Fie
că este vorba despre întâlnirile la nivel înalt ale ONU, privind schimbările
climatice, sau despre unul dintre multele forumuri destinate „creşterii verzi”,
resursele regenerabile şi eficienţa energetică sunt mai mereu considerate răspunsul
la încălzirea globală. Până şi industria cărbunelui a adoptat direcţia
eficientizării înainte de summit-ul ONU din noiembrie 2013. Însă, o privire mai
atentă asupra sistemului energetic mondial, alături de o înţelegere mai profundă
a problemei emisiilor, dezvăluie faptul că dominanţi în acest secol vor rămâne
combustibilii fosili. Cu alte cuvinte, captarea şi stocarea carbonului (CSC) ar
fi, de fapt, tehnologia de care este nevoie pentru a „tempera“ schimbările
climatice.
Accentul
pe eficienţă şi energiile regenerabile porneşte de la răspândirea teoriei
dezvoltate în 1993 de economistul japonez Yoichi Kaya. Acesta calcula emisiile
de CO2 înmulţind numărul total de locuitori cu PIB-ul per capita,
eficienţa energetică (consumul de energie per unitate de PIB) şi intensitatea
emisiilor de carbon (CO2 per unitate energetică). Dată fiind lipsa
de simţ practic în susţinerea unor propuneri bazate pe managementul populaţiei
sau pe limitarea averilor personale, analizele bazate pe teoria Kaya tind să
ignore primii doi termeni, transformând eficacitatea energetică şi intensitatea
emisiilor de carbon în cele mai importante variabile ale totalului emisiilor.
Însă această interpretare convenabilă nu corespunde cu realitatea. Adevărul
este că rata de degajare a CO2 în sistemul ocean–atmosferă este de
câteva ori mai mare decât rata cu care acesta revine în zonele de stocare
geologică prin procese precum dezagregare şi sedimentare oceanică. În acest
context, ceea ce contează cu adevărat este cantitatea cumulată de CO2
degajată în timp – un aspect recunoscut de Comitetul interguvernamental privind
schimbările climatice în al cincilea raport de evaluare, dat recent publicităţii.
De
la începutul erei industriale, acum aproximativ 250 de ani, se estimează că
circa 575 de miliarde de tone de combustibil fosil şi carbon din sol (peste două
trilioane de tone de CO2) au fost degajate în atmosferă, determinând
o modificare a termoechilibrului global şi o creştere de 1°C a temperaturii de
la sol. În ritmul curent, până în 2040, se va ajunge la un alt trilion de tone
de carbon, adică o încălzire cu 2°C. Această viziune nu este aliniată
mecanismelor curente de măsurare a progresului reducerii nivelului emisiilor,
care vizează obţinerea unor rezultate anuale specifice. Deşi reducerea ratei
anuale a emisiilor până în 2050, să zicem, ar fi un pas pozitiv, nu garantează
succesul în limitarea creşterii temperaturii la nivel planetar, la un moment
dat.
Dintr-o
perspectivă climatică, creşterea treptată, în timp, a temperaturii este, mai
degrabă, o funcţie a dimensiunii bazei de resurse de combustibil fosil şi a
eficienţei extracţiei la un anumit preţ al energiei. Pe măsură ce eficienţa lanţului
de aprovizionare creşte, la fel se întâmplă cu extracţia şi utilizarea resurselor
şi, într-un final, cu acumularea de CO2 în atmosferă. Aceasta
înseamnă că eficienţa poate accentua – şi nu limita – creşterea emisiilor. De
fapt, de la revoluţia industrială, eficienţa prin inovare a revoluţionat doar
câteva dintre invenţiile esenţiale de conversie energetică: motorul cu ardere
internă, motorul electric, becul, turbina cu gaz, motorul cu aburi şi, mai
recent, circuitul electronic. În toate aceste cazuri, rezultatul unei eficienţe
sporite a fost creşterea consumului energetic şi a emisiilor – nu în ultimul
rând, pentru că a facilitat accesul la baza de combustibil fosil.
Eforturile
ţărilor de a se baza pe surse energetice regenerabile au fost la fel de
ineficiente, dat fiind că energia extrasă din rezervele de combustibil fosil rămâne
atractivă, din punct de vedere economic, ceea ce înseamnă că este utilizată în
alte scopuri sau mai târziu. Şi, în cazul economiilor cu o dezvoltare rapidă,
precum cea a Chinei, apelarea la surse de energie regenerabile nu înlocuieşte
sub nicio formă combustibilii fosili. În schimb, energia regenerabilă
completează aportul de combustibil limitat, pentru a accelera ritmul dezvoltării
economice. Pe scurt, nu este cazul să se mizeze integral pe depăşirea, de către
aportul energetic regenerabil, a dezvoltării impulsionate de eficienţă şi pe
speranţa că o eficienţă îmbunătăţită va determina reducerea cererii.
În
schimb, decidenţii ar trebui să adopte o paradigmă climatică nouă, care să urmărească
reducerea emisiilor cumulate. Pentru aceasta este nevoie, în primul rând, de
recunoaşterea faptului că, deşi noile tehnologii energetice vor ajunge, până la
urmă, să surclaseze combustibilii fosili, atât din punct de vedere practic, cât
şi economic, cerinţa ca aceşti combustibili fosili să satisfacă nevoile
energetice în creştere va încuraja extracţia şi utilizarea lor pentru încă
multe zeci de ani. Cel mai important, reliefează nevoia unei politici climatice
care să fie orientată spre implementarea de sisteme CSC care să folosească
diverse procese industriale pentru a capta CO2 din combustibilii
fosili, după care să îl înmagazineze în formaţiuni geologice subterane, făcând
astfel imposibilă acumularea sa în biosferă. Până la urmă, consumarea unei tone
de combustibil fosil, cu captarea şi stocarea emisiilor este foarte diferită de
schimbarea destinaţiei sau întârzierea utilizării acesteia.
Din
nefericire, elaborarea unei politici bazate pe aceste considerente rămâne
incertă. Recentul cadru pentru politici climatice şi energetice pentru 2030,
prezentat de Uniunea Europeană, continuă să se concentreze asupra politicilor
interne menite să crească eficienţa şi utilizarea energiei regenerabile. Deşi
cadrul menţionează CSC, rămâne de văzut dacă UE îşi va îndeplini promisiunile
în acest sens. Susţinerea CSC – mai degrabă decât a abordărilor derivate, care
nu reuşesc să cuprindă natura problemei – va fi adevărata provocare.
©
Project Syndicate, 2013. www.project-syndicate.org
Traducere din limba engleză de Sorana Graziella
Cornea
|
 David Hone este consilier şef pentru schimbări
climatice la compania petrolieră multinaţională Royal Dutch Shell.
|
