Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

De ce eu?

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 14 iulie 2017
     Cu toții cunoaștem cea mai grea întrebare din medicină. Aceasta este „De ce eu?” De ce mi se întâmplă mie treaba asta? De ce m-am îmbolnăvit? Sunt mai multe feluri în care putem răspunde. Primul răspuns, cel mai la îndemână, e cel pur medical, de exemplu: pentru că ai o genă defectă. Sau: pentru că ai fost expus la factori de risc. La această din urmă întrebare trebuie să fim atenți cum răspundem. E tentant să zicem, de pildă: „Pentru că ai fumat”. Ai cancer pentru că ai fumat, ai ciroză fiindcă ai băut, ai coronarele înfundate pentru că n-ai fost în stare să te abții de la mâncat și nu te-ai mișcat niciun pic. Pentru că ai stat prea mult înainte să te duci la doctor. Te-ai sinucis pentru că ești prea slab. E vina ta. Suntem cu toții mai liniștiți, pentru că e vina ta. Ți-ai făcut-o cu propria mână, asta ne va ușura nouă, familiei, prietenilor, cunoscuților, echipei de îngrijiri, povara empatică: durerea, groaza, vinovăția.
     Răspunsul nu îl ajută pe om, ba chiar îi poate face mai mult rău, dar te ajută pe tine cu suferința ta secretă. E fals, nedrept și o rea practică medicală (și general umană) să atribui unui om responsabilitatea propriei morți, chiar când e vorba de suicid propriu-zis. Dar admițând, de dragul maieuticii, că nu ar fi așa, că pacienții sunt vinovați de ce li se întâmplă, asta nu te scutește de propria responsabilitate morală pentru zidul de insensibilitate pe care îl pui între tine și ceilalți.
     Nu vreau să fiu ipocrit: cu toții o facem, punem ziduri între noi și cerșetori, între noi și copiii din Africa, dar și între noi și părinții, soții, chiar și copiii noștri. Lucrurile sunt chiar mai justificabile când e vorba de cineva drag: o soție e mai îndreptățită să își piardă compasiunea față de soț, decât un medic să și-o piardă față de pacient. Între cei dragi, legăturile sunt adânci și guvernate de reguli complicate și incomplet cunoscute. Între medic și pacient e simplu, și picătura de empatie dintre noi, așa mică cum e, trebuie păstrată cu prețiozitate. Așa că trebuie să avem grijă cum îi explicăm pacientului de ce tocmai el, cu onestitate dar fără urmă de judecată morală.
     Nici „gena defectă” nu e un răspuns ușor de dat. Explicația trebuie să fie atât precisă științific, cât și inteligibilă pentru pacient. Mai apoi, trebuie să trasezi foarte clar limitele propriei tale ignoranțe. Să știi cum să spui „nu știu”, fără ca pacientul să se simtă cu totul pierdut. Din nou, pacientul poate fi părăsit de cei dragi, dar nu de medic. „Nu știu” poate semăna cu „ești singur”, așa că trebuie să te grăbești să îl asiguri că nu e. Și e enorm de mult „nu știu” în medicină. Să luăm cazul psihiatriei. Nu cunoaștem etiologiile următoarelor boli: schizofrenie, tulburare bipolară, depresie, tulburările anxietății, variate forme de demență. Atât de ciudată e psihiatria în privința asta, încât etiologia cunoscută e criteriu diagnostic de excludere. Dar lucrurile nu stau mai bine nici în celelalte specialități, și poate numai cei care se ocupă cu bolile infecțioase pot afirma că pot pipăi cauza și urla: „Este!”.
     Și acest „nu știu” etiologic nu e cel mai mare „nu știu”. Vine unul mult mai mare, mai copleșitor, mai înspăimântător. După ce ai explicat cât știi și cât nu știi, iar pacientul te-a ascultat cu o atenție și o înțelegere aproximative, constați că întrebarea inițială „De ce eu?” e de fapt neatinsă. Nici nu te poți apropia de nucleul ei tainic, existențial. Nu poți să spui: „ai avut ghinion”, „așa a fost să fie”, „așa a vrut Dumnezeu”. Nici măcar singurul răspuns cât de cât corect „de ce nu tu?” nu ai voie să îl rostești.
     Dar asta nu înseamnă nici că ai voie să deferi întrebarea, să îl trimiți pe pacient la preot sau la Jean-Paul Sartre. Mă rog, e treaba lui dacă o face și pe mulți oameni îi ajută enorm. E ceva ce poți face la întrebarea asta. Poți să lupți împotriva ei, alături de pacient. Pe cât de legitimă pare întrebarea asta, pe atât de nocivă poate fi. Se poate răspândi ca un cancer, invadând întreaga viață a omului, parazitând-o, preluând controlul, prevalându-se de incapacitatea structurală a creierului de a accepta nonsensul și absurdul. Încercând să canalizezi foamea de sens devastatoare a pacientului în altă parte, către un izvor nu către o prăpastie seacă. Dar e greu, iar simplul faptul că am loc în scurta mea coloană din Viața medicală să vorbesc despre așa ceva e demonstrativ pentru câtă tăcere e în spațiul cosmic creat de întrebarea „de ce eu?”.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC