Mulți rezidenți aleg să își schimbe specializarea, uneori după
un an de muncă. Sunt și rezidenți care se pregătesc doi-trei ani într-o
specializare până să realizeze că nu le place. Alții, mai trist, ajung să
predea studenților chirurgia și să exprime, prin vorbe și atitudine, că „mai
bine era la gastro“. Undeva, în sistemul de învățământ medical, lipsește veriga
care să permită studentului să realizeze cu adevărat ce îl așteaptă într-o
anumită specializare. Poate nu sunt suficiente stagiile din program și nici
gărzile obligatorii, poate nici studentul nu este prea interesat. Cert este că
problema există. Urmând un fir logic medical, ar fi cazul să identificăm cauza
și să o tratăm. Examenul de intrare în rezidențiat, cu toate că are scopul de a
departaja medicii care au învățat mai bine decât ceilalți, nu are și
capacitatea de a-i așeza acolo unde ei pot excela. Dar nu pasiunea dictează
specializarea, ci notele de la rezidențiat.
Cunosc studenți din an terminal care încă nu s-au hotărât pe
deplin asupra specializării pe care o vor urma. Unii își spun că mai au timp,
alții așteaptă să vadă nota de la examenul de rezidențiat. Aceasta le va dicta
alegerea viitoare. S-a gândit cineva că o notă mai mică poate forța un om să
pornească pe un drum greșit în viață? Poate nu vrea să mai stea un an acasă,
poate are nevoie de bani să se întrețină și astfel e silit să meargă spre
neîmplinire profesională. De ce? Pentru că nu și-a putut alege specialitatea
dorită. Apoi, există și situații în care dorința de a ajunge în ramura medicală
preferată se îndeplinește, însă realitatea nu corespunde așteptărilor inițiale.
Șase ani nu sunt întotdeauna suficienți pentru a ne oferi idei solide despre
toate specializările. Ne inițiem în toate, dar nu îndeajuns de mult, încât să
realizăm ce specializare ni s-ar potrivi cel mai bine.
La Iași, UMF „Gr. T. Popa“ a inițiat anul trecut programul
medVISE, de consiliere profesională în specializările medicale, prin
care sute de studenți mediciniști au avut posibilitatea de a face 30 de ore
serioase de practică. Specializarea a fost aleasă după preferințele fiecăruia,
iar apoi studenții au avut alături tutori pasionați și interesați să le explice
cât mai multe lucruri practice. Scopul programului a fost să realizăm dacă vrem
sau nu să ne dedicăm energia unei anumite specializări. În mare parte, țelul a
fost atins. De aceea, mă întreb dacă nu cumva sunt necesare mai multe astfel de
programe, care să ajute studentul, să îl îndrume, să îi dea ocazia să realizeze
unde îi place mai mult să profeseze. Să existe mai mulți consilieri vocaționali
sau psihologi, care să ocupe o oră din timpul dedicat studiului și să determine
studentul să privească mult mai serios viitorul.
Nu sunt specializări mai importante decât celelalte. Peste tot
oamenii au nevoie de doctori competenți, instruiți. Cred, cu adevărat, că orice
activitate făcută cu pasiune conduce la excelență. De aceea, pentru ca sistemul
medical să fie unul cât mai bun, e cazul să ne gândim mai bine unde și ce putem
schimba. Însă până la schimbări de proporții, este bine să conștientizăm întâi
că una din suferințele sistemului este tocmai modul în care medicii își aleg
specialitatea.
