziune în care lucrează mi-a răspuns la
întrebarea „De ce nu transmiteți și informații utile pentru cetățeni?“ într-un
mod care, la vremea aceea, m-a mirat: „Pentru că pe șeful nostru îl interesează
numai informațiile care au o doză de scandal“.
Lucrurile
nu par să se fi schimbat între timp. Săptămâna trecută am ajuns pentru a face
screening pentru hidatidoză în satul Văleni din județul Vaslui. Membrii echipei
noastre au avut un grad de emoție negativă în seara dinaintea deplasării în
satul respectiv, însă, cu sau fără emoție, pregătirea a fost identică
pregătirilor 
noastre pentru a merge în celelalte sate, s-a pus totul la punct,
s-au pregătit toate cele necesare pentru a asigura condiții optime de
investigare a sătenilor care urmau să ajungă la noi. În drum spre dispensarul
medical, am remarcat o mașină dotată pentru a putea transmite în direct. După
ce activitatea concretă a început, la revenirea din satul vecin (o echipă bună
este în stare să lucreze unită, în același loc, sau să se subîmpartă în funcție
de condițiile locale și să rămână echipă chiar și atunci când activitatea se
desfășoară în sedii diferite), am oprit mașina și am mers la cei care se aflau
lângă carul de reportaj (foto). Nu contează părerea mea despre postul
respectiv, aici era vorba de o acțiune de sănătate publică și nu doar atât.
Într-un sat atât de mediatizat existau și aspecte pozitive care să fie
mediatizate. Un post de televiziune trebuie să aibă discernământul și
buna-credință necesare pentru a transmite (și) informații de utilitate publică,
pentru a ajuta la propagarea unor mesaje corecte din domeniul sănătății. Am
vorbit și chiar am obținut promisiunea că, dacă șefii vor fi de acord, echipa
va veni să vadă și modul în care se implementează proiectul nostru în satele
respective (până la dispensarul medical din Văleni era o distanță de 50–60 de
metri, iar la celălalt dispensar se putea ajunge în trei-patru minute de mers
cu mașina). Ulterior, alt membru al echipei i-a vizitat, le-a înmânat pliante
și le-a oferit explicații cu privire la proiect, obținând o întărire a
promisiunii precedente. În ziua respectivă, am lucrat aproape 12 ore pe teren.
Carul de reportaj a fost prezent pe tot parcursul zilei și până seara târziu.
Cu toate acestea, Antena 3 nu a avut nici măcar 30 de secunde pentru un proiect
important, cu relevanță la nivel național și internațional. Pot spune că a fost
o zi neagră în ce privește implicarea mass-mediei în probleme de sănătate, cu
un gust amar și o amintire dizgrațioasă lăsată întregii noastre echipe. Este
drept, nu sunt colegii noștri pe linie medicală, dar ar putea fi (ar trebui să
fie) colegii noștri pe linie de sănătate publică. Nu a fost așa. Din
păcate, un nou exemplu de „așa nu“, un nou caz de risipire a forțelor în loc de
unire a acestora.
Nu
cu informații de scandal vom reuși să dezvoltăm societatea românească. Nu prin
scandal se poate întări sănătatea publică din România. Nu prin exemple negative
va crește spiritul de colegialitate și se va învăța modul corect în care
fiecare dintre noi ar trebui să pună umărul pentru dezvoltarea personală,
societală și a întregii țări. Vrem o Românie sănătoasă? Toți se întrec să spună
„da!“, faptele însă...
