Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Dacă aș da timpul înapoi...

Viața Medicală
Dr. Cornelia Maria GLODEANU luni, 27 noiembrie 2017
     Experiența Erasmus este una dintre cele mai frumoase alegeri pe care un student, indiferent de universitatea la care studiază, le poate face. Mereu a părut atrăgătoare această idee și, în același timp, greu de atins. Dosarul de aplicare poate părea complex la prima vedere, iar alegerea țării în care să pleci – dificilă. Oscilațiile de acest tip pot scădea însă dramatic șansele de a aplica.
     Dacă aș putea să dau timpul înapoi, unul dintre sfaturile pe care mi le-aș oferi, ar fi să aplic cât mai repede la un astfel de program, să învăț mai multe limbi străine și, eventual, să iau legătura cu studenții de an mai mare care deja au trecut printr-o astfel de experiență. A studia într-o altă țară, te pune în situația de a o descoperi, de a-i cunoaște cultura, obiceiurile, de a interacționa atât cu studenții locali, cât și cu cei care au venit din alte regiuni ale lumii. Este o mixtură foarte interesantă, care îți permite să privești viața dintr-o altă perspectivă. Te ajută să descoperi diferențele care există între țara ta și altele asemenea ei. Per total, te îmbogățești pe toate planurile: cultural, social, educațional.
     Schimbul de experiență la care particip acum m-a apropiat de sistemul medical francez, m-a ajutat să mă integrez în el. Fără prea multă dificultate, mi-au ieșit în evidență inclusiv diferențele dintre acesta și cel român. În primul rând, lucru foarte important, interacțiunea cu pacienții m-a impresionat. În Franța, la fel ca în România, studenții mediciniști, începând cu anul III, intră în clinică, învață semiologia medicală, semnele și simptomele bolilor. Studenții mediciniști francezi însă au responsabilitățile unui medic rezident, ceea ce în țara noastră nu se întâmplă. Ei se ocupă de examenul clinic al pacientului, consemnează ceea ce au descoperit patologic în foaia lui de observație, urmând ca, ulterior, să discute cu un intern (rezident) aceste lucruri.
     Practica este, de asemenea, foarte importantă pentru orice student medicinist. Avem nevoie să facem anumite manevre de mai multe ori pentru a le stăpâni cum trebuie. Am observat cu bucurie că, aici, externii (studenții) fac o multitudine de manevre practice, considerate de ei ca fiind un lucru absolut normal. Ulterior, când vor fi rezidenți, le va fi foarte ușor să se ocupe de pacienți, le inspiră acestora încredere, mai ales când menționează de câte ori au realizat, spre exemplu, o infiltrație peridurală sau o biopsie de glande salivare. Acest aspect a fost remarcat și de studenții italieni, care au ales să vină la Paris prin acest program, din același motiv: lipsa practicii. Și sistemul lor de învățământ medical se axează, ca la noi, pe partea teoretică.
     Mai mult, studenții participă la raportul de gardă – ei fac parte din „staff”. Sunt momente când unii dintre aceștia prezintă starea pacienților de care s-au ocupat până atunci, sau asistă, pur și simplu, la discuțiile din cadrul raportului. Au ocazia să vadă, astfel, cum se desfășoară activitatea unui intern sau a unui medic. Iau contact direct cu viitoarele lor responsabilități, văd cazuri interesante, adevărate provocări pentru medici și au posibilitatea să vadă și cum sunt rezolvate acestea.
     Un alt aspect pe care l-am observat în acest schimb de experiență ar fi condițiile de lucru de aici – sunt relaxante, se respectă omul cu halatul alb. Există urgențe, sunt tratate cu seriozitate maximă, însă există o foarte mare doză de respect pentru rezidenții și studenții din stagii. Calitatea actului medical este la cote înalte, dar nu există teama de te miri ce. Nu am văzut interni sau doctori stresați. Inclusiv o doctoriță din România, aflată pentru o scurtă vizită la Paris, a menționat că în spitalele de aici nu se simte presiunea care există în România.
     Ziua de lucru, oficial, se încheie la orele 17–18, dar sunt multe momentele când internii sunt nevoiți să stea peste program. Ceea ce nu diferențiază un rezident francez de unul român este volumul de muncă pe care îl depune. Sunt zile în care pleacă înainte de ora 18 de la serviciu, dar sunt și zile în care pleacă la ora 22. Responsabilitățile sunt mari de ambele părți, dar simplul fapt că vezi un coleg mai mare care lucrează cu pasiune reprezintă o motivație suficientă pentru a face și tu același lucru.
     Pe de altă parte, sunt și aici rezidenți nemulțumiți de salarii, de modul în care sunt primiți într-un anumit serviciu sau de responsabilitățile care li se dau, înainte de a li se explica exact ceea ce vor trebui să facă. De exemplu, o internă de medicină generală, care a început stagiul de ginecologie, a fost repartizată încă din prima zi de lucru la secția de urgențe ginecologice și a fost pusă să aibă grijă de pacientele care veneau cu diverse probleme. Mi-a mărturisit, puțin supărată, că nu știe cum s-ar fi descurcat dacă nu ar fi făcut stagiul de ginecologie în timpul facultății, la un spital „foarte serios”, dacă nu ar fi învățat, practic, examenul ginecologic, cum se folosește ecograful, ce urgențe vitale trebuie să elimine etc. Prima zi a fost mai dificilă spunea ea, nu a fost o zi în care să facă doar lucruri administrative, cum se aștepta, ci a lucrat, la propriu. Și a reușit să facă față acestei provocări. Și-a amintit că a mai făcut așa ceva la un moment dat și a gestionat foarte bine situația. Oare ce ar fi făcut, în locul ei, un intern care nu a folosit niciodată ecograful endovaginal, nu a făcut niciodată un examen cu speculul etc.? Cu siguranță, ar fi găsit o modalitate prin care să se descurce, dar i-ar fi fost mult mai greu. În această clinică, studenții fac deseori rotații între servicii: consultații ginecologice, bloc operator, urgențe, stau pe lângă asistente, urmăresc femeile care urmează să nască, fac gărzi. Fac parte, cu adevărat, din personalul medical al clinicii, iar sentimentul de responsabilitate pe care îl câștigă nu poate fi echivalat cu nimic altceva.
     Progresul tehnologic și-a lăsat amprenta și în felul în care se completează foile de observație în clinicile din Franța. Ele nu sunt scrise de mână, ci la computer. Un program – ORBIS – ține evidența pacienților și a transferurilor interclinice. Pentru a afla rezultatele analizelor unui pacient, este suficient să îi deschizi dosarul. În general, aceste foi de observație sunt completate inițial de externi. Ulterior, sunt corectate și completate și de interni sau de medicii specialiști. Și asistentele medicale au rolul lor în acest proces. Ele măsoară parametrii vitali ai pacienților în fiecare zi și îi introduc, de asemenea, într-un program special. Sper ca și în sistemul nostru medical să se producă această schimbare, atât de benefică nu numai pentru pacienți, ci și pentru personalul medical.
     Comunicarea are rădăcinile adânc inserate în practica medicală din această țară. Relația între șefii de clinică, doctori, rezidenți și studenți este bazată pe respect, este o relație de egalitate relativă. Nu este un lucru ieșit din comun ca persoana cu cel mai înalt grad din clinică să se intereseze de studenți și de activitatea lor, chiar dacă sunt doar doi sau trei în respectivul serviciu. De asemenea, relația medic–pacient este dominată de respect și răbdare. Mi-a rămas în memorie vizita pe care profesorul clinicii de boli infecțioase a făcut-o, într-una din zile și, înainte de vizita propriu-zisă, a consultat toate dosarele pacienților și s-a interesat de evoluția fiecăruia. Internii sau externii aveau această responsabilitate de a-i da detaliile pe care acesta le cerea. Apoi mergea în saloanele pacienților (fiecare pacient avea camera lui). A ajuns, în cele din urmă, în camera unui pacient român și, după întrebările obișnuite, l-a întrebat pe acesta dacă are și el vreo întrebare. Modest, pacientul, i-a răspuns: „Deja am pus o mie de întrebări...”. Replica profesorului m-a surprins în mod plăcut: „Acum poți să pui și întrebarea 1001”. Astfel, românul l-a întrebat despre ziua externării.
     Ca o concluzie, consider programul Erasmus drept o oportunitate de neegalat, de care orice student ar putea beneficia. Această experiență oferă noi perspective din care poți să privești lucrurile și viitorul tău. Îți oferă lecții de viață la fiecare pas, te ajută să întâlnești personalități diferite, să discuți cu fiecare dintre ele și să înveți câte ceva de la acestea. Mulți dintre profesorii și internii cu care am interacționat m-au impresionat în mod pozitiv, fiecare având anumite particularități, care mi-au servit drept exemplu de „așa da”. Cred că un alt scop al acestui schimb de experiență este acela de a aduna ceea ce este bun de la cei mai buni și de a încerca să implementăm în practica noastră medicală ulterioară ceea ce ne-a impresionat în mod pozitiv aici.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC