Acum trei ani, când am venit în România din
Elveţia, aflasem că există o Facultate de Moaşe şi mă aşteptam ca
această meserie să fie la fel de recunoscută şi respectată ca în restul
Europei. Nu mică mi-a fost surpriza când, de câte ori mă întreba cineva cu ce mă ocup şi îi spuneam, se uita ciudat la mine, zicând: „Moaşă?! Adică medic ginecolog vreţi să spuneţi? Dar mama mea a născut cu moaşa, la ţară, demult!“ Atunci am realizat că, în prezent, moaşa nu are un loc bine definit în sistemul românesc de sănătate, chiar dacă au fost semnate acorduri internaţionale precum cel de la Bologna, care definea standarde pentru formarea competenţelor moaşelor.
Orice facultate europeană de profil pregăteşte viitoarea moaşă pentru a deveni specialistă în fiziologia obstetricală, ceea ce
presupune: • să fie capabilă să urmărească o sarcină fiziologică (cu
excepţia ecografiilor) • să educe viitorii părinţi cu privire la igiena
sarcinii, a naşterii şi a alăptării • să supravegheze travaliul
fiziologic • să asiste expulzia fătului şi delivrenţa • să supravegheze lăuza şi nou-născutul ei sănătos • să recunoască orice patologie din timpul sarcinii, al naşterii sau al perioadei post-partum şi să trimită pacienta la medicul obstetrician-ginecolog.
De trei ani mă lupt să-mi practic meseria aşa
cum am descris-o mai sus, pentru că sunt mândră să fiu moaşă şi pentru
că în fiecare săptămână sunt solicitată de zeci de gravide sau lăuze
care au nevoie de educaţie pre- şi post-natală şi de sprijin în timpul
naşterii. Între timp am cunoscut mai multe studente la Facultatea de
Moaşe care vor să practice meseria de moaşă modernă.
