Newsflash

De la Est la Vest, cu escală la Eforie Nord

de Alexandra NISTOROIU - aug. 24 2015
De la Est la Vest, cu escală la Eforie Nord

Pentru ca Estul să prindă din urmă Vestul medical al Europei nu e nevoie doar de bani. Nu e suficientă nici infrastructura medicală mai bună. Nici măcar foarte necesarul angajament politic. E nevoie, poate în primul rând, de educație. E una dintre ideile de la care au plecat, în urmă cu zece ani, prof. dr. Dafin Mureșanu, președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, și prof. dr. Natan Bornstein, vicepreședintele World Stroke Organization (WSO), când au pus bazele Școlii de vară internaționale de neurologie de la Eforie Nord. Deja la a zecea ediție, programul educațional a adunat, timp de o săptămână, zeci de neurologi tineri din țările Europei de Est și nu numai, la cursuri și ateliere susținute de profesori din România, Israel, Germania, SUA, Italia, Austria, Ungaria și Rusia. Programul se adresează rezidenților și tinerilor medici specialiști din neuroștiințe, pentru care propune o punere la zi a cunoștințelor în domenii ca accidentul vascular cerebral, boala Parkinson, epilepsia, scleroza multiplă. Toate condimentate cu un pic de neuroreabilitare și neurobiologie.

 

 

Vârsta chiar contează

 

     Inflamația persistentă de la nivelul sistemului nervos central poate fi foarte primejdioasă, fiind implicată într-o serie de patologii, de la durere cronică și neuropatică la afecțiuni neurodegenerative. Mastocitele și celule gliale compun o „autostradă“ bidimensională, care leagă semnalizarea imună periferică de creier într-un context inflamator, a explicat Stephen Skaper (Padova, Italia). La pacienții vârstnici, durerea este un fenomen și mai complex decât la adulți din cauza unei progresive afectări a comunicării dintre sistemele nervos și imun. Odată cu îmbătrânirea, mastocitele suferă modificări progresive în reactivitatea lor (imunosenescență) însoțite de o sensibilitate crescută la mediatorii proinflamatori. Controlul nepotrivit al mastocitelor poate duce la eliberarea enzimelor proteolitice, care afectează negativ integritatea și funcționalitatea neuronilor somatosenzitivi primari, ducând la o sensibilizare periferică alterată.
     La fel ca în cazul mastocitelor, activarea microgliilor este amplificată și prelungită în sistemul nervos central al vârstnicului în raport cu cel al adulților (microglii senescente sau „amorsate“). Microgliile îmbătrânite sunt capabile să inițieze și să mențină procesele neuroinflamatorii la nivel spinal, modificând în același timp, supraspinal, transmiterea sinaptică, în special în talamusul median sau lateral, unde mastocitele și mediatorii lor sunt poziționate pentru a ținti cortexul frontal sau motor-senzorial, precum și senzații elaborate și percepția conștientă a durerii, a mai arătat specialistul italian. Într‑un context al îmbătrânirii imune, relația încrucișată mastocite–microglii creează o buclă de amplificare ce interacționează cu structurile neuronale centrale și periferice, influențând astfel dezvoltarea, persistența și intensitatea durerii neuropate la vârstnic. Această reactivitate modificată poate induce și menține o stare de permanentă și nerezolvată neuroinflamație. O astfel de stare de inflamație de joasă intensitate se poate întâlni în bolile cronice prevalente la vârstnici (obezitate, diabet), adesea însoțite de durere cronică.

 

Disfuncția autonomă și bolile neurodegenerative

 

     Prezentarea susținută de prof. dr. Bogdan O. Popescu (București) în prima zi a reuniunii a fost o concisă dar provocatoare trecere în revistă a studiilor privind disfuncția autonomă în bolile neurodegenerative. Dizautonomia este frecvent asociată neurodegenerării: fie ca manifestare precoce, fie tardiv, după mai mulți ani de evoluție clinică. În afecțiuni ca paralizia supranucleară progresivă, semnele disfuncției autonome sunt eliminatorii pentru diagnosticul inițial. Totuși, după un timp, ele devin regula, în acest caz în principal datorită disfuncției sistemului cardiovascular parasimpatic. În scleroza laterală amiotrofică, la debut, dizautonomia este, de cele mai multe ori, subclinică, dar, în faza insuficienței ventilatorii, criza hipertensivă și un ritm cardiac crescut sunt manifeste ca semne ale furtunii autonome, a explicat neurologul bucureștean.
     În modelul secvențial al neuropatologiei propus de Braak în boala Parkinson, structurile limbice și corticale sunt afectate în stadiile mai avansate ale bolii. Cu toate acestea, disfuncția autonomă ar putea fi chiar primul semn al bolii Parkinson, ceea ce ar presupune o regândire a modelului.
     Tot în prima zi a evenimentului, prof. dr. Volker Hömberg (Germania) a susținut un atelier exhaustiv în care le-a oferit gratuit ponturi tinerilor neurologi despre cum pot face o examinare neurologică minuțioasă și corectă. Aproape două ore, profesorul a încercat să stârnească interesul și curiozitatea rezidenților și tinerilor specialiști, exemplificând practic pe câte un voluntar din sală sau punându-le socratic întrebări pentru ca aceștia să descopere și pe cont propriu anumite răspunsuri. Pe cât de relevantă și practică a fost prestația profesorului Hömberg, pe-atât de slabă a fost însă reacția sălii, cu toate că era un workshop de maximă relevanță pentru practica clinică.
Prof. dr. Volker Homberg
 

 

Prevenție și complicații post-AVC

 

     Nu se cunoaște cu exactitate prevalența tulburărilor comportamentului motor după accidentul vascular cerebral (AVC), a explicat dr. Cristian Falup-Pecurariu (Brașov). Post-AVC pot fi întâlnite atât tulburări hipokinetice, cât și hiperkinetice. Distanța temporală dintre AVC și debutul tulburării de comportament motor variază: unele hiperkinezii apar simultan cu accidentul vascular, alteori trec ani întregi până la declanșarea lor. Cea mai comună este hemicoreea, care se instalează mai devreme decât distonia (focală sau hemidistonie), a doua ca frecvență. Sunt pacienți la care apar și două tulburări ale comportamentului motor. Majoritatea cazurilor de distonie la pacienți cu vârsta peste 50 de ani apar după un AVC, a arătat universitarul brașovean.
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
 
     Dr. Dana Boering (Germania) s-a referit, la rândul ei, la o problemă des întâlnită în managementul pacienților post-AVC: disfagia afectează mai mult de jumătate din supraviețuitori și reprezintă unul dintre cele mai importante obstacole în recuperare, ducând la creșterea cu 17% a infecțiilor pulmonare și cu 30% a ratei mortalității. Evaluarea promptă și tratamentul tulburărilor de deglutiție poate ajuta mult la evitarea unor complicații secundare și poate înlesni integrarea socială a pacienților cu boală cerebrovasculară.
     Coorganizator al programului științific al școlii internaționale de neurologie, prof. dr. Natan Bornstein a abordat, printre altele, o temă de maxim interes pentru tinerii neurologi din sală: prevenția secundară în AVC ischemic. Pacienții cu accident ischemic tranzitoriu (AIT) sau cu AVC ischemic constituit au un risc semnificativ de recurențe: între 5 și 20% anual. La pacienții cu AIT sau AVC de origine non-cardiacă, me­­dicamentele antiplachetare pot scădea riscul de AVC cu 11–15%, iar pe cel al combinațiilor de AVC, infarct miocardic și moarte vasculară cu 15–22%. Aspirina este medicamentul cel mai frecvent folosit, deoarece este ieftină și eficientă. În doze mici (50–325 mg), e la fel de eficientă ca în dozele mari, dar mai sigură, provocând mult mai puține efecte adverse la nivelul tractului gastrointestinal. O combinație aspirină–dipiramidol cu eliberare lentă este însă mai eficientă decât simpla aspirină în prevenția AVC, după cum au arătat două studii clinice mari publicate în Lancet în 2006; ambele au evidențiat o reducere relativă a riscului de AVC și deces cu 20–24%. Clopidogrelul este superior aspirinei la pacienții cu risc foarte mare de recurențe, cu o reducere relativă a riscului de 8,7%. În schimb, combinația aspirină–clopidogrel nu este mai eficientă decât clopidogrelul singur, dar crește riscul de hemoragie (studiu din Lancet, 2004). Din păcate, niciunul din agenții antiplachetari disponibili în prezent nu poate reduce semnificativ mortalitatea, a concluzionat profesorul Bornstein.

 

Marele imitator

 

     La fel ca la edițiile anterioare, o proporție importantă a cursurilor de la Eforie Nord au făcut referire la scleroza multiplă. Conf. dr. Cristina Tiu (București), coordonatoarea Centrului național de scleroză multiplă din România, a prezentat „marele imitator“ al bolilor neurologice, încercând să le furnizeze participanților uneltele necesare pentru a efectua complicatul diagnostic diferențial al sclerozei multiple, care poate fi confundată cu o listă uriașă de boli imune/inflamatorii (vasculită, lupus eritematos, sindrom Behçet), infecțioase (sifilis, boală Lyme etc.), genetice/degenerative (ataxie cerebeloasă ereditară, boală Fabry etc.), metabolice (deficiență de cupru sau vitamina B12, boală tiroidiană), neoplazii sau afecțiuni spinale (malformații vasculare, tumori etc.). Nu există o „rețetă perfectă“ între grăbirea diagnosticării, permițând o intervenție precoce, și abordarea de tipul „așteptăm și vedem“. Există însă un algoritm clar, pe care neurologii îl pot urma ca să reducă riscul sub- sau supradiagnosticării și acesta trebuie urmat îndeaproape.
     Un diagnostic precoce corect este însă esențial, dacă dorim să minimizăm inclusiv riscul apariției deficitului cognitiv în scleroza multiplă. După cum a prezentat prof. dr. Anat Achiron (Tel Aviv), studii recente au sugerat că există o fereastră terapeutică în care pacienții pot beneficia de intervenții care să îi ajute să își mențină sănătatea cognitivă. Opțiunile terapeutice, pe lângă me­di­ca­men­tele imuno­mo­dulatoare, cuprind metode care să crească neuro­plas­ticitatea: reabi­litarea cognitivă, jocurile de cogniție și acti­vitatea fizică.
     Despre monitorizarea pacienților cu scleroză multiplă și instrumentele folosite pentru a evalua progresia bolii a vorbit prof. dr. Mihaela Simu (Timișoara), în vreme ce prof. dr. Dafin Mureșanu (Cluj-Napoca) s-a referit la tratamentul simptomatic, iar prof. dr. Ovidiu Băjenaru (București) a comentat abordarea clinică optimă a acelorași pacienți.
     Mai mult de jumătate din pacientele cu scleroză multiplă dezvoltă boala la o vârstă fertilă. Este motivul pentru care, odată cu dezvoltarea terapiilor de stabilizare a bolii, se încearcă și găsirea răspunsurilor la întrebările: Este posibilă o sarcină la pacientele cu scleroză multiplă? Cu ce riscuri? Cum pot fi acestea reduse? A fost tema cursului ținut de conf. dr. Cristina Panea (București).

 

Educație pentru reducerea decalajelor
Interviu cu prof. dr. Natan Bornstein, coorganizator științific al Școlii internaționale de neurologie, vicepreședinte al World Stroke Organization

 

     – Este a zecea ediție a Școlii internaționale de neurologie de la Eforie Nord. Cum a evoluat programul educațional de-a lungul timpului?
     – Cu mai bine de zece ani în urmă, eu și prof. dr. Dafin Mureșanu ne doream să avem o școală internațională de neurologie, prin care să putem acoperi mai multe subiecte importante, pentru a-i educa pe tinerii neu­rologi în diferite aspecte ale disciplinei, să le oferim o actualizare a cunoștințelor, a ghidurilor, pe care să le poată aplica apoi în clinicile lor. Încă de la început, ne-am dorit ca ei să implementeze aceste noi achiziții ale neurologiei în practica zilnică. Conceptul a apărut inițial în mijlocul unei discuții, eram în autocar cu profesorul Mureșanu, ne întorceam de la o conferință, și l-am întrebat dacă ar fi dispus să colaboreze la un astfel de proiect. Și a fost foarte bucuros să facă asta. Așa a început totul. Ideea era ca eu să vin cu membri ai corpului academic, de la Universitatea din Tel Aviv, el cu o parte din membrii echipei sale din România și apoi să aducem împreună „studenții“, adică tineri neurologi din regiune: România, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Ungaria, Rusia. Cu timpul, proiectul a crescut, ne adresăm și tinerilor din alte țări. Am avut participanți de pe toate continentele. Anul acesta am avut peste 80. De la an la an, schimbăm temele, dar păstrăm structura: cursuri, dar și ateliere și prezentări de caz interactive, în care tinerii medici să poată interacționa liber cu profesorii. Până acum a fost un program de succes, a devenit o școală de neurologie pres­tigioasă și recunoscută pe plan internațional, ceea ce se reflectă și în numărul mare de cereri din partea posibililor participanți.
 
