Pentru a doua oară în trei ani, recenta lege
de modificare a sistemului de asigurări medicale în Statele Unite a stat în cumpănă
şi a depins de decizia Curţii Supreme. Prima data, la 28 iunie 2012, supremul for
de justiţie a avut de hotărât dacă legea în cauză este sau nu constituţională, întrucât
prevede sancţiuni financiare pentru cei care nu sunt de acord să respecte obligativitatea
de a se înscrie într-unul din sistemele de asigurări existente. Argumentele celor
care se opuneau spuneau că guvernul federal nu are dreptul să impună niciun fel
de obligaţie comercială cetăţenilor. „Care ar fi deosebirea dacă guvernul te obligă
să cumperi broccoli sau asigurare medicală?“, a comentat unul din judecători. Dar,
cu o decizie de 5:4, Curtea Supremă a hotărât în favoarea reformei şi PPACA (Patient
Protection and Affordable Care Act), mai mult cunoscută sub porecla de Obamacare,
votată în Congres numai de democraţii care erau atunci majoritari şi semnată de
preşedinte la 23 martie 2012, a supravieţuit. Legea a început să funcţioneze din
1 ianuarie 2014.
De data aceasta, problema de dezbătut a fost
legalitatea subvenţiilor financiare federale pentru cei cu venituri mici în statele
care nu au acceptat să participe la procesul iniţiat de guvernul federal de extindere
a proiectului Medicaid. Douăzeci şi opt de state au căzut de acord cu guvernul să
participe la acest program, iar alte douăzeci şi două au refuzat. Legea stipulează
că subvenţiile (substanţiale, ajungând la unele familii la peste 10.000 de dolari
pe an) să fie decise de statele participante, dar – ulterior – guvernul, motivând
că a fost numai o eroare de formulare, a impus alocarea de subvenţii în toate statele.
La 25 iunie 2015, Curtea Supremă a fost din nou de partea legislatorilor, cu un
vot de 6 la 3. Obamacare, care a fost atacată de mai multe ori, în Congres
şi în Justiţie, a supravieţuit din nou şi va rămâne o lege a statului american,
cu puţine şanse de a mai putea fi anulată, sau chiar modificată în viitor.
De ce are Obamacare oponenţi? Pentru
cineva care nu cunoaşte detaliile situaţiei din medicina şi din societatea americană,
oponenţii apar ca nişte indivizi egoişti, nepăsători faţă de segmentele de populaţie
mai puţin favorizate şi care vor să prelungească excluderea de la îngrijirea medicală
a celor fără venituri, sau cu venituri limitate.
Dar nu e aşa. Mai întâi, înainte de aplicarea
noii legi a asigurărilor medicale, cei neasiguraţi (circa patruzeci de milioane,
la o populaţie de peste 319 milioane, dar care devine 335 de milioane dacă se iau
în considerare imigranţii ilegali) nu erau lipsiţi de asistenţă medicală, al cărei
cost era parţial acoperit de bugetele statelor.
În al doilea rând, pentru că Obamacare este
o lege prost alcătuită, formulată şi impusă de Partidul Democrat şi de preşedintele
Obama, care au elaborat-o în spatele uşilor închise, consultându-se numai cu reprezentanţii
asiguratorilor şi cu politicienii. Medicii şi bolnavii au fost excluşi de la procesul
scrierii acestei legi. Legea a fost votată numai de democraţii din Congresul şi
Senatul american, fără să aibă niciun vot republican. În rândul populaţiei americane,
legea Obamacare este foarte nepopulară şi are ca susţinători mai ales pe
cei care nu lucrează (93 de milioane) şi sunt în grija asistenţei sociale.
Continuând lista motivelor pentru care legea
are numeroşi oponenţi, o altă cauză este şi faptul că legea creşte semnificativ
costul asigurărilor pentru toţi cei care plătesc, oferind îngrijiri medicale gratuite
multor cetăţeni care sunt sub nivelul de sărăcie şi mari reduceri celor care sunt
sub nivelul de 400% al nivelului de sărăcie (nivelul de sărăcie este definit când
un individ fără familie câştigă mai puţin de 11.670 de dolari pe an, o familie cu
doi membri mai puţin de 15.730 de dolari şi o familie cu patru membri are un venit
mai mic de 23.850 de dolari pe an).
Pentru că, în loc să scadă costul asistenţei
medicale, aşa cum a promis, legea va creşte mult costul global al îngrijirii sănătăţii,
ajungând la valori atât de mari că va duce la un viitor nesigur.
Pentru că aduce a şasea parte din economia americană
(cheltuielile însumate pentru îngrijirea sănătăţii populaţiei, al cercetării ştiinţifice
medicale, al industriilor farmaceutice şi de aparatură medicală şi al industriei
asigurărilor reprezintă 17,1 % din produsul naţional brut) sub control guvernamental,
deschizând calea amestecului politicienilor şi a birocraţilor guvernamentali în
economie, într-o variantă nouă a capitalismului controlat de guvern pentru prima
dată aplicat într-o ţară cu o tradiţie îndelungată a pieţii libere. Şi împinge Statele
Unite cu încă un pas în direcţia statului de asistenţă socială, deşi experienţa
ţărilor vest-europene a dovedit că acest model nu are viabilitate de lungă durată.
Citând-o pe Margaret Thatcher, „socialiştii sfârşesc inevitabil în a ajunge să cheltuiască
până la epuizare banii altora“.
Obamacare este criticabilă pentru că
aduce profituri imense numai companiilor de asigurare, făcând în acelaşi timp pacienţii,
spitalele şi doctorii să înregistreze pierderi financiare. Pentru că impune mari
reduceri în programele de educaţie medicală, în rezidenţe şi în cercetarea ştiinţifică
medicală, ceea ce vulnerabilizează în primul rând marile centre universitare, cele
cărora medicina americană le datorează calitatea şi prestigiul.
Deoarece putea fi făcută într-un mod mult mai
eficace, dacă nu ar fi fost abordată de pe poziţii ideologice de extremă stângă.
O reformă logică şi echilibrată ar fi putut aduce universalitatea asistenţei medicale,
fără a arunca noi poveri pe umerii celor care muncesc şi produc şi fără a periclita
viitorul medicinii americane. Prognoza este că în câţiva ani de aplicare a reformei Obamacare, taxele pe venit vor trebui crescute ca să facă faţă noilor cheltuieli.
Dar, prin decizia de azi a Curţii Supreme americane, o lege prost făcută şi cu mare
potenţial distructiv va rămâne în picioare, va fi ferită de acţiunile celor care
ar vrea să o modifice în sensul bun şi îşi va arăta efectele nocive după un timp.
Nu prea lung.
