Sunt convins că mulţi dintre cititorii acestor rânduri vor ridica din
umeri aflând că autorul citatului alăturat e un fost jucător de baseball. De la
crearea acestei rubrici, am încercat să lărgesc pe cât se poate gama celor care
prin inteligenţă şi inventivitate au îmbogăţit patrimoniul spiritual universal.
Medici, filozofi, politicieni. Dar jucători de baseball?! Decizia de a-l
include pe Lawrence Peter „Yogi“ Berra la „Esenţe tari“ este justificată de concizia
citatului alăturat şi de faptul că el se potriveşte multor îndeletniciri umane,
printre care fără îndoială medicina. Yogi Berra s-a dovedit de-a lungul
întregii sale vieţi un om extrem de inteligent şi de activ, chiar şi în afara
sportului pe care l-a practicat zeci de ani. Lui i se datorează şi alte
expresii celebre, cum ar fi: „Nimic nu e terminat decât atunci când s-a
terminat.“ sau încercarea elegantă de a se eschiva după o convorbire nereuşită
cu un reporter: „De fapt, nu tot ce am zis este spus de mine.“
Întorcându-ne la citatul nostru, însemnătatea lui rezidă în combinaţia
dintre simplitate şi veridicitate. N-am nicio îndoială că veţi găsi cu uşurinţă
în memorie exemple de confraţi sau dascăli care se evidenţiau printr-o erudiţie
profesională ieşită din comun, bazată pe o continuă punere la punct cu ultimele
date, articole şi studii, dar care practic nu erau în stare să facă faţă unor
cerinţe cât de modeste legate de practica de zi cu zi.
Unul dintre cei mai cunoscuţi intensivişti israelieni şi-a finalizat, cu
mult timp în urmă, specializarea în chirurgie doar pentru a ajunge la concluzia
(el şi dascălii responsabili de evoluţia sa profesională) că dexteritatea sa
manuală era la un nivel insuficient pentru a practica specialitatea pe care o
stăpânea atât de bine din punct de vedere teoretic.
Un foarte reputat neurolog, cu care am avut ocazia să colaborez ani de
zile, era cunoscut în ţara sa ca un eminent teoretician, cu vaste noţiuni
teoretice, nu numai în domeniul său, dar şi în medicina internă şi în
pediatrie, dar care nu poseda arta diagnosticului, astfel încât confraţii săi,
care apelau la el cu fiecare ocazie în care aveau nevoie de date precise asupra
unui anumit subiect, preferau să-şi trimită pacienţii spre un cu tot alt
specialist în neurologie.
Nu o dată am auzit pacienţi (dar şi confraţi!) care şi-au ales chirurgul
sau anestezistul nu după numărul şi calitatea diplomelor de pe pereţii
cabinetului, ci după faima câştigată printr-un impresionant număr de succese în
sala de operaţie.
Lipsa de aptitudini practice i-a făcut pe mulţi medici să abandoneze
cariera clinică şi să se dedice fie cercetării fundamentale, fie domeniului de
organizare medicală. Internişti, ginecologi, medici de familie, pediatri,
anestezişti, iată specialităţile medicale care au „donat“ conducerii de spitale
şi marilor policlinici pe cei mai mulţi confraţi incapabili să facă faţă cerinţelor
practice ale domeniului în care s-au specializat.
Departe de a fi un intelectual după definiţia clasică (a abandonat şcoala
după numai opt clase), Yogi Berra a încercat şi funcţia de manager, de
antrenor, şi asta după o lungă listă de succese ca jucător de baseball. Purtând
laurii celui mai de succes jucător din istoria baseball-ului de-a lungul multor
ani ai carierei sale, Berra a devenit (nu pentru mult timp) antrenorul echipei
New York Yankees. Dar, spre stupefacţia celor care l-au cunoscut şi apreciat ca
jucător, cariera sa de manager a fost mult mai puţin reuşită: în total cam 300
de meciuri pierdute şi numai 280 câştigate. Aş zice că acest aspect al vieţii
sale profesionale justifică pe deplin citatul alăturat. Antrenorul, prin definiţie,
e şi teoretician. Un adevărat antrenor aduce cu el o experienţă practică reuşită,
pe care în mod normal ar trebui s-o traducă în principii teoretice, care vor
sta la baza activităţii sale de îndrumător tactic. Nu o dată mi se întâmplă să
mă delectez citind cronici de fotbal sau baschet în care autorul, cunoscut
antrenor, analizează jocul nu numai descriind fazele cele mai interesante, ci
disecând diversele aspecte ascunse amatorului, pe care numai un profesionist ştie
să le deceleze şi să le interpreteze.
Uneori, teoria şi practica se îmbină într-un chip strălucit, spre
satisfacţia celor care se bucură de roadele unei asemenea combinaţii binefăcătoare.
Dar, de multe ori, cele două aspecte ale preocupărilor noastre profesionale nu
prea se întâlnesc în activitatea de rutină. A recunoaşte această nu tocmai
fericită realitate şi a încerca să-i limitezi influenţa nefastă e un adevărat
har domnesc.