Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Cum „temperăm“ schimbările climatice?

Viața Medicală
David HONE vineri, 30 mai 2014
     Fie că este vorba despre întâlnirile la nivel înalt ale ONU, privind schimbările climatice, sau despre unul dintre multele forumuri destinate „creşterii verzi”, resursele regenerabile şi eficienţa energetică sunt mai mereu considerate răspunsul la încălzirea globală. Până şi industria cărbunelui a adoptat direcţia eficientizării înainte de summit-ul ONU din noiembrie 2013. Însă, o privire mai atentă asupra sistemului energetic mondial, alături de o înţelegere mai profundă a problemei emisiilor, dezvăluie faptul că dominanţi în acest secol vor rămâne combustibilii fosili. Cu alte cuvinte, captarea şi stocarea carbonului (CSC) ar fi, de fapt, tehnologia de care este nevoie pentru a „tempera“ schimbările climatice.
      Accentul pe eficienţă şi energiile regenerabile porneşte de la răspândirea teoriei dezvoltate în 1993 de economistul japonez Yoichi Kaya. Acesta calcula emisiile de CO2 înmulţind numărul total de locuitori cu PIB-ul per capita, eficienţa energetică (consumul de energie per unitate de PIB) şi intensitatea emisiilor de carbon (CO2 per unitate energetică). Dată fiind lipsa de simţ practic în susţinerea unor propuneri bazate pe managementul populaţiei sau pe limitarea averilor personale, analizele bazate pe teoria Kaya tind să ignore primii doi termeni, transformând eficacitatea energetică şi intensitatea emisiilor de carbon în cele mai importante variabile ale totalului emisiilor. Însă această interpretare convenabilă nu corespunde cu realitatea. Adevărul este că rata de degajare a CO2 în sistemul ocean–atmosferă este de câteva ori mai mare decât rata cu care acesta revine în zonele de stocare geologică prin procese precum dezagregare şi sedimentare oceanică. În acest context, ceea ce contează cu adevărat este cantitatea cumulată de CO2 degajată în timp – un aspect recunoscut de Comitetul interguvernamental privind schimbările climatice în al cincilea raport de evaluare, dat recent publicităţii.
     De la începutul erei industriale, acum aproximativ 250 de ani, se estimează că circa 575 de miliarde de tone de combustibil fosil şi carbon din sol (peste două trilioane de tone de CO2) au fost degajate în atmosferă, determinând o modificare a termoechilibrului global şi o creştere de 1°C a temperaturii de la sol. În ritmul curent, până în 2040, se va ajunge la un alt trilion de tone de carbon, adică o încălzire cu 2°C. Această viziune nu este aliniată mecanismelor curente de măsurare a progresului reducerii nivelului emisiilor, care vizează obţinerea unor rezultate anuale specifice. Deşi reducerea ratei anuale a emisiilor până în 2050, să zicem, ar fi un pas pozitiv, nu garantează succesul în limitarea creşterii temperaturii la nivel planetar, la un moment dat.
     Dintr-o perspectivă climatică, creşterea treptată, în timp, a temperaturii este, mai degrabă, o funcţie a dimensiunii bazei de resurse de combustibil fosil şi a eficienţei extracţiei la un anumit preţ al energiei. Pe măsură ce eficienţa lanţului de aprovizionare creşte, la fel se întâmplă cu extracţia şi utilizarea resurselor şi, într-un final, cu acumularea de CO2 în atmosferă. Aceasta înseamnă că eficienţa poate accentua – şi nu limita – creşterea emisiilor. De fapt, de la revoluţia industrială, eficienţa prin inovare a revoluţionat doar câteva dintre invenţiile esenţiale de conversie energetică: motorul cu ardere internă, motorul electric, becul, turbina cu gaz, motorul cu aburi şi, mai recent, circuitul electronic. În toate aceste cazuri, rezultatul unei eficienţe sporite a fost creşterea consumului energetic şi a emisiilor – nu în ultimul rând, pentru că a facilitat accesul la baza de combustibil fosil.
      Eforturile ţărilor de a se baza pe surse energetice regenerabile au fost la fel de ineficiente, dat fiind că energia extrasă din rezervele de combustibil fosil rămâne atractivă, din punct de vedere economic, ceea ce înseamnă că este utilizată în alte scopuri sau mai târziu. Şi, în cazul economiilor cu o dezvoltare rapidă, precum cea a Chinei, apelarea la surse de energie regenerabile nu înlocuieşte sub nicio formă combustibilii fosili. În schimb, energia regenerabilă completează aportul de combustibil limitat, pentru a accelera ritmul dezvoltării economice. Pe scurt, nu este cazul să se mizeze integral pe depăşirea, de către aportul energetic regenerabil, a dezvoltării impulsionate de eficienţă şi pe speranţa că o eficienţă îmbunătăţită va determina reducerea cererii.
      În schimb, decidenţii ar trebui să adopte o paradigmă climatică nouă, care să urmărească reducerea emisiilor cumulate. Pentru aceasta este nevoie, în primul rând, de recunoaşterea faptului că, deşi noile tehnologii energetice vor ajunge, până la urmă, să surclaseze combustibilii fosili, atât din punct de vedere practic, cât şi economic, cerinţa ca aceşti combustibili fosili să satisfacă nevoile energetice în creştere va încuraja extracţia şi utilizarea lor pentru încă multe zeci de ani. Cel mai important, reliefează nevoia unei politici climatice care să fie orientată spre implementarea de sisteme CSC care să folosească diverse procese industriale pentru a capta CO2 din combustibilii fosili, după care să îl înmagazineze în formaţiuni geologice subterane, făcând astfel imposibilă acumularea sa în biosferă. Până la urmă, consumarea unei tone de combustibil fosil, cu captarea şi stocarea emisiilor este foarte diferită de schimbarea destinaţiei sau întârzierea utilizării acesteia.
       Din nefericire, elaborarea unei politici bazate pe aceste considerente rămâne incertă. Recentul cadru pentru politici climatice şi energetice pentru 2030, prezentat de Uniunea Europeană, continuă să se concentreze asupra politicilor interne menite să crească eficienţa şi utilizarea energiei regenerabile. Deşi cadrul menţionează CSC, rămâne de văzut dacă UE îşi va îndeplini promisiunile în acest sens. Susţinerea CSC – mai degrabă decât a abordărilor derivate, care nu reuşesc să cuprindă natura problemei – va fi adevărata provocare.

© Project Syndicate, 2013. www.project-syndicate.org

Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea

David Hone este consilier şef pentru schimbări climatice la compania petrolieră multinaţională Royal Dutch Shell.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC