Newsflash

De ce (probabil) nu comunici bine?

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - mar. 17 2017
De ce (probabil) nu comunici bine?
 Mă rog, nu tocmai tu, dar poate colegi sau concurenți de-ai tăi. Sau, chiar așa, medicul tău atunci când mai ești și tu bolnav. Sau cel care îți tratează apropiații.
În primul rând, pentru că a comunica bine nu a fost niciodată, fie și pentru o săptămână, adevărata ta preocupare sau provocare. Daca ai peste 30 de ani, probabil că nu ai studiat niciunde despre comunicare sistematizat, structurat, exersat, analizat și iar exersat până când ți-a ieșit. Până când ți-a ieșit ce? Că nimeni nu evaluează comunicarea cu pacientul nicăieri prin țară. Nici pe termen scurt și nici pe termen lung. Și, dacă nu măsori, de unde știi dacă mai ai de îmbunătățit ceva? Cel mai probabil că nu ai. Așa-i?
Și așa ajungem la cel de-al doilea motiv: pentru că iubești doar realitatea văzută prin ochii tăi și trecută doar prin filtrul minții tale. Împreună cu un prieten avem un proiect (voluntar) cu corpul didactic al unei facultăți rezonante din țară, înrudită cumva cu medicina umană. Tema este generoasă, un fel de cum să mergem înainte; nu pot spune mai mult aici. Am întrebat un grup de studenți cum ar arăta facultatea în care și-ar dori să învețe. Au răspuns. Apoi am întrebat pe o parte dintre profesorii lor; și ei au răspuns. Care este rata de suprapunere a aspirațiilor lor legitime? Poate că vei fi surprins: cam două treimi. Profesorii au spus că își doresc cam aceleași lucruri pe care și le doresc și studenții. Atunci când am parcurs răspunsurile profesorilor, s-au respectat unii pe alții și chiar au părut că fac un front comun. Dar, mai apoi, când le-am transmis, practic, aceleași doleanțe din partea propriilor discipoli, au urmat cârcotelile: cine sunt studenții și cât de reprezentativi sunt; da, dar noi facem deja asta sau asta; ei nu apreciază suficient ori au interese obscure. S-au simțit atacați. Cel mai probabil este la fel și cu tine. Îți este mai ușor să îți șoptești singur că poate nu ai fost destul de empatic, explicit, ferm. Dar, dacă vine de la altul: ce știe el, că nu a studiat medicina. Și, dacă nu primești sau nu crezi în feedbackul primit de la cei pe care îi servești, nu vei comunica mai bine. În fapt, sunt șanse să comunici tot mai deficitar pe măsura ce rutinele se instalează, câștigi notorietate și autoritate.
În al treilea rând, vorbim de un mod de gândire al tuturor medicilor dat de felul în care ei s-au pregătit sau de cel în care se practică medicina oriunde în lume. Doctorii au studiat intensiv pentru a putea vâna greșeli, a recunoaște ce nu merge bine. A vedea că ceva funcționează corespunzător nu înseamnă mai nimic pentru că ei caută ceea ce nu funcționează. Păi nu de asta au venit pacienții la tine? Ca să afle ce nu funcționează bine? Logic, da. Însă din punct de vedere emoțional, nu. Să vă dau un exemplu. Cu ani în urmă, am fost cu cineva drag mie la un ginecolog cu ceva renume în Capitală, care mai era și conferențiar. Sarcina era relativ simplă: să confirme sau nu că ceea ce a văzut un endocrinolog la ecografie sunt într-adevăr chisturi endometriozice pe ovare. Ne-am fi dorit să nu fi văzut bine endocrinologul, să fie poate ceva mai benign și mai trecător. Pune ginecologul mâna pe sondă, se uită, confirmă că sunt chisturi endometriozice, ni le arată pe monitor și începe să ni le laude, cu o bucurie de profesor la medicină, cum că arată exact ca în atlasele de ecografie abdominală. Era diametral opus cu reacția pe care ne-o doream. Și, dacă era să fie, am fi vrut mai degrabă ceva de genul: „Din păcate, endocrinologul a avut dreptate, sunt chisturi. E neplăcut, dar, ținând cont și de alte posibilități pe care le-am eliminat, nu este chiar atât de grav. Restul este bine. Haideți să vedem ce se poate face”. Bucuria profesională de a fi găsit „buba” este radical diferită de trăirea pacientului de a-și fi aflat în sfârșit diagnosticul. Și asta în special atunci când diagnosticul nu pare să fie lozul câștigător și când nu-și înțelege încă gravitatea și nici opțiunile. Că doar nu este medic.
În comunicarea cu pacientul este mult loc pentru emoție și prea puțin pentru logică, gândire analitică sau critică, cel puțin într-o primă fază. Un vecin a prezentat săptămâna trecută hematurie. A mers la un urolog de la spitalul județean și acesta i-a făcut mai toate investigațiile, care au dus la concluzia de cancer renal. I-a comunicat sec și foarte de sus că trebuie să-i scoată rinichiul. În afară de multe aroganțe și umilințe, nimic altceva. La momentul acesta, este consultat la Panduri de altcineva. Cineva care a comunicat corect și coerent.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe