După ce am abordat teme diverse: portret, religie, eseu, peisaj montan, floră rară, faună, mai nou am descoperit şi resursele expresive ale fotografiei din lumea teatrului.

   De ce teatrul? Pentru că mi-a deschis o fereastră către o lume deosebită, aparte. Interpretând un personaj, actorul devine un subiect fascinant: este fotogenic, expresiv, mereu altul... Într-o continuă mişcare, este machiat, are o costumaţie adecvată rolului jucat şi viziunii regizorale, uneori exotică sau chiar stridentă. Ce mi-aş putea dori mai mult!? 

   Subiectul, artistul adică, nu e doar fotogenic, condiţie inerentă profesiei, este plasat într-o ambianţă studiată în cele mai mici detalii; lumina – atât de necesară în fotografie – îmi este oferită „pe tavă“ sau „gratis“ de reflectoare şi spoturile luminoase ale scenei; fundalul fotografiei îmi este asigurat de decorurile folosite în teatru...

   „Teatrul este locul unde actorii se mişcă şi vorbesc dialogat, înlăuntrul fanteziei unui autor“, observase Petre Ţuţea în Teatrul seminar. Continuând ideea, aş putea spune că fotografia de teatru se naşte înlăuntrul viziunii unui regizor, viziune ce prinde viaţă prin jocul actorului. Trebuie doar să surprinzi acea clipă magică, unică, într-o suită de sute, mii de alte clipe... Dacă eşti acolo, dacă te poţi identifica acelei stări de vrajă şi dacă experienţa anterioară te ajută, poţi să transformi – printr-o fotografie – acea clipă în... eternitate. Şi, astfel, să-l faci pe cel care priveşte fotografia să devină participant şi beneficiar al unor trăiri, ca şi cum el însuşi ar fi fost acolo...

   Ce aş mai putea să adaug? În teatru am subiecte fascinante, în mişcare continuă, viu colorate şi cu o lumină greu de găsit în lumea de zi cu zi. Este o lume aparte, pe care am îndrăgit-o, o sursă de inspiraţie pentru fotografia de artă.