Savantul Ștefan Odobleja (1902-1978, medic militar, academician) este recunoscut la nivel național și internațional ca fiind precursorul ciberneticii generalizate și creatorul psihociberneticii. Lucrarea sa, „Psihologia consonantistă” – un opus uriaș, însumând peste 400 de pagini –, publicată la Paris, la celebra editură Maloine, în 1938 volumul I și în 1939 volumul II, este o deschidere spre căutările oamenilor de știință din zilele noastre, de a afla cine suntem și de unde venim, mai precis, tainele universului.
    Este primul care a încercat și a reușit să aplice legea feedbackului (legea reversibilității) în natură, în societate și în cât mai multe domenii științifice, precum filosofie, psihologie, sociologie, economie politică, matematică și, nu în ultimul rând, medicină, utilizând nouă legi universale – ale echivalenței, echilibrului, compensației, reacției, oscilației, reversibilității, inerției, consonanței, transformării –, toate având la bază fenomenul de rezonanță.
    De fapt, Norbert Wiener, care a fundamentat cibernetica, a tratat în cadrul acestei noi discipline, în anul 1948, doar aplicațiile în tehnică ale principiilor elaborate anterior de Ștefan Odobleja. Campania de restabilire a priorității operei doctorului Odobleja – dusă de o serie de personalități științifice din țara noastră, precum prof. dr. Ioviț Popescu, ing. Stelian Bajureanu, acad. Alexandru Surdu, acad. Mihai Drăgănescu, prof. dr. Paul Postelnicu, acad. Mihai Golu, prof. dr. Pantelimon Golu și alții, dar și din străinătate, precum Robert Mantz, J. Rudal, D.L. Székely – a reușit să aibă câștig de cauză la al IV-lea Congres al Organizației mondiale pentru sisteme generale și cibernetică de la Amsterdam, în anul 1978, însă Premiul Nobel nu i-a mai putut fi acordat! Președintele congresului, J. Rose, a hotărât decernarea medaliei de aur „Norbert Wiener” – 30 ani de cibernetică lui... Nicolae Ceaușescu (foto).
    „Psihologia pozitivă”, afirma Odobleja, „a evoluat precum celelalte științe, materialistă și chimică la început, ea a devenit energetică și fizică astăzi – și se poate prevedea că mâine ea va deveni ceea va deveni și fizica”.
    Psihologia fizică a debutat demult ca o doctrină generală. Ea a fost aplicată și verificată de Weber și Fechner. Această aplicare a fizicii în psihologie era limitată. Ea se reducea la studiul relațiilor între senzații și excitanții lor; era o fizică aplicată – teoretic și
experimental, doar la periferia psihicului, la parapsihic.
    „Dar dacă psihologia periferiei psihicului evolua spre energetism, aceea a centrului – a psihicului adevărat –, ea rămânea mecanicistă și în urmă față de progres: aici se află și astăzi (…). S-a vorbit, desigur, de vibrații și de energie psihică – dar toate acestea au rămas niște divagații metafizice, speculații; nimeni nu a îndrăznit și nici nu a reușit să le introducă mai adânc în gândirea psihologică.”
    Psihofizica este definită ca un curent psihologic care studiază pe cale experimentală raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor fizici și intensitatea stărilor psihice. Altfel spus, este o ramură a psihologiei care încearcă să înțeleagă interacțiunea dintre minte și lumea fizică. Pentru Odobleja, lumea fizică este natura, lumea exterioară, și definește fizicul ca fiind „izvorul psihicului și ultima sa expresie – cauza – și, adeseori, efectul lui, materialul din care este confecționat psihicul. E una dintre primele categorii opusă psihicului. Din punct de vedere logic, fizicul este una dintre jumătățile universului, cealaltă jumătate constituind-o psihicul: cantitativ, el este de departe porțiunea cea mai mare a universului”.
    În subcapitolul „Diviziunile fizicului”, Odobleja îl împarte pe acesta, din punct de vedere biologic, în natură inertă: corpuri neînsuflețite, fizicul propriu-zis și natură vie – ființele, biologicul. În continuare, precizează că de natura neînsuflețită se ocupă științele statice – chimia, geografia, mineralogia, astronomia etc. – și științele dinamice – fizica, mecanica, mecanica cerească și, adăugăm noi, mecanica cuantică. De natura vie se ocupă științele biologice, pe care le împarte, de asemenea, în statice – anatomia, histologia – și dinamice – fiziologia, evoluția. Din aceste diviziuni pe care le face Odobleja, se poate concluziona că termenul de fizic este același cu somaticul.
    Descrie psihicul ca pe o funcție biologică localizată în creier, care ar fi energetică, de o natură superioară și mai subtilă decât un act grosolan de contact fibrilar. Definește „elementele veritabile ale fenomenelor fizice ca fiind invizibile – ca elementele sau substratul material al energiilor fizice – și analoge, dacă nu identice, cu acestea din urmă. Procesul psihic nu mai este un fenomen atât de grosier precum cel presupus de apropiere mecanică și de îndepărtare a fibrilelor neurologice, ci un proces de o extremă finețe, un proces energetic. Psihologic este, într-adevăr, fiziologia centrilor nervoși, dar nu este decât partea cea mai fină, mai intimă, cea mai subtilă a acestei fiziologii: restul e neurologie. Psihologia este o fiziologie fără anatomie, deoarece anatomia sa veritabilă, anatomia psihologică propriu-zisă, microscopia energetică nu a fost inaugurată până în prezent. Noi nu putem, până la noi date, decât să ne-o imaginăm mintal, imitându-i pe chimiști și pe fizicieni care fac același lucru pentru valențele, atomii, cuantele, ionii și electronii lor. Poate că niciodată omul nu va reuși să vadă și să constate direct cu simțurile sale – inclusiv cu aparatele care le prelungesc și le măresc – adevăratul substrat material, anatomic al psihicului său”.
    Această ultimă descriere ne face să ne gândim că Odobleja a intuit ceea ce oamenii de știință fac astăzi pentru a descoperi tainele universului, mai precis, la Organizația europeană pentru cercetări nucleare (CERN) care adăpostește acceleratorul (LHC), unde se caută cea mai mică particulă a universului. Până în prezent, s-a descoperit penta-quarcul, iar alți fizicieni au lansat teoria stringurilor (corzilor).
    Noi experimente și studii efectuate la CERN par să sugereze că totul este în fapt compus mai mult din energie decât din particule materiale. Așadar, și noi, oamenii, am fi mai multă energie decât materie. Cercetătorii care examinează comportamentul particulelor la nivelurile cuantice au descoperit prin diferite experimente cu acceleratoarele de particule că blocurile de materie par a fi compuse din energie pură. De aici legătura cu ceea ce descria Odobleja în lucrarea sa, „Psihologia consonantistă” (1938-1939), cu aproape 78 ani în urmă, că elementele veritabile ale fenomenelor psihice sunt invizibile și energetice.
    Făcând aceste legături, putem afirma, fără a greși, că „Psihologia consonantistă” este o adevărată lucrare de psihosomatică, care pornește de la curentul psihologic ce studiază raporturile dintre fenomenele fizice și psihice, și anume psihofizica. Termenul de somatic aparține și se referă la corpul organismelor vii, adică natura vie din diviziunea fizicului făcută de Odobleja din punct de vedere biologic, iar psihosomatica rezultă că este analoagă psihofizicii.
    Odobleja definește psihofiziologia ca pe „studiul repercusiunilor reciproce (interreacțiilor) între: centru și periferie, fizic și fiziologic, moral și corp, creier și restul viscerelor, general și local, întreg și părțile sale. Este studiul reflexelor psihofizice, știința interreacțiilor psihofizice. Există acțiuni interorganice care se realizează prin intermediul centrilor nervoși, dar există și acțiuni interorganice directe. Fiecare organ are relații cu toate celelalte organe, inclusiv cu creierul. Creierul este, fără îndoială, un organ privilegiat, dar el nu deține monopolul
comunicațiilor interorganice”.
    Mai mult, când Odobleja descrie influențele psihicului asupra fiziologicului (n.a. – adică efecte psihosomatice), el spune că acestea sunt: reversibile (funcționale) – tulburări psihosomatice – și ireversibile (organicizate) – boli psihosomatice. Iar influențele fiziologicului asupra psihicului sunt efecte somatopsihice, reversibile sau ireversibile, normale sau patologice.
    Pentru a face o analiză sintetică a legăturii dintre psihologia consonantistă și cea psihosomatică, am introdus sintagma ,,psihosomatica consonantistă”.
    În Drobeta-Turnu Severin există, din anul 1999, fundația „Ștefan Odobleja”, al cărei președinte este fiul marelui savant, ing. Ștefan Odobleja jr. Fundația are ca scopuri principale: aprofundarea cunoașterii operei savantului, studierea posibilităților de valorificare teoretică și practică a operei odoblejiene în domeniile de activitate subsumate, desfășurarea de activități în domeniile științei, învățământului și culturii.
    Alături de noi au fost mari personalități ale culturii științifice românești, din țară și din străinătate, precum: acad. Alexandru Surdu – vicepreședinte al Academiei Române, care a studiat manuscrisele despre logică ale lui Ștefan Odobleja, din care a cules materialul pentru lucrarea „Introducere în logica rezonanței” (1984), prof. dr. Ioan-Bradu Iamandescu – președinte onorific și fondator al Societății Române de Psihosomatică Aplicată și Medicină Comportamentală –, prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan și prof. dr. Aurel-Popa Wagner – de la Universitatea de Medicină Rostok, Clinica de psihiatrie, Germania, și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, cel care, inspirat de ideile lui Odobleja, cercetează ingineria neuronului pentru a fi folosită în scopul dezvoltării de neuroproteze –, prof. dr. Robert Bota – de la Universitatea din California, UC Irvine Health, care promovează opera lui Odobleja în SUA –, dar și alții.