     Ce noutăți a adus această ediție?
     – Am ales diferite teme, am adus cei mai buni profesori, experți în diferite subdomenii ale neurologiei, avem epilepsia și bolile vasculare cerebrale, ca în anii precedenți, dar și bolile neuromusculare. La final, avem și un examen, ca să ne asigurăm că participanții au asimilat noile cunoștințe. Vrem să păstrăm și atmosfera caldă, relaxată, de la malul Mării Negre, să aibă timp și să se distreze, dar în același timp să fie foarte serioși, să stea atenți la cursuri și să interacționeze cu profesorii.

 

Pas cu pas

 

     Pot să aplice tot ce învață aici în spitalele și clinicile în care lucrează?
     – Este o întrebare bună, pentru că, în multe cazuri din păcate, nu tot ce îi învățăm este imediat aplicabil în țările lor de proveniență. Dar măcar se pot întoarce, văd diferența și poate vor încerca să schimbe lucrurile. Pas cu pas. Roma nu a fost construită într-o singură zi. Dacă pot implementa chiar și un singur lucru învățat aici, e deja o realizare. Măcar sunt expuși – sperăm – la cele mai noi informații și pot încerca să le aplice acasă, să le adapteze practicii lor în neurologie în țările lor.
 
     Există un decalaj între Europa de Vest și cea de Est?
     – Da, un decalaj mare. De resurse, de cunoștințe, de mentalitate, de organizare a educației. Un decalaj mare, peste care trebuie să construim un pod.
 
     Când spuneți mentalitate, vă referiți la pacienți, la specialiști, la autorități?
     – La toți. Mentalitatea publicului, a pacienților, a profesorilor, a medicilor, a întregului sistem de sănătate. Toate trebuie să se schimbe.

 

Rezidenții trebuie să alerge

 

     Sunt patologii în neurologie, precum accidentul vascular cerebral, care devin tot mai mult medicină de urgență...
     – Tradițional, neurologia nu e medicină de urgență. Accidentul vascular cerebral a devenit însă afecțiunea neurologică a medicinii de urgență. Dar altfel neurologia înseamnă ambulatoriu, clinică, boli cronice.

 

Supraspecializare în neurologia vasculară

 

     Neurologia de urgență este doar un capitol limitat?
     – Nu, e chiar un capitol mare, pentru că AVC ocupă o proporție uriașă din întreaga neurologie. În prezent, rezidenții mei aleargă mereu. Când eram eu rezident, nu alergam pentru cazuri de urgență. Sigur, mai sunt și statusul epileptic, meningita bacteriană. Rezidenții de astăzi știu că trebuie să alerge, să fie mai activi, să intervină la timp. Cum s-a întâmplat cu cardiologii și infarctul miocardic. E o schimbare foarte importantă a atitudinii privind educația neurologică pentru rezidenți.
 
     Ar trebui să existe o supraspecializare în AVC?
     – Eu cred că da. În SUA se întâmplă deja. Există o certificare pentru stroke, sunt examene speciale în urma cărora ești certificat ca neurolog specializat în AVC. Da, cred că AVC în sine este o supraspecializare. În zilele noastre, trebuie să fii specializat în patologia cerebrovasculară.

 

     Aveți un mesaj pentru tinerii neurologi din România?
     – Tinerii neurologi ar trebui să fie pregătiți să practice neurologia modernă, să fie familiarizați cu informațiile și cunoștințele occidentale. Să meargă în străinătate cu bursă, să fie expuși abordării, filosofiei și cunoașterii țărilor vestice, să se întoarcă acasă și să implementeze noile principii, ghiduri, informații. Cred că neurologia română are o tradiție uriașă și demnă de respectat. Iar acum trebuie să adapteze această tradiție de excelență în neurologie noii ere moderne a neurologiei. Și se poate. Este foarte respectată tradiția neurologiei din România, sunt specialiști români foarte cunoscuți care au contribuit enorm în vechea școală de neurologie.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